Mic îndreptar privind cele mai frecvente greşeli de limbă. Scrierea cu literă mică (VIII)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Când scriem cu literă mică
Când scriem cu literă mică

În lumea de azi, mesajele scrise apar pretutindeni. Le întâlnim pe stradă, pe afişe şi indicatoare, în magazine, pe etichete, alături de tot ce se vinde, pe şosele, la intrarea şi ieşirea din localităţi etc. Omul contemporan trăieşte într-o lume prolixă, înconjurat de mesaje de felurite genuri şi concepute cu felurite scopuri.

Analiza întregului univers textual prezent în realitatea imediată depăşeşte cu mult limitele impuse acestui articol. De aceea, mă voi referi cu precădere la scrierea acelor texte produse de industria cărţii, de media, de administraţia publică, precum şi de sistemul educativ, unde norma ar trebui să fie imperativă.

În acest cadru, mult mai restrâns, scrierea cu literă mică sau mare depinde de poziţia cuvântului în enunţ, de natura cuvântului (substantive comune sau proprii, pronume şi locuţiuni pronominale de politeţe, abrevieri, simboluri etc.), de natura textului (filozofic, religios, poetic, administrativ), precum şi de intenţia stilistică care permite, uneori, tratarea emfatică sau peiorativă a unor cuvinte în interiorul enunţului. Stabilirea unor reguli, specifice fiecărei limbi, este absolut necesară, mai ales că observăm astăzi importul nediscriminat al normelor ortografice străine, îndeosebi, engleze, care perturbă tradiţia limbii noastre. În majoritatea cazurilor ignoranţa, incultura în materie de limbă română şi chiar nepăsarea ne conduc la schimonosirea permanentă a ceea ce ar trebui să fie înţeles ca patrimoniu naţional.

Şi încă un avertisment: în materie de limbă, regulile sunt create pentru menţinerea unei anumite coerenţe, în afară căreia riscăm să devenim ininteligibili şi nu, aşa cum ne reproşează unii, pentru a ţine limba într-o iluzorie cămaşă de forţă. Conservatorismul şi înnoirea sunt deopotrivă necesare, cum buna şi justa folosire a limbii este un prinos adus neamului. Dacă limba ar dispărea, ar dispărea şi poporul. Mai mult, buna, corecta, îngrijita şi eleganta folosire a limbii este o garanţie a performanţelor culturale ale semenilor. Nu e cu putinţă să avem scriitori, profesori, jurnalişti, politicieni, jurişti de valoare slujindu-se cu toţii de o limbă sărăcită, corcită cu englezisme inutile, aşa cum auzim, din păcate, pretutindeni în şubrezita noastră ţară. Intelectul de rasă este pe cale de dispariţie şi, odată cu el, aspiraţiile noastre la excelenţă culturală. Cum bine s-a observat, vârfurile inteligenţei culturale româneşti sunt astăzi, în mod covârşitor, sub nivelul intelectualilor din România interbelică. Dar aceasta este o altă poveste.

Dacă mi-am permis să-mi exprim şi acum credinţa, este pentru că mai sper într-o revigorare a naţiei, cu condiţia ca tinerii să-şi ia în serios această misiune. Apelurile vin din multe părţi, dar, din păcate, răspunsul noii generaţii nu se aude aşa cum ni l-am dori.

Revenind la oile noastre, pe care nu ar trebui să le vedem nici prea albe nici prea negre, să ne avertizăm cititorul că ne vom ocupa aici, cu precădere, de acele cuvinte care apar scrise, în funcţie de context, fie cu literă mare, fie cu literă mică, fapt ce poate genera confuzii.

SCRIEREA CU LITERĂ MICĂ

Se scriu cu literă mică (iniţială), conform DOOM:

  • Substantivele comune şi toate celelalte părţi de vorbire (cu excepţia unor locuţiuni pronominale de politeţe, tratate mai jos) când aceste apar în interiorul propoziţiilor.
  • Verbele, la începutul propoziţiilor, când se trece de la vorbirea directă la vorbirea indirectă, independent de semnul de punctuaţie care încheie vorbirea directă:

„– Ei, acu ai înţeles? zise George oprindu-se în mijlocul cântecului.

– Las' că l-am prins, mormăi Briceag pornind să tragă cu mai multă încredere.

– Am sosit, George, strigă Ilie întinzând sticla.

– Iute te-ai întors, vorbi celalt bând şi trecând îndată rachiul lui Ilie ca el să poată reîncepe dăscălirea lăutarilor.

–Nouă nu ne dai un păhărel, vere? se linguşi Holbea, zgândărindu-l cu arcuşul.

– Să vă dau, cioroilor, fire-aţi ai naibii! râse George foarte mulţumit că au să vadă toţi cum cinsteşte el pe ţigani.

– Beţi-o toată, zise apoi către Găvan când vru să-i înapoieze sticla.”

