Ionuţ Vulpescu şi Corina Şuteu, ceartă pe Facebook

Ionuţ Vulpescu şi Corina Şuteu, ceartă pe Facebook

Ionuţ Vulpescu a fost ministru al Culturii din partea PSD-ului       FOTO: David Muntean

Bugetul Ministerului Culturii a devenit din nou subiect de dispută, de această dată între fostul ministru social-democrat Ionuţ Vulpescu şi actualul ministru, Corina Şuteu. Vulpescu spune că în mandatul său nu a pierdut niciun leu la rectificarea bugetară şi o acuză pe Şuteu că a pierdut 179 de milioane de lei, în timpul ce Şuteu spune că suma a fost obţinută de predecesorul ei, din fonduri europene, dar nu a putut fi accesată la timp.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fostul ministru al Culturii Ionuţ Vulpescu se declară nemulţumit că "masacrul fondurilor din bugetul Culturii, în urma rectificării bugetare, continuă", deşi în mandatul său i-a fost reproşat faptul că a pierdut o sumă cu mult mai mică.

"În proiectul iniţial al rectificării bugetare, Ministerul Culturii ar fi pierdut două milioane de lei. Evident, Ministerul n-a pierdut nimic, dimpotrivă. Acum, după ce 179 de milioane de lei au fost tăiate de la Cultură, tăcere. Nimic despre demisie, ruşine si alte populisme estivale", a scris sâmbătă Ionuţ Vulpescu pe Facebook, invocând "liniştea asurzitoare a societăţii civile" cu privire la acest subiect.

În replică, actualul ministru al Culturii, Corina Şuteu, explică, tot pe Facebook, faptul că predecesorul său, Vlad Alexandrescu, a obţinut cei 179 de milioane de lei ca pe o sumă suplimentară, respectiv fonduri nerambursabile pentru perioada 2014-2020.

"Această sumă nu putea fi accesată decât ca urmare a depunerii unor proiecte, evaluarea şi aprobarea acestora fiind făcută de către autoritatea de management de la MDRAP. Conform calendarului pentru programul operaţional regional (POR), măsura 51-reabilitari monumente istorice, până în noiembrie 2016 este doar perioada de depunere, abia apoi se făcea evaluarea şi aprobarea, deci mandatul acesta era depăşit. Noi nu puteam accesa banii decât odată aprobate proiectele. E ca şi cum am fi avut bani virtuali", a arătat demnitarul.

Ea adaugă că obţinerea iniţială a acestor fonduri suplimentare de către Vlad Alexandrescu s-a făcut în ciuda faptului că se ştia că nu pot fi accesate până la sfârşitul lui 2016, "pentru a se da impresia că bugetul Culturii a crescut".

Întrucât aceşti bani erau trecuţi "pe hârtie", adică Ministerul avea la dispoziţie 179 de milioane de lei, la rectificarea bugetară conducerea instituţiei nu a mai avut argumente să ceară fonduri suplimentare, mai explică Şuteu.

Deţinătorul portofoliului de la Cultură subliniază că "Guvernul Cioloş a precizat constant că la rectificare doar ministerele cu execuţie bună vor avea suplimentare bugetară. Şi s-a ţinut de cuvânt" şi că pentru 2017 pregătesc "un buget realist", precum şi "multi-anualitatea pentru proiectele prioritare consolidate şi programele recurente".

Ministerul Culturii a pierdut, la ultima rectificare, 194,0 milioane lei, în principal la proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările