În învăţarea şcolară, cunoaşterea structurii fonologice a cuvintelor este necesară în deprinderea scris-cititului, în ortoepie şi ortografie, precum şi în versificaţie.

Principiile de ordin general pe care ne bazăm ţin fie de silabaţia fonologică, care ţine seama de structura fonologică a cuvântului (vocale, diftongi, triftongi, vocale în hiat şi grupuri consonantice), fie de silabaţia morfologică (lexicală), care ţine cont de formarea cuvintelor (compunere şi derivare).

Despărţirea în silabe este tratată în Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005, într-un capitol aparte. Pentru consultarea online a regulilor Academiei, aş recomanda acest site dedicat şi care ne oferă şi un silabisitor.

*

I. Prima situaţie are în vedere o consoană între două vocale în cuvinte polisilabice. Consoana face silabă cu vocala care îi urmează: o/ră, ca/na/va, i/ra/ki/an, le/gi/fe/ra/re.

REGULĂ. Dacă o consoană apare în poziţie intervocalică, consoana trece, împreună cu vocala care îi urmează, la silaba următoare (-V/CV-).

NOTA 1. În unele împrumuturi neadaptate, vocalele pot fi reprezentate prin două litere vocale: bleu/ma/rin (pron.: blömarin), cou/lomb (pron.: culomb), lie(pron.: lid), ma/seur (pron.: masör), splee(pron.: splin), su/fleor (pron.: suflör).

NOTĂ 2. Consoanele /k’/ şi /g’/, reprezentate prin ch şi gh urmate de e sau i, se separă după aceeaşi regulă: a/chit, A/ghi/u/ţă, ve/chi/tu/ră.

NOTA 3. În unele cuvinte străine, o consonă poate fi reprezentată prin două sau chiar trei litere consoane. Aceste cazuri se supun silabisirii fonologice: ha/cker (pron.: hecăr), ro/cker (pron.: rocăr), A/bi/djan (pron.: abigean),Sa/li/gny (pron.: salini), jiu-/ji/tsu (pron.: jiujiţu), her/tzi/an (pron.: herţian), ke/tchup (pron.: chečap).

NOTA 4. Numele oraşului Medgidia (a cărui denumire care provine de la sultanul Abdul Medjid) se va despărţi Me/dgi/di/a (pron.: megidia). În unele scrieri mai vechi, se ortografia Megidie (cf. Şăineanu, 1929).

NOTA 5. Dacă consoana este urmată de un i final „şoptit” (asilabic), întrucât nu poate forma cu acest „i” silabă, nu poate fi despărţită: flori, pomi, lincşi.

*

II. A doua situaţie are în vedere vocalele în hiat, adică vocale care se pronunţă în silabe diferite. Vocalele în hiat pot fi identice sau diferite. De asemenea, putem avea grupuri de trei sau chiar de patru vocale în hiat.

  1. Vocalele identice în hiat (a/a, e/e, i/i, o/o, u/u): i/de/e, fi/in/ţă, co/o/pe/ra/ti/vă, con/ti/nu/u.
  2. Vocale diferite în hiat (a/e, a/i, a/o, a/u; ă/i, ă/u; â(î)/i, â(î)/u; e/a, e/â(î), e/i, e/o, e/u; i/a, i/e, i/o, i/u; o/a, o/e, o/i, o/u; u/a, u/i, u/o): a/er (la fel în cuvinte formate cu aero-: a/e/ro/port), ca/i/să, a/o/rist, a/ur; fă/i/nă; hă/ul; bâj/bâ/i, râ/ul; cre/a/re, cre/ând, se/i/furi, ge/o/log, ne/u/tru; a/vi/a/ţi/e, te/ni/e, bi/o/log, chi/u/i; co/a/gu/la, po/e/zi/e, do/i/me, sti/lo/ul; ac/tu/al; gu/i/ţa, res/pec/tu/os.
  3. Hiaturi succesive (i/a/e, i/e/u, o/a/u, o/e/u, e/o/a/u, e/o/e/u): an/ti/a/e/ro/bic/, ar/hi/e/u/fo/ric, co/a/u/tor, in/do/e/u/ro/pean, ne/o/a/u/to/crat, ne/o/e/u/ge/ni/e. (Aceste exemplele au fost preluate după Toma Ion, Limba română, Editura Niculescu, Bucureşti, 1994.)

REGULĂ. Vocale în hiat se despart, trecând fiecare la silabe diferite (-V/V-).

*

III. A treia situaţie are în vedere diftongii şi triftongii, care sunt unităţi indivizibile. Astfel, cuvintele polisilabice care conţin diftongi sau triftongi se vor despărţi fără a afecta aceste unităţi. Diftongii sau triftongii pot fi acompaniaţi în silabă de una, două sau chiar trei litere consoane.

Vom cerceta mai întâi diftongii în cuvinte mono şi polisilabice (pentru diftongii âi, ea, ia, ie, io, eo, oa, ua şi uă, majoritatea exemplelor a fost preluată din Îndreptar ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, ediţia a V-a, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1995):

