2. COORDONAREA ADVERSATIVĂ

Raportul de adversitate se exprimă cel mai des prin conjuncţiile „dar”, „iar”, „însă”, „ci” („şi” adversativ a fost tratat în articolul anterior), la care se adaugă perechile de corelative: „nu numai…, ci şi”, „nu numai..., dar şi”. În exprimarea scrisă a raportului de adversitate, conectivii care „leagă” a doua coordonată sunt întotdeauna precedaţi de virgulă.

Să vedem mai întâi sensurile şi exemplele de bună folosinţă.

DAR

DAR conj. (Şi în forma dară sau da) I. (Leagă propoziţii sau părţi de propoziţii adversative) 1. (Arată o opoziţie) Cu toate acestea, însă. E foarte tânăr, dar e pe cale să devie celebru. CAMIL PETRESCU, T. II 9. ◊ (Întărit prin «totuşi») D-ta... ştii mai bine decât mine; dar totuşi te rog, să mâi cu băgare de samă. CREANGĂ, P. 115. ◊ Expr. D-apoi (bine) sau dar cum să nu, se spune ca răspuns negativ la o propunere. Ceapă cu mămăligă? D-apoi neam de neamul mieu n-a mâncat aşa bucate. CREANGĂ, P. 9. 2. (Arată o piedică) Însă. Stăi puţin cu carul... – Eu aş sta, dar nu prea vrea el să steie. CREANGĂ, P. 40. 3. (Nuanţa adversativă este mai slabă) Mâncaţi, beţi şi vă veseliţi, dar de fata Împăratului Roş nici nu gândiţi. CREANGĂ, P. 232. ◊ (Indică intervenţia unui fapt nou, neaşteptat). De uitat, n-am uitat nemica, tată, dar ia, prin dreptul unui pod, mi-a ieşit înainte un urs grozav, care m-a vârât în toţi spărieţii. CREANGĂ, P. 186. ♦ (Adaugă o idee nouă la cele spuse mai înainte) Mai mult decât atâta, cu atât mai mult. Când a văzut pa Malca, nu mai ştia ce să facă de bucurie. Dar când a auzit şi despre întâmplarea ce au avut... nu ştia cum să mulţămească lui moş Nichifor. CREANGĂ, P. 135. ◊ Loc. conj. Nici..., dar nici... = nici... şi cu atât mai puţin... Nici pe dracul să-l vezi, da nici cruce să-ţi faci. CREANGĂ, P. 28. II. (În propoziţii conclusive) Deci, prin urmare, aşadar. Vom spune dar cât de frumoasă-i lumea. BANUŞ, B. 90. Revin dar la primele idei. MACEDONSKI, O. IV 5. ◊ (Precedat de «apoi», «deci», «iată» sau «iacă») Apoi dar fă cum ştii... numai să fie bine. CREANGĂ, P. 128. Iaca dar, pentru ce Făt-Frumos a pedepsit-o aşa de grozav. id. ib. 102. Deci dar omule, cunoaşte înţeleapta bunătate. CONACHI, P. 269. ◊ (În legătură cu un imperativ, exprimă nerăbdarea, încurajarea, dojana etc.) De-ai făcut cândva bine, da fă acum şi cu mine. RETEGANUL, P. III 15. Da fii mai cu inimă oleacă! CREANGĂ, P. 130. Da deschide uşa, bre omule! ALECSANDRI, T. 198. III. (Introduce o propoziţie interogativă) Oare? Ia, ascultaţi, măi, dar de când aţi pus voi stăpânire pe mine? CREANGĂ, P. 253. IV. (Înaintea unui cuvânt care de obicei se repetă, întăreşte înţelesul acestuia) Să-i zic două vorbe... da vorbe! ALECSANDRI, T. 397. ◊ (Exprimă surprindere faţă de o acţiune neaşteptat de bună, de intensivă etc.) Bună calea, Ivane, zise Dumnezeu. Dar cânţi, cânţi, nu te-ncurci. CREANGĂ, P. 299. – Variante: da, dáră conj. (DLRLC, 1955-1957; abreviat şi adaptat ortografic)

NOTA 1. Când are valoare adversativă (I), folosirea virgulei înaintea coordonatei este obligatorie.

NOTA 2. „Dar” urmat de „însă” („dar însă”) este o construcţie pleonastică, nefiind acceptată în registrul literar:

„Si in vestul tarii apare putin soarele, dar insa si aici va ploua peste tot. Vintul va avea intensificari si temperatura aerului va scadea putin.” (stirileprotv.ro, 07/04/2017)

NOTA 3. Când are valoarea conclusivă (II), nu se pune virgulă dacă „dar” nu este adevăratul conector:

Vom spune dar cât de frumoasă-i lumea.” Această frază se poate rescrie: „(Aşa)dar vom spune cât de frumoasă-i lumea.” Observăm că a doua propoziţie este, de fapt, o subordonată.

NOTA 4. Când introduce o propoziţie interogativă (III), folosirea virgulei este obligatorie, cu condiţia ca interogativa să urmeze altei propoziţii.

NOTA 5. Când apare înaintea unui cuvânt care se repetă, întărindu-i sensul (IV), folosirea virgulei este obligatorie.

IAR

IAR conj. (Şi în forma iară) 1. (Adversativ) Dar, însă. La soare te puteai uita, iar la dânsa ba ! CREANGĂ, P. 276. ◊ (În alternative) Dacă-i gâci-o, ferice de tine a fi! Iară de nu, luaţi-vă catrafusele. CREANGĂ, P. 270. 2. (Copulativ) Şi. Sură-i sara cea de toamnă... / Iar pădurea lin suspină. EMINESCU, O. I 83. ◊ (Introduce ultimul element al unei enumerări) Piua-i în căsoaia de alăture, fusele în oboroc sub pat, iar furca după horn. CREANGĂ, P. 5. – Variