Ministerul Culturii, autorizat să accepte donaţia imobilului Casa Vârnav Liteanu

Ministerul Culturii, autorizat să accepte donaţia imobilului Casa Vârnav Liteanu

Foto News.ro

Ministerul Culturii anunţă că a fost autorizat să accepte donaţia imobilului Casa Vârnav Liteanu, din Liteni, judeţul Suceava. Casa boierească din secolul al XVIII-lea urmează să fie restaurată.

Ştiri pe aceeaşi temă

"În şedinţa de astăzi, Guvernul României a aprobat Hotărârea prin care Ministerul Culturii a fost autorizat să accepte donaţia cu sarcini a imobilului înscris în Lista Monumentelor Istorice a judeţului Suceava cu denumirea Casa Vârnav Liteanu", arată Ministerul Culturii.

Casa boierească, ridicată în secolul al XVIII-lea, este în prezent în proprietatea unui descendent al domnitorului Moldovei Ioniţă Sandu Sturdza.

Ministerul Culturii urmează să încheie un contract de donaţie cu proprietarii, iar clădirea de patrimoniu să parcurgă un amplu proces de restaurare.

"Casa Vârnav-Liteanu, din oraşul Liteni, ne dorim să devină un centru de pregătire pentru restauratori, coordonat de Institutul Naţional al Patrimoniului, care să contribuie la dezvoltarea şi consolidarea meseriilor implicate în protejarea patrimoniului arhitectural, dar şi la specializarea profesioniştilor din muzee şi instituţii de cercetare. Judeţul Suceava va beneficia de investiţiile necesare pentru dezvoltarea resurselor umane, investiţii care îmi doresc să aibă reverberaţii atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Este o moştenire a Bucovinei pe care vrem să o valorificăm şi să îi oferim utilitate în prezent şi în viitor”, a declarat Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: