Miliardul cultural
0
Ministrul Culturii a anunţat săptămâna trecută că s-a hotărât să se întoarcă de pe direcţia greşită pe care ar fi luat-o şi că de acum va face „un pas extrem de important în direcţia corectă”.
Articol publicat pe blogul Despre Opera.
E vorba de alocarea unui miliard de euro de la stat către stat pentru patrimoniu. Ai zice că secolul lui Pericle tocmai a dat un picior în uşa culturii naţionale, acest cuvânt cheie „miliard” urmând să „lumineze România” prin pixul doamnei Dăncilă (după cum a titrat cu umor involuntar Evenimentul Zilei).
În rest, ştirea nu pare să fi interesat pe nimeni, în afară de şeful PMP, care a criticat tăios iniţiativa guvernamentală, acuzând lipsa de claritate în ceea ce priveşte cheltuirea acestor bani. USR, un partid care se revendică tocmai de la o asociaţie care avea ca scop salvarea clădirilor de patrimoniu din Bucureşti, n-a scos un cuvânt. Website-urile publicaţiilor culturale par să fi rămas îngheţate şi ele de teribila ştire, incapabile să comenteze ceva. Moneda Uniunii Europene trebuie să se fi devalorizat foarte rău dacă un miliard nu mai interesează pe nimeni. Dar înainte de a certa presa şi gânditorii că nu au comentat „miliardul de la cultură”, ar trebui făcute câteva remarci.
De fapt, vorbim de un miliard de euro de cheltuit într-o perioadă de şapte ani, asta face 146 milioane euro pe an. Parcă nu mai sună aşa de spectaculos. Însă ştirea, care se vrea senzaţionalistă, nu este decât confirmarea oficială a unor promisiuni mai vechi.
La Congresul PSD din martie 2018, Liviu Dragnea propunea PSD-ului un număr de cinci convenţii, de fapt cinci direcţii strategice ale politicii guvernamentale. Una dintre aceste convenţii naţionale era pe domeniul culturii, boss-ul PSD promiţând alocarea unui miliard de euro pentru următorii şapte ani în acest domeniu. Greu de crezut că miliardul cultural al lui Liviu Dragnea e altceva decât miliardul lui Ivaşcu. Cât despre destinaţia acestor bani, Liviu Dragnea, dublat şi de vocea lui Varujan Vosganian în media, susţinea că va fi „construcţia de teatre, săli de spectacole ca să rămână după noi”, la Iaşi, Cluj şi Bucureşti (alte surse zic că ar fi vorba de Craiova în loc de Bucureşti). Aşa se explică şi de ce un blog dedicat muzicii clasice comentează chestiuni legate de patrimoniu.
Ca de obicei, promisiunile arată foarte bine. La Iaşi şi la Cluj, companiile naţionale de operă împart aceeaşi clădire cu cele de teatru, în timp ce la Craiova, sediul stă să se prăbuşească (ca de altfel şi la Cluj). Problema este însă aceeaşi din cazul mult doritei săli de concerte simfonice de la Bucureşti: cu ce să umpli aceste clădiri noi? La Iaşi bate vântul prin stagiune, spectacolele sunt foarte rare şi anunţate în ultimul moment. Nivelul de improvizaţie e asemănător şi la Cluj, în timp ce la Craiova, stagiunile sunt anunţate, de regulă, cu multe luni în avans, dar trupa locală este destul de firavă. Probabil că managerii acestor companii de operă, apropiaţi de PSD în mod tradiţional, speră să obţină odată cu noile şi frumoasele clădiri şi bugete mărite. Sigur, aceiaşi manageri se laudă prin rapoartele lor de activitate cu săli pline, însă mă îndoiesc că, în cazul unui program mai susţinut decât cel actual şi în condiţiile unor săli moderne de peste 1500 de locuri, acest grad de umplere mai poate fi susţinut. În orice caz, pe dl Liviu Dragnea nu cred să-l fi văzut cineva vreodată la un spectacol de operă, altfel probabil că ar fi meditat mai mult înainte să facă promisiuni financiare de dimensiuni atât de spectaculoase.
Comunicatul de presă al Ministerului Culturii nu pomeneşte nimic despre aceste viitoare construcţii, ci despre restaurări şi achiziţii de monumente istorice. Ar fi trist dacă ţara s-ar umple de busturi ale voievozilor, cât despre restaurări, lucrurile sunt şi mai neclare. Dacă tot vorbim de un miliard de euro, cum s-a ajuns la această sumă rotundă? Ministerul culturii nu explică mai clar cum a adunat restaurare cu restaurare şi achiziţie cu achiziţie până când a ajuns la suma anunţată cu atâta emfază. Undeva trebuie să existe un fişier Excel în ale cărui coloane şi linii truditorii ministerului să fi adunat monumente şi evaluări. Nu puteau publica măcar o porţiune din el ca exemplu?
În fine, cu mesaje atât de neclare privind destinaţia banilor, nu e de mirare că nu a început nici o dezbatere. Cu atât mai mult cu cât modul haotic în care ministerul culturii a eşuat în ceea ce priveşte Centenarul nu lasă loc de iluzii că de data asta Ivaşcu & Co. ar avea vreun plan concret pe care să aibă curaj să-l susţină public. E o jenă continuă la acest minister, ratangiu perpetuu cu poarta goală. „Cuminţenia pământului” e doar un exemplu: între timp, unul dintre proprietarii statuii a decedat, iar statul român nu e în stare nici măcar să returneze banii donatorilor, deşi fiecare nou ministru anunţă că gata! măcar atâta lucru e posibil. Iar după Centenar urmează provocări insurmontabile pentru un sistem atât de imobil: sezonul cultural franco-român (s-a anunţat măcar un proiect interesant?), preşedinţia consiliului UE (probabil tot la căluşarii din Muzeul Satului vom ajunge) ş.a.m.d. Cum am putea crede că oamenii ăştia sunt în stare să gestioneze un miliard de euro?
Miniştrii Culturii din ultimii ani şi-au făcut un obicei din a anunţa, la timpul viitor, desigur, tot felul de realizări ca şi realizate, fără nici o responsabilitate, tocmai pentru că mizează pe media de supravieţuire în post, de nici un an.
Citeşte continuarea articolului pe blogul Despre Opera.
Se încarcă comentariile...
