Limba engleziţilor şi englezitelor

De când mă învârt prin lumea „experţilor”, am în fiecare zi ocazia să aud o limbă românească în care se fac, în mod abuziv şi iremediabil, calcuri din engleză. Despre romgleză, limba engleziţilor şi englezitelor, am mai pomenit, dar niciodată nu va fi îndeajuns pentru a-i putea descrie amploarea şi puterea corozivă.

Romgleza este maladia degenerativă a acestui început de veac, de care nu ştiu când şi cum am mai putea scăpa. Să o spunem răspicat: spiritul limbii noastre este romanic, noul ne-a venit cu preponderenţă dinspre Franţa şi, dacă în economie, comerţ sau modă o putem lua în alte direcţii, unitatea lingvistică a familiei romanice nu ar fi trebuit niciodată trădată.

„abilitate”

În acest mediu pretenţios, ori de câte ori ar trebui să vorbim despre „capacităţi”, în sens psihologic, auzim „abilităţi”, deşi, în româneşte, „abilitate” înseamnă:

ABILITÁTE, abilităţi, s.f. (La sg.) Îndemânare, iscusinţă, pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Deprinderi, obiceiuri, şmecherii, şiretlicuri. – Din fr. habilité, lat. habilitas, -atis.

A se observa mai ales semnificaţia la plural, de unde „capacităţile cognitive” nu trebuie să devină niciodată „abilităţi cognitive”, aşa cum vorbesc şi scriu mai tinerii mei colegi. De remarcat că, deşi din 2009, această ediţie a DEX-ului nu a inclus şi sensului calchiat. Să lămurim: dacă un cuvânt a fost împrumutat dintr-o limbă, în cazul nostru franceza, nu este firesc ca noi să-i lărgim semantismul adăugând un sens apărut în engleză când pentru acesta avem la îndemână cuvântul potrivit.

„aplica”

De când au apărut proiectele europene, noi nu „depunem” candidaturi, dosare sau cereri, ci „aplicăm” pe diverse axe. „Aplica” înseamnă, după DEX (1998):

APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuinţa, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecţie = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare.

În spiritul aceleiaşi tendinţe invazive, „depunerea” a fost înlocuită cu romglezul „aplicaţie”. Un tânăr îmi spunea zilele trecute că tocmai a terminat de scris „aplicaţia”, adică „proiectul”. Este adevărat că în engleză găsim pentru verbul „apply” „to make an application or request; ask: to apply for a job; to apply for a raise”, dar în limba noastră calcul nu ar trebui acceptat.

„aprecia”

Un amic este de mai multă vreme fascinat de felul în care anglofonii sunt recunoscători cuiva pentru un anume serviciu. Astfel, în loc să spună: „Ţi-aş fi foarte recunoscător dacă ai termina lucrarea până săptămâna viitoare”, preferă adresarea: „Aş aprecia foarte mult dacă ai termina lucrarea până săptămâna viitoare”. Consultând dicţionarul, observăm că DEX-ul nu lasă loc echivocului:

APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina preţul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A preţui pe cineva sau ceva (pentru calităţile sale); a apreţui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a] – Din fr. apprécier.

Cu toate acestea, prietenul meu nu se poate debarasa de meteahna asta nici la restaurant: „Aş aprecia dacă aperitivele ar veni mai repede”, i-a spus el chelnerului care, ca şi noi, nu are nevoie de „apreciere”, ci de „recunoştinţă”. În ceea ce mă priveşte, i-aş rămâne sincer îndatorat dacă amicul meu ar uita, măcar pentru o bună bucată de vreme, acest verb preluat din romgleză. Cred că mulţi dintre noi l-ar aprecia pentru asta.

„audienţă”

De foarte multe ori am auzit pe jurnalişti spunând că după discursul unei anumite persoane însemnate „audienţa s-a sculat în picioare”. Este vorba de cei care l-au ascultat vorbind, adică de „public”. În limba română, „audienţă” are aceste sensuri:

AUDIÉNŢĂ, audienţe, s. f. 1. Întrevedere acordată unui solicitator de către o persoană care deţine o funcţie de răspundere. 2. Acceptare (entuziastă) a ceva. ◊ Expr. A avea audienţă la... = a trezi interesul sau a avea influenţă asupra unui public numeros. [Pr.: a-u-di-en-] – Din fr. audience, lat. audientia.

Desigur, spunem „a avea audienţă la public”, dar asta nu însemnă că „publicul” este totuna cu „audienţa”. Şi în acest caz tot anglofonii sunt de vină, pentru că „audience” înseamnă: „the spectators or listeners assembled at a performance, for example, or attracted by a radio or television program.” În poceala limbii nu e însă nimic de aplaudat!

*

„ADEVĂRUL” GREŞELILOR

„...premierul vrea tare acest proiect, dar nu doreşte să-şi asume răspunderea şi îl trimite la Parlament, acolo unde vrea un vot secret”. (Adevărul, 12.09.2013)

Bănuiesc că în fraza de mai sus lipseşte „mult”, căzut cine ştie pe unde. Altfel, „a vrea tare” ceva este o construcţie cel puţin… găunoasă”.

„…aflasem de statusul lor civil abia când le propusesem să mă mai duc şi eu la ei, nu numai ei la mine.” (Adevărul, 12.09.2013)

În româneşte: „statut civil”. „Civil status” e un calc după engleză.

*

POVESTEA VORBEI

„A descoperit America”

Folosim această expresie când dorim să spunem că a s-a realizat un lucru remarcabil, cu totul neobişnuit. Expresia se referă, desigur, la marea descoperire a lui Cristofor Columb, în 1492, cu consecinţe enorme pentru Coroana Spaniei care va deveni una din marile puteri maritime ale secolului al XVI-lea, alături de Portugalia şi, ulterior, de Olanda.

Expresia însă se foloseşte astăzi mai mult cu intenţie ironică, la forma negativă: „N-a descoperit (el) America!”. Ne referim, astfel, la o persoană care nu este nici pe departe strălucită, care, chiar dacă s-a străduit, nu a reuşit să obţină un rezultat pentru care să merite admiraţia şi recunoaşterea celor din jur.

În Amintiri din copilărie şi adolescenţă, Garabet Ibrăileanu spunea aşa: „Cugetările erau relative la Dumnezeu, la materie, la spirit, la socialism, la amor, la prietenie etc. De obicei descopeream America, căci spuneam lucruri spuse de mult de alţii, dar eu le spuneam de la mine, nu le citisem încă aiurea ‒ şi acesta e un merit oarecare. Era în aceste cugetări pătrundere şi logică. Pentru vârsta de 18 ani însemnau ceva.”