Mic îndreptar privind cele mai frecvente greşeli de limbă. Derivarea (V)

Abordarea formării cuvintelor prin derivarea cu sufixe şi prefixe este o temă actuală nu doar pentru că greşelile persistă, ci şi pentru că se observă, sub nefasta influenţă a englezei, o exagerată folosire a cratimei la cuvintele mai noi, formate cu prefixe, deşi regulile limbii noastre, aşezate după model romanic, nu cer aşa ceva.

Scriem, aşadar, incorect: „Universitarul clujean Dorin Isoc, cel care a pus bazele „poliţiei anti-plagiat [s.n.]“, este pus pe fapte mari: cere statului să i se alăture în lupta împotriva plagiatului prin crearea unui site care să fie un patrimoniu electronică intelectuală [ininteligibil la final, n.n.].” (Adevărul, 15 februarie 2015); „Putin critică neo-fasciştii [s.n.], dar se aliază cu ultra-naţionaliştii [s.n.]. Cum funcţionează ipocrizia rusească” (Adevărul, 17 aprilie 2014); „Mă intrigă două aspecte extrem de importante: limbajul folosit şi tipul de argumentaţie, de fapt o pseudo-argumentaţie [s.n.], căci [,] prin prezentarea în această manieră, autorul nu face altceva decât să manipuleze şi să inducă cititorul într-o gravă eroare.” (Adevărul, 14 mai 2015).

Exemplele se pot înmulţi, dar mai bine să dăm aici regula generală: în limba română, cu excepţia prefixului ex- (cu sens de „fost”: ex-ministru), niciun prefix (sau prefixoid) nu se desparte prin cratimă de cuvântul de la care s-a făcut derivarea. Vom scrie, raze ultraviolete, nu raze ultra-violete.

Din păcate, nu mai avem astăzi niciun jurnal suficient de exigent din perspectiva ortografiei şi punctuaţiei, iar greşelile de limbă proliferează în tot ceea ce se publică, chiar şi la marile edituri, după cum cititorul avizat a putut lesne consta. Acei oameni minunaţi numiţi „revizori”, atât de eficienţi altădată, care îşi făceau o onoare din cunoaşterea temeinică a normelor şi cărora le datorăm cele mai bune ediţii din veacul trecut, sunt astăzi fie pensionari nebăgaţi în seamă, fie trecuţi în cele veşnice.

Blogurile, reţelele de socializare tind să devină, din lipsa controlului, antimodele de limbă: şubrede sintactic şi stilistic, pline de greşeli pe care nimeni nu le mai vede, au devenit un fel de „zid al plângerii” limbii, dacă îmi permiteţi analogia.

În actuala fază a istoriei noastre, ne apropiem tot mai mult, ca societate, de un analfabetism funcţional generalizat, sau, mai simplu, de neputinţa de a mai scrie bine româneşte, independent de vârstă sau de pompoasele grade academice.

DERIVAREA CU SUFIXE ŞI PREFIXE

Ca şi în Îndreptar…, nu vom face aici distincţii mai specioase între sufixe şi sufixoide sau prefixe şi prefixoide. Ceea ce interesează publicul este o suită de reguli care să cuprindă greşelile cele mai frecvente.

1. Sufixul -ean, fem. -eană, -eancă se scrie şi se pronunţă -ea- după consoană: argeşean, argeşeană, argeşeancă, nu argeşan, argeşană, argeşancă; ieşean, ieşeană, ieşeancă, nu ieşan, ieşană, ieşancă; timişorean, timişoreană, timişoreancă, nu timişoran; timişorană, timişorancă. După vocală însă, sufixul devine -ian, fem. -iană, -iancă: buzoian, buzoiană, buzoiancă, nu buzoean, buzoeană, buzoeancă; băicoian, băicoiană, băicoiancă, nu băicoean, băicoeană, băicoeancă.

Formele de feminin în -eană/-iană se aplică cu precădere adjectivelor: „Dar am avut în faţa mea pe un părinte care, tot vorbindu-mi, începea să se joace cu portofelul plin de bumaşte, m-am învârtit cu scaunul în jurul mesei, urmărit de o fostă colegă ieşeană [s.n.] care, având un nepot la bacalaureat, se deda la aceeaşi mişcare.” (IORGA, N., O viaţă de om aşa cum a fost), în timp ce sufixele -eancă/-iancă servesc, mai ales, pentru a forma numele celor născute sau care locuiesc în aceste localităţi: „Femeile ce slujiseră de matcă ‒ greaca ursuză şi sanchie, clocindu-şi cu gura încleştată lunga dambla între hârdaiele de neramzi şi de gazii, sârba haină şi dârjă care, pe patul morţii, scuipase grijania în barba popii şi-şi dase sufletul blestemându-şi copiii, braşoveanca [s.n.] zăcaşă şi făţarnică roasă de schiros şi de pismă ‒ înveninaseră mai mult acel sânge bolnav, îi sporiseră funesta zestre de racile şi de beteşuguri, dar ascuţiseră totdeodată şi deşteptăciunea celor născuţi dintr-însul, acea stearpă deşteptăciune, nesănătoasă şi ea poate, care atinsese o aşa înaltă stepenă de agerime la vlăstarul cel din urmă.” (CARAGIALE, M., Craii de Curtea-veche). Uneori însă se pot forma şi adjective: „Iar doamna între două vârste mă opreşte cu gestul şi vocea ei de sirenă craioveancă [s.n.]” (MINULESCU, I., Corigent la limba română).

