Nu sunt un adversar politic al cuiva, pentru că nu am făcut în viaţa mea politică (am fost pionier şi, apoi, UTC-ist fără voie!), ci, ca majoritatea românilor, am suportat politica altora. Sunt însă adversarul lingvistic al celor ce sluţesc limbă, mai ales a celor copleşiţi de „foncţii”, pentru că greşelile lor nu sunt doar de limbă şi nu vatămă doar urechile aproapelui.

O ţară condusă cândva de Nicolae Ceauşescu ar fi trebuit să se opună cu dârzenie atât dictaturii roşii, cât şi pocirii limbii sale, altfel spus, prostiei cauzatoare de stricăciuni sociale. Ar trebui ca lumea să nu îngăduie puterea unor personaje cu minţi nebuloase pentru că aceştia, pur şi simplu, nu pot munci cum se cade şi vor primi leafă şi foloase pentru neajunsule pe care le aduc. Este greu să accepţi astfel de situaţii, mai ales când ţara a fost sărăcită şi nu se dezvoltă. În fapt, este ca şi cum ai numi o persoană neşcolită, chiar dacă ţi-e rudă, guvernatoarea Băncii Naţionale. Există limite, există nervi. Zice românul: „Lasă, bre Icsulescule, că se descurcă ea! O ajută ceilalţi!”. Aşa să fie? Observaţi însă că şi „ceilalţi” au ajuns acolo tot din porunca puterii. Dau năvală, sistemul de saturează de prostie, iar ţara nu mai poate fi guvernată în folosul cetăţeanului, indiferent de convingerile celor cocoţaţi acolo sus. Această cale aberantă şi deosebit de gravă ne târăşte spre mizerie cronică societală. Soluţia este − ca în timpuri de ciumă – fuga sau exilul. Şi cu cei neputincioşi cum rămâne?

De la cap se impute peştele, iar infecţia i se trage de la limbă. De la ideologii ale exterminării la crime individuale − totul ce este pus la cale şi comis printr-o gândire instrumentată de limba cea rea. Relaţiile noastre se deteriorează prin limba ascuţită şi tăioasă a urii. În ţară, traiul e tot mai greu, pentru că ocârmuirea e făcută cu minte slabă şi limbă veninoasă.

Astfel, ar fi bine dacă cei ce ne conduc să nu fie nici lungi la limbă, nici slobozi la limbă, nici să aibă limba lată. În loc să-şi pună frâu, să-şi muşte, să-şi scurteze sau să-şi înghită limba, ei au o veşnică mâncărime la limbă, ne înţeapă cu limba, au limbă de şarpe sau umblă cu mai multe limbi. (Desluşiţi fraza cu dicţionarul, când ea se întunecă!)

Acum să revenim la înregistrarea cu pricina. Doamna prim-ministru spune „o seamă de cuvinte” pocite într-un discurs pe care l-am urmărit şi care e mai rău decât al unei persoane neşcolite pentru că nu e doar necultivat, este şi mincinos. Iată perlele (cele mai rare, la urmă!):

  • (pronunţie greşită) „criticele aduse” în loc de „criticile aduse”. Plural istoric, atestat de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, dar la care trebuie să renunţăm.
  • (pronunţie greşită) „anul două mii şaptisprezece” în loc de „anul două mii şaptesprezece”. Pronunţie populară, neîngrijită, de îndreptat.
  • (pronunţie greşită) „opoziţia parlamentală” în loc de „opoziţia parlamentară” Contaminare cu „departamentală”? O greşeală specifică persoanelor fără şcoală şi care, neputând citi, aud greşit.
  • (accentuare greşită) „buget, bugetului” în loc de „buget, bugetului”. Trecerea cuvântului în clasa paroxitonelor: muget, cuget. Persoana cu deficit de învăţare nu poate fixa pronunţia după auz.
  • (dezacord): „un român căruia i-a crescut veniturile” în loc de „un român căruia i-au crescut veniturile”. Dezacordul este frecvent la persoanele cu deficit de învăţare.
  • (dezacord) „Vom face un grup de lucru, vom vorbi cu doamna ministru şi, atunci când va fi gata aceste lucruri, vom veni în spaţiul public şi le vom anunţa…” în loc de „Vom face un grup de lucru, vom vorbi cu doamna ministru şi, atunci când vor fi gata aceste lucruri, vom veni în spaţiul public şi le vom anunţa…”. Aceeaşi observaţie ca mai sus.
  • (logică contară) „adversarii PSD au pus la bătaie un discurs alarmist, pentru a contesta acest program care, vă spun foarte sincer, nu a făcut bine României”. Trec peste licenţa „a pune la bătaie” despre un discurs, şi iată că doamna prim-ministru ne spune răspicat, dar pe dos faţă de ce ar vrea să spună, că programul de guvernare nu a făcut bine României. Este un act ratat, o greşeală de natură psiholingvistică, cum spune comentatorul emisiunii, descrisă de Freud. Românul zice: „gura păcătosului adevăr grăieşte”.

Vin acum şi o întreb pe doamna Opinie publică: Cum mai poate cineva să creadă că treburile neamului sunt guvernate competent? Perlele rare ale doamnei prim-ministru ne atrag atenţia asupra unui deficit de limbă dublat de un deficit de gândire. Este limpede că doamna prim-ministru nu avea ce căuta nici la Bruxelles, nici la Palatul Victoria, dacă ţinem cont de un asemenea diagnostic. Cum a ajuns acolo, o ştim. Ce se va întâmpla însă cu ţara nu poate fi de bine. Răspunderea (răspunsul) ar trebui să îi stea de acum pe limbă poporul român.

Să ne lumineze Dumnezeu de Sfintele Paşti!