(REBREANU, L., Ion)

  • După puncte de suspensie sau semne finale (cu excepţia punctului), când ceea ce urmează este în strânsă legătură cu partea anterioară:

           „Ocări... batjocuri... suduituri... acuzări de otrăvire prin vitriol…”

(CARAGIALE, I. L., O făclie de Paşte)

„Profesorul: Ce meşteşug are, boule? Ce-i? popă? negustor? hengher?

Ionescu: Nu, domnule... pantofar, zice că-l cheamă d. Costescu.”

(CARAGIALE, I. L., Emulaţiune)

  • După două puncte (în afară cazurilor în care urmează vorbirea directă sau un citat):

„Nu, eu nu înţeleg călătoriile ca cei mai mulţi, adică: de a se face robul unui plan şi, în urmare, de a alerga ţintă pe linie dreaptă până la ţelul propus, fără a se abate din cale şi făr[...]ndrăzni de a ieşi din rolul de maşină drumeaţă.”

(ALECSANDRI, V., Iaşii în 1844)

  • Substantivele comune (din nume proprii) folosite metaforic şi care denumesc: persoane, după tipuri mitologice sau literare: adonis (tânăr foarte frumos), baba-cloanţa (femeie rea şi urâtă), caţavencu (un demagog), donjuan (un seducător), harpagon (un zgârcit), mitică (bărbat superficial şi neserios);
  • persoane, după tipuri mitologice sau literare: adonis (tânăr foarte frumos), baba-cloanţa (femeie rea şi urâtă), caţavencu (un demagog), donjuan (un seducător), harpagon (un zgârcit), mitică (bărbat superficial şi neserios);

„Într-o noapte tânărul Palama, voind să gonească pe donjuanul Bărbucică Catargiu de la ferestrele logodnicei lui, s-a pomenit cu un cuţit în pântece.”

(GHICA, I., Scrisori către Vasile Alecsandri)

  • obiecte, după numele inventatorul lor sau după locul de provenienţă: marghiloman (cafea turcească fiartă cu rom sau cu coniac), savarină (prăjitură); coniac (băutură), damasc (ţesătură), havană (ţigară de foi), olandă (ţesătură);

NOTĂ. Numele proprii folosite numai ocazional pentru a desemna obiecte precum cele specificare mai sus se scriu cu literă mare.

„Se poate, d.e., să fie pus un Teniers alături de un Rembrandt sau Tintoretto?”

(DENSUŞIANU, O., Ideal şi îndemnuri)

  • fiinţe mitice multiple (indiferent de mitologia din care provin): ciclop, elf, iele, muză, nimfă, parcă, rusalcă, satir, titan, trol;

„O luptă crâncenă între titani, mută şi încordată, iar sângele ţâşneşte pretutindeni până-n mari depărtări, până jos sub fereastră, pe toată întinderea de omăt.”

(MIHĂESCU, Gib, Frigul)

  • profesii şi funcţii: deputat, ministru, prefect, premier, preşedinte, primar, prim-ministru, principe, rege, secretar de stat, senator;

NOTĂ. Se scriu cu literă mică şi numele domeniilor la care se referă funcţiile: ministrul de externe, ministrul afacerilor externe al..., dar numele oficiale complete se scriu cu literă mare.

„Majestatea Sa Regele Mihai I al României s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia.”

Alocuţiunea Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, la întâlnirea cu reprezentanţi ai minorităţii româneşti din Serbia”

  • sisteme economico-sociale (comunism, liberalism, feudalism, capitalism), epoci geologice (paleozoic, mezozoic, cretacic), perioade istorice relativ slab individualizate (paleolitic, neolitic, epoca bronzului, epoca modernă), războaie care nu au nume unice (războaiele balcanice, războaiele punice);

NOTĂ: Denumirile epocilor sau evenimentelor istorice de importanţă majoră se scriu cu literă mare: Evul Mediu, Renaşterea, Secolul Luminilor; Primul Război Mondial etc.

  • varietăţi de plante, soiuri de struguri şi de vin, varietăţii de animale, produse alimentare etc.: capia, ionatan, varză nemţească; aligoté, cabernet, fetească merlot; angora, caniş, merinos, ţurcană; camambert, şvaiţer;

NOTĂ. Pe etichete, numele unor produse se scriu cu literă mare.

  • substantivele cu sens generic care nu fac parte din numele propriu al entităţilor geografice şi administrativ-teritoriale: aleea Valea Siretului, balta Călăraşi, băile Govora, bulevardul Carol, calea Floreasca, comuna Tudor Vladimirescu, fluviul Volga, insula Sfânta Elena, intrarea Popa Nan, judeţul Dolj, lacul Razelm, munţii Carpaţi, oraşul Sibiu, parcul Herăstrău, pasul Bran, peninsula Florida, piaţa 1 Mai, republica Ucraina, râul Argeş, strada Cuţitul de Argint, strada Pictor Verona, şoseaua Mihai Bravul, vârful Ciucaş;

NOTĂ. Pe tăbliţele indicatoare alte străzilor, pe hărţi etc., aceste substantive se scriu cu literă mare. De asemenea, se scriu cu literă mare când substantivele cu sens generic fac partea din respectivele denumiri: Calea Victoriei, Peninsula Iberică, Marea Neagră, Vârful cu Dor etc.

  • punctele cardinale est, răsărit, orient etc.

NOTĂ. Când aceste substantive desemnează o regiune sau când fac parte din nume de locuri, se scriu cu literă mare: civilizaţia Occidentului, Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociuetc.

  • Toate celelalte părţi de vorbire din interiorul unei comunicări, inclusiv: adjectivele din sintagme care denumesc varietăţi de plante şi de animale: măr creţesc, cireşe pietroase;
  • adjectivele din sintagme care denumesc varietăţi de plante şi de animale: măr creţesc, cireşe pietroase;

NOTĂ. Asemenea adjective se scriu însă cu literă mare când desemnează o rasă (şi, dacă ar fi scrise cu literă mică, ar putea fi interpretate drept calificative oarecare).

  • pronumele de politeţe: dumneata, dumneavoastră;

NOTĂ. Pronumele şi locuţiunile de politeţe maximă se scrie cu literă mare: Alteţa Voastră, Domina Ta, Majestatea Voastră.

Deseori, pronumele dumneavoastră (dv. / dvs.) se scrie, în diverse mesaje, cu literă mare, din voinţa expresă a autorului, deşi norma nu cere acest lucru.

  • cuvintele ajutătoare din componenţa unor nume proprii, şi anume: articolul sau particulele din unele nume de persoane româneşti sau străine: Ludovic al XIV-lea, Ad al-Rahman, Ştefan cel Mare, Leonardo da Vinci, Charles de Gaulle, Andrea del Sarto, Joachim du Bellay, Abd el-Kader, Ludwig van Beethoven, Friedrich von Schiller; articolele, prepoziţiile, conjuncţiile din nume de aştri (Carul-Mare), de entităţi geografice şi administrativ-teritoriale (America de Sud, Oceanul Îngheţat de Nord, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii), instituţii (Consiliul de Miniştri al..., Adunarea Naţională a Republicii Franceze), sărbători (Ziua Internaţională a Copilului);
  • articolul sau particulele din unele nume de persoane româneşti sau străine: Ludovic al XIV-lea, Ad al-Rahman, Ştefan cel Mare, Leonardo da Vinci, Charles de Gaulle, Andrea del Sarto, Joachim du Bellay, Abd el-Kader, Ludwig van Beethoven, Friedrich von Schiller;
  • articolele, prepoziţiile, conjuncţiile din nume de aştri (Carul-Mare), de entităţi geografice şi administrativ-teritoriale (America de Sud, Oceanul Îngheţat de Nord, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii), instituţii (Consiliul de Miniştri al..., Adunarea Naţională a Republicii Franceze), sărbători (Ziua Internaţională a Copilului);

NOTĂ. În propoziţie, elementele iniţiale (cel de-)al, (cea de-)a din numărul de ordine al unor manifestări periodice se scriu cu literă mică: participanţii la (cel de-)al XI-lea Congres al PCR.

  • În poezia modernă, primul cuvânt al fiecărui vers sau chiar titlul (în funcţie de preferinţele poetului).
  • Abrevierile cuvintelor scrise în mod obişnuit cu literă mică: a.c. = anul curent, acad. = academician, -ă, art. = articol, dr. = doctor, d-ta = dumneata, l = lăţime, lt. = locotenent, m = metru, prof. = profesor.

NOTĂ. În unele abrevieri, litera mare este obligatorie, pentru că prescurtăm un nume propriu: î.H = înainte de Hristos, d.H. = după Hristos etc.

  • Se pot scrie, ocazional, cu literă mică, unele cuvinte care, în mod obişnuit, se scriu cu literă mare, pentru a realiza un anumit efect stilistic (ceauşescu, pcr, abundente în presa postdecembristă) sau grafic (univers enciclopedic pe unele publicaţii ale editurii în cauză).
  • Se scriu cu literă mică substantivele comune care denumesc popoare, zilele săptămânii şi lunile anului şi disciplinele de învăţământ (care în unele limbi se scriu cu literă mare). (Deşi DOOM consideră că nu mai este necesar să atragă atenţia asupra acestei reguli, o menţionăm totuşi din cauza încălcărilor abundente observate în ultima vreme pe afişe, prezentări sau  comunicări.)

NOTĂ. Se scriu cu literă mare substantivele care intră în componenţa numelor unor sărbători sau în denumiri de instituţii: Vinerea Mare, 1 Decembrie, Facultatea de Litere.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite