Domnule Vitalie Ciobanu, faptul că aveţi o zi a limbii române (de anul acesta şi Bucurestiul o serbează, în 31 august) vă apropie mult de francezi, care şi ei au o zi a francofoniei. Însă francofonia pare astăzi o sărbătoare desuetă, franceza nemaifiind o limbă la fel de utilizată, cel puţin în Europa, ca engleza, de exemplu. Nu este şi sărbătoarea aceasta oareşcum inutilă?

Dincolo de faptul că sărbătorile seamănă întrucâtva, este o mare diferenţă între ziua francofoniei şi cea a limbii române în Moldova. Francofonia este irizaţia unui fost mare imperiu colonial şi, oricum, emanaţia unei puteri culturale care încă mai fascinează lumea, în pofida terenului pierdut în faţa limbii engleze. Republica Moldova – constituită după război pe 2/3 din teritoriul vechii Basarabii româneşti – este o fostă colonie a Rusiei ţariste şi a Uniunii Sovietice. Obiectivele naţionale şi democratice în epoca perestroikăi lui Gorbaciov au avut ca punct nevralgic, aici, tocmai restaurarea limbii române ca limbă oficială, care a fost interzisă pe timpul ocupaţiei sovietice. Româna în fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească era o limbă periferică, o limbă de bucătărie, o limbă de debara – sper că acest lucru este cunoscut de francezi, fraţii noştri latini. Pe 31 august 1989 limba română a devenit limbă oficială în Republica Moldova şi a fost adoptat alfabetul latin (imaginaţi-vă franceza scrisă cu litere chirilice şi veţi înţelege cum a funcţionat rusificarea la noi!). Astfel încât instituirea acestei sărbători vrea să arate cât de mult au contat pentru moldoveni – care sunt etnici români - revendicările cultural-identitare în procesul de dobândire a independenţei faţă de imperiul sovietic.

A te declara „francez” în Franţa e o banalitate, sună tautologic. În Republica Moldova de azi când spui că eşti „român” faci o declaraţie politică şi chiar geopolitică, pentru că în Constituţia Republicii Moldova  articolul care defineşte limba de stat încă mai fixează aşa-zisa „limbă moldovenească” – o invenţie stalinistă făcută să justifice politica de rusificare a Basarabiei, separarea ei de România. Din păcate, în cei 22 de ani de independenţă, nu am avut la Chişinău o majoritate parlamentară suficient de puternică şi de hotărâtă pentru a corecta această nedreptate a istoriei. De aceea spun că Sărbătoarea Limbii Române nu este revolută, nu este depăşită, întrucât contribuie la procesul de recuperare a identităţii naţionale româneşti în Republica Moldova şi la apropierea ei de Europa.

Dacă ar fi să formulez nişte critici, aş acuza aspectul formal, adesea strict ritualic al felului în care este marcată sărbătoarea Limbii Române în Republica Moldova. Pentru că în afara zilei de 31 August preocuparea autorităţilor, instituţiilor de stat pentru corectitudinea şi funcţionarea limbii române lasă mult de dorit. Sărbătoarea din 31 August este demonetizată prin vorbele, prin demagogia festivistă care eclipsează faptele, acţiunile concrete menite să întărească rolul limbii române în Republica Moldova.

Întrucât este una dintre cele 27 de limbi oficiale ale Uniunii Europene, limba română în Republica Moldova indică, fără putinţă de tăgadă, aspiraţiile europene ale acestui stat, valorile la care vrem să aderăm. Limba română este un fruct al libertăţii, nu un vestigiu al colonialismului.

Putem vorbi cu adevărat de o zi a limbii române când se ştie că limba rusă este încă foarte mult utilizată în Moldova (în economie, publicitate, în cinematografe...) şi că mulţi moldoveni o numesc limbă „moldovenească”?