  1. aiaiais/berg, Za/vai/doc, gâ/di/lai.
  2. au: dauAusch/witz (pron.: auşviţ), dez/mier/dau.
  3. ăi: răi, păs/tăi, vâ/nă/tăi.
  4. ău: du/lău, po/pân/dău.
  5. âicâi/ne, mâi/ne, pâi/ne.
  6. âurâu, brâu.
  7. eacea; chea/mă, ve/ghea/ză; în/tâl/neas/că, a/gre/ea/ză; gre/şea/lă, o/ră/şean, ro/şea/ţă; ma/re/ea, mu/chea, ne/nea; lu/nea, vi/ne/rea; al tre/i/lea, al pa/tru/lea; a/ce/lea; a/ces/tea; a/vea; pu/nea, să/rea; a/se/me/nea; sea/ră, ţea/vă; mea.
  8. ei: trei, spray (pron.: sprei), muj/dei, A/tlan/ti/dei.
  9. eovreo, pleosc, leor/pă/i.
  10. euleu, me/reu, ju/bi/leu.
  11. iaia; bia/tă, ia/pă, a/mia/ză, pia/ţă, via/ţă; chiar, ghia/ur; jo/ia; gră/ia, tre/bu/ia; tă/ia, bă/iat; cro/ias/că, în/te/me/ia/ză; chel/tu/ia/lă, în/do/ia/lă, va/slu/ian; a/ce/ia, a/tâ/ţia.
  12. ieiedie/pe, ca/ie/te, ploa/ie; miel, mier/curi, pier/de.
  13. iochioşc, cior/chi/ne, ghiol.
  14. Iu: fiuiu/bit, li/li/a/chiu.
  15. oaboa/lă, coa/să, scoa/lă.
  16. oi: noi, a/mân/doi.
  17. ou: ou, ghe/tou.
  18. uaro/ua, stea/ua, a do/ua.
  19. zi/, vo/, plo/.
  20. ui: pui, pe/tre/cui.

Acum vom observa şi triftongii în cuvinte mono sau polisilabice.

  1. eaivor/beai, îm/po/do/beai.
  2. eauşleau, a/par/ţi/neau.
  3. eoaleoar/că, pleoa/pă.
  4. iaisu/iai, pe/ce/tlu/iai.
  5. iausu/iau, chi/nu/iau.
  6. ieimiei, piei.
  7. ieuba/ieu, ca/ma/ieu.
  8. ioaa/ri/pioa/ră, cre/ioa/ne.
  9. iou: ma/iou.
  10. oaile/oai/că, lu/poai/că.
  11. uau: wow (pron.: uau), luau

REGULĂ 1. Dacă un diftong sau triftong este urmat de o consoană şi de o vocală, consoana trece, împreună cu vocala care îi urmează, la silaba următoare (-D(T)/CV-)(Extensie la regula prezentată la punctul I.) Exemple: cai/mac, pleoa/.

REGULA 2. Dacă o vocală este urmată de o consoană şi de un diftong sau triftong, consoana trece, împreună cu diftongul sau triftongul care îi urmează, la silaba următoare (-V/CD(T)-)(Extensie la regula prezentată la punctul I.). Exemple: co/toi, ce/reau.

REGULA 3. Dacă o vocală este urmată de un diftong sau de triftong, aceştia se despart, trecând fiecare la silabe diferite (-V/D(T)-). (Extensie la regula prezentată la punctul II.) Exemple: plo/, ma/iou.

REGULA 4. Doi diftongi succesivi se despart, trecând fiecare la silabe diferite (-D/D-)(Extensie la regula prezentată la punctul II.) Exemple: ploa/ie, stea/ua.

*

IV. A patra situaţie se referă la două consoane succesive. Acestea pot fi identice sau diferite.

REGULA 1. Consoanele identice care notează un singur sunet nu se despart.  Exemple: bu/si/ness/man (pron.: biznismen), ca/u/di/llo (pron.: caudilio), watt/or/me/tru.

REGULA 2. Consoanele identice care notează două sunete (consoane geminate) se despart, trecând fiecare la silabe diferite (-C/C-)Exemple: kib/butz (pron.: chibúţ), ac/cent, ac/cep/ta, best/sel/ler (pron.: bestselăr), în/ne/gri (tot aici intră: înnădi, înnămoli, înnăscut, înnebuni, înnegura, înnobila, înnoda, înnoi, înnopta, înnora, înnoroi), in/ter/regn, trans/si/be/ri/an.

REGULA 3. Secvenţa qu (pron.: cv), în împrumuturi neadaptate, formează silabă cu vocala care îi urmează. Exemple: se/quo/ia (pron.: secvoia), qui-/pro-/quo (pron.: cviprocvo). Se aud însă şi pronunţiile: secoia, chiprocopoate şi prin influenţă străină.

REGULA 4. Grupurile de consoane pl, cl, bl, gl, tl, pr, tr, cr, br, dr, gr (muta cum liquida) sunt nedisociabile. Exemple: a/ple/ca, ra/clă, ca/blu, a/glo/me/ra, a/pla/ti/za, co/tlet, ca/pră, ca/tran, sa/cru, a/bra/ziv, a/dre/să, ne/gru.

REGULA 5. Grupurile de consoane fl, vl, sl, zl, şl, hl, fr, vr, hr (fricativa cum liquida) sunt nedisociabile. Exemple: su/fla, pa/vlo/vi/an, tu/sla/ma, ha/zliu, i/şlic, Ba/hlui, a/fri/can, a/vra/mă, a/hri/man.

REGULA 6. Două consoane diferite se despart, trecând fiecare la silabe diferite, dacă acestea nu formează grupuri nedisociabile (-C/C-). Exemple: poc/ni/toa/re, tic/sit, ac/tor, sec/ven/ţă, paf/ta, vaj/nic, cal/cu/la, mul/ge, mul/te, mul/ţi/me, toam/nă, în/ger, lun/git, mun/te, rap/sod, şoap/tă, ur/dă, mer/ge, cer/ne, os/ci/la, as/pru, pas/tă, muş/ca/tă, muş/tar, ex/cur/sie, i/mix/ti/u/ne.

NOTĂ: Regula este valabilă şi când înaintea primei consoane se află un diftong (piar/dă) sau când, după a doua consoană urmează, de asemenea, un diftong: por/nea.

(continuarea în numărul viitor)