2. Sufixele -eală, -eaţă se scriu şi se pronunţă -ea- în substantivele derivate din verbe de conjugarea a IV-a (terminate în -i): greşeală, nu greşală; oblojeală, nu oblojală; roşeală, roşeaţă, nu roşală, roşaţă; vineţeală, nu vineţală.

3. Cuvintele terminate în -(ţ)ie, -(ţ)iune, prin care s-au adaptat limbii noastre împrumuturile romanice sau din latina savantă, îndeosebi în veacul al XIX-lea, se folosesc conform DOOM, 2005. Bunăoară, sunt recomandate formele: achiziţie, nu achiziţiune (înv.); discuţie, nu discuţiune (var.); inflaţie, nu inflaţiune (var.); tentaţie, nu tentaţiune (var.). În schimb, se recomandă: fricţiune, nu fricţie (var.); naţiune, nu naţie (var.).

În unele cazuri, asistăm la o specializare a sensurilor: divizie (unitate militară) / diviziune (împărţire); frecţie (pe spate) / fricţiune (la ambreiaj); porţie (de mâncare) / porţiune (de teren); reacţie (chimică) / reacţiune (politică); raţie (alimentară) / raţiune (judecată).

4. Prefixul ex- (cu sensul de „fost”) se scrie cu cratimă: ex-ministru, ex-preşedinte.

5. Prefixele ne- şi re- se scriu cu cratimă când vocala î de la cuvântul următor este elidată: ne-nfricat (de la neînfricat), re-ntoarce (de la reîntoarce). Aceste elidări apar mai ales în poezie: „Proscris, în a mea ţară eu nu mă voi re-ntoarce [s.n.]” (BOLINTINEANU, D., Proscrisul)

6. Prefixul în- impune scrierea cu -nn-, dacă cuvântul de la care facem derivarea începe cu n-: înnoda (de la nod), înnoi (de la nou), înnora (de la nor). O greşeală frecventă o reprezintă a înnota, în loc de a înota, unde vorbitorii presupun probabil un dublu n (în-no-ta).

7. Prefixele în-/in- se scriu si se pronunţă: încasa, înjgheba, însera, în derivate interne. În cazul derivatelor împrumutate, vom scrie şi pronunţa in-: intitula, intuba. DOOM (2005) recomandă incarna/încarna, în ordinea aceasta, primul fiind împrumutat, al doilea, derivat românesc.

8. Prefixul între- se scrie şi se pronunţă întreprindere, întreprinde, întreprinzător, nu intreprindere, intreprinde, intreprinzător.

9. Prefixul con-, din motive fonetice, devine co- în cuvinte precum: conaţional, corupt, nu connaţional, conrupt. Tot aşa: coopera, cooperare.

10. Prefixul des- devine, din motive fonetice, dez- în derivatele de la cuvinte care încep cu b-, d-, g-, v-, m-, n-, l-, r- sau cu vocală: dezbrăca, dezdoi, dezgheţa, dezveli, dezmembra, deznoda, dezlega, dezrădăcina, dezamăgi, dezechilibra, dezuni. În celelalte cazuri, scriem şi pronunţăm des-: descreţi, desface, despuia, destăinui, deszăpezi.

11. Se recomandă forma distructiv, nu destructiv. Forma distructiv este mai apropiată de distruge (din it. distruggere), şi de derivatele acestuia: distrugere, distrugător.

12. Prefixul răs- devine, din motive fonetice, răz- în derivatele de la cuvinte care încep cu b-, d-, g-, j-, n-: răzbuna, răzgândi, răzjudeca. În celelalte cazuri, scriem şi pronunţăm răs-: răscoace, răsfoi, răspăr.

13. Prefixul trans- impunea scrierea cu -ss- la derivatele de la cuvinte care încep cu s-: transsexual, transsiberian, transsubstanţiere.

14. Prefixele ante- şi anti- au semnificaţii diferite. Ante- înseamnă „înainte”: antebraţ, antecameră (cameră de precombustie), antediluvian, antemeridian. Cu sensul de „cameră de aşteptare”, se scrie şi se pronunţă anticameră, pentru că aşa a intrat în limbă din italiană sau franceză. Anti- înseamnă „împotriva”: antirachetă, antisocial, antiterorist.

15. Formele negative ale participiului şi gerunziului care au adverbul mai intercalat între prefix şi verb se scriu împreună: nemaiauzit, nemaipomenit, nemaivăzut, nemaiavând, nemaiputând, nemaiştiind.

16. Derivatele de la cuvintele compuse prin abreviere se scriu cu cratimă înaintea sufixului: PSD-ist, PNL-ist.

(va continua)