Ziua Limbii Române a fost instituită tocmai pentru a opri invazia limbii ruse, ea vine să afirme drepturile de posesiune pe care le are limba română în acest teritoriu, unde există circa 3 milioane de vorbitori naturali ai săi dintr-un total de aproximativ 4 milioane de locuitori. Spuneţi că limba română mai este numită „moldovenească” în popor. Ce putem să reproşăm simplilor cetăţeni îndoctrinaţi şi năuciţi de propaganda sovietică, oameni care au fost rupţi pe durata ocupaţiei sovietice de modernitatea limbii şi culturii române?... În şcolile din Moldova de 22 de ani se predă totuşi limba română, nu „limba moldovenească”, mass-media, instituţiile publice, oamenii cultivaţi, generaţia tânără folosesc denumirea limba română, nu „moldovenească”.

E o problemă de mentalitate şi o problemă politică în acelaşi timp, pentru care se caută soluţii. Recent, deputata liberală Ana Guţu - preşedinta Delegaţiei Permanente a Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei - a înaintat un demers la Curtea Constituţională de la Chişinău în vederea corectării Articolului 13 din Constituţie, cel care defineşte denumirea limbii de stat. Speranţa ar fi ca un verdict al Înaltei Curţi să precipite adoptarea unei decizii a Parlamentului, care să pună în sfârşit lucrurile la punct.

În Moldova s-a editat cu câţiva ani în urmă o ciudăţenie, dicţionarul român-moldovenesc”. De curând a apărut o a doua ediţie. Este chiar atât de diferită moldoveneasca de română? Şi de ce nu există o luare naţională de poziţie pentru ca autorităţile să facă demersurile necesare recunoaşterii unui fapt, si anume că moldovenii vorbesc limba română? Doar nici despre austrieci, pe care îi cunoşti bine, nu s-a spus niciodată că vorbesc „austriaca”.

„Dicţionarul” cu pricina a apărut pe timpul guvernării comuniste, cu sponsorizarea şi sprijinul politic al exponenţilor săi de vârf. Actualele autorităţi de la Chişinău nu au niciun amestec. Autorul acestei „aberaţii a naturii”, cum a fost calificată respectiva lucrare, este un ideolog comunist  pe nume Vasile Stati, fost membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, din care a fost dat afară. „Succesul comercial” al acestui opuscul se explică simplu: eterna şi irepresibila curiozitate a oamenilor pentru grotesc, anormal şi sordid; e aşa cum ne ducem să vedem, la circ sau la menajerie, o fiinţă diformă şi monstruoasă. Nici o instituţie serioasă din Moldova nu a asumat pretinsul dicţionar românesc-moldovenesc. Nu este un instrument ştiinţific. Scriitorii, savanţii, profesorii etc. au descalificat acest demers.

Academia de Ştiinţe de la Chişinău, Institutul de Filologie, Uniunea Scriitorilor şi celelalte asociaţii de creaţie, care au fost portdrapelul Mişcării de Eliberare Naţională şi Democratică la începutul anilor 90, au luat atitudine fermă în favoarea legitimării limbii române şi au cerut de nenumărate ori clasei politice să corecteze Articolul 13 din Constituţie. Acestor pledoarii li s-a opus virulent Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (partid de guvernământ între 2001-2009). Politica legată de limbă şi de identitate a rămas un instrument de şantaj şi presiune geopolitică a Rusiei asupra Republicii Moldova. Există, apoi, forţe politice la Chişinău (unele dintre ele, din păcate, se regăsesc şi în actuala coaliţie de la putere), care încearcă să paraziteze pe incultura şi prejudecăţile oamenilor, să le exploateze electoral ignoranţa. De aceea este foarte important ca Moldova să se apropie cât mai mult de structurile europene, de lumea civilizată, astfel încât imixtiunile atât de vulgare şi violente din partea Rusiei să nu mai fie posibile.

Austriecii vorbesc germana şi nu „austriaca” pentru că sunt o naţiune liberă. Moldovenii încă nu.

 

Interviu apărut iniţial în Dilema veche.