Fostul ministru Mircea Dumitru şi teologul Wilhelm Dancă se disociază de controversatul „apel“ al unor membri ai Academiei Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Academicianul Mircea Dumitru se disociază de textul apelului făcut de for în urmă cu o zi, susţinând că nu se regăseşte în stilistica, retorica şi ideile susţinute în scrisoarea transmisă de Academia Română. El a precizat joi seară, pe pagina sa de Facebook, preluată de News.ro, că, până la momentul publicării textului, nu a cunoscut conţinutul scrisorii, pe care a semnat-o şi el.

Totodată, teologul şi filozoful Wilhelm Dancă, membru corespondent al Academiei Române, a anunţat pe Facebook că se disociază de recentul apel al grupului de iniţiativă din Academia Română pentru că nu oglindeşte convingerile sale creştine.

UPDATE: Apelul la patriotism şi la pedepsirea agresiunilor la adresa suveranităţii făcut în numele a peste 80 de academicieni a fost redactat de trei membri titulari ai Academiei Române - Victor Voicu, Ioan Aurel Pop şi Gheorghe Păun -, iar textul nu este asumat de for, susţin reprezentanţi ai instituţiei.

Preşedintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, va discuta zilele acestea cu iniţiatorii documentului, după ce el a fost cel care a decis eliminarea apelului de pe pagina principală a site-ului instituţiei, susţin reprezentanţi ai Academiei.

Un punct de vedere oficial al Academiei Române va urma să fie transmis în numele instituţiei, a declarat Carmen Dobre, purtătoarea de cuvânt a preşedintelui Academiei.

Scrisoarea a fost transmisă Agenţiei de presă News.ro miercuri, la ora 14.25. Varianta primită număra 82 de semnatari care se arătau ”îngrijoraţi” de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de ”erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României”, cu acţiuni plasate sub semnul ”globalismului nivelator sau al unei exagerate «corectitudini politice», dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva statului şi poporului român”.

În varianta publicată pe site-ul Acad.ro apar 84 de nume, Emil Burzo, membru titular, şi Ladislau Vekas, membru corespondent, alăturându-se ideilor expuse.

Mircea Dumitru se disociază

Un număr de 82 de academicieni, între care Micea Dumitru, Victor Voicu, Ioan Aurel Pop, Nicolae Breban, Victor Spinei, Dinu C. Giurescu, Ionel Haiduc şi Eugen Simion, au transmis miercuri o scrisoare deschisă în care fac apel la patriotism şi la "pedepsirea agresiunilor la adresa suveranităţii naţionale".

Mircea Dumitru susţine că a fost întrebat, în urmă cu trei săptămâni, dacă vrea să semneze un text care avea legătură cu situaţia geopolitică a ţării.

”Am fost întrebat dacă mă alătur unui apel mai general în care să fie subliniată susţinerea unităţii şi a integrităţii teritoriale şi nevoia de a depăşi conflictele mari din societatea românească prin dialog activ şi cultivarea unor atitudini politice tolerante. Deşi toate acestea nu reprezintă temele comune ale intervenţiilor mele din ultima vreme în spaţiul public, am acceptat că există o sensibilitate la aceste chestiuni şi m-am declarat de acord cu ele. Contextul mai general era delimitat de anticipata întâlnire dintre premierul maghiar şi preşedintele SUA, urmată apoi şi de întâlnirea cu preşedintele Federaţiei Ruse”, a scris Mircea Dumitru, joi seară, pe Facebook.

Semnatarii apelului se arată ”îngrijoraţi” de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de ”erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României”, cu acţiuni plasate sub semnul ”globalismului nivelator sau al unei exagerate «corectitudini politice», dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva statului şi poporului român”.

”Conţinutul scrisorii mi-a rămas necunoscut până în momentul publicării lui, astăzi”, mai scrie academicianul Mircea Dumitru, deşi scrisoarea a fost remisă presei în urmă cu o zi. ”Ca atare, mă văd acum nevoit să mă disociez de textul de astăzi şi să spun că nu mă regăsesc nici în stilistica, nici în retorica şi nici în multe dintre ideile susţinute în această scrisoare”.

El adaugă că în urmă cu câteva zile a iniţiat un apel public prin care denunţă ”derapajele grave de la respectarea normelor şi a regulilor statului de drept”.

”Mai mult, în apelul public de acum câteva zile, pe care l-am semnat împreună cu mai mulţi colegi din Universitatea din Bucureşti, şi pe care eu l-am iniţiat, denunţ derapajele grave de la respectarea normelor şi a regulilor statului de drept şi mă exprim fără echivoc împotriva corupţiei şi a tuturor politicienilor şi persoanelor publice care pun în pericol ordinea de drept. Regret situaţia creată şi cred că mediul academic trebuie să rămână un apărător al mecanismelor statului de drept şi ale democraţiei”, a încheiat academicianul.

Wilhelm Dancă se disociază

Şi Wilhelm Dancă se regăseşte printre cei 82 de academicieni care au transmis miercuri un apel în care se arată ”îngrijoraţi” de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii. 

Între semnatari sunt Mircea Dumitru, Victor Voicu, Ioan Aurel Pop, Nicolae Breban, Victor Spinei, Dinu C. Giurescu, Ionel Haiduc şi Eugen Simion. Ei au transmis miercuri o scrisoare deschisă în care fac apel la patriotism şi la "pedepsirea agresiunilor la adresa suveranităţii naţionale".

”Mă disociez de recentul Apel al grupului de iniţiativa din cadrul Academiei Române, pentru că nu oglindeşte nici misiunea Academiei Române, nici convingerile mele creştine. Dumnezeu să binecuvânteze Academia Română! Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a scris teologul şi filosoful Wilhelm Dancă, pe pagina de Facebook. 

”Misiunea principală a Academiei Române este promovarea valorilor spirituale şi culturale ale poporului român. Apără identitatea "culturală" naţională, nu "suveranitatea naţională" sau "integritatea teritorială", valori importante de care se ocupă alte instituţii ale Statului român.

Pe scurt, nu sunt de acord cu derapajul Academiei Române spre acele chestiuni politice care ţin de competenţa preşedinţiei şi a guvernului.

Pledez pentru păstrarea identităţii şi misiunii Academiei Române, care este un for de consacrare, o instituţie de cultură şi de cercetare ştiinţifică. Aşadar Academia Română contribuie la progresul general al societăţii româneşti prin promovarea ştiinţei şi a culturii, potrivit propriului statut de înfiinţare şi de organizare”, este opinia membrului corespondent al Academiei Române.

Ce conţine controversatul apel

Apelul vizează poporul român, politicienii şi, în mod particular, intelectualii.

”Chemăm alături de noi, în acest demers, întregul popor român, pe toţi locuitorii acestui pământ, ne adresăm în particular intelectualilor, invitându-i să fie exemplu de înţelepciune şi de patriotism, ne adresăm oamenilor politici, invitându-i să conlucreze cu responsabilitate şi patriotism pentru binele României, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în preajma sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a centenarului aducerii împreună a tuturor provinciilor româneşti, eveniment pe care poporul român l-a aşteptat, pentru care a suferit, a lucrat şi a luptat atâtea veacuri şi pe care l-a realizat cu atâtea jertfe”, este apelul academicienilor.

În încheiere, academicienii adaugă:

”Să ne cinstim eroii, să fim la înălţimea lor, lăsând generaţiilor următoare, tuturor locuitorilor României, o ţară unită, suverană, cu dragoste pentru trecut şi pentru cultura sa, cu respect de sine, stăpână pe pământul său, educată şi prosperă, o ţară a Europei Unite, dar cu identitate proprie, românească. Aşa să ne judece viitorul!”.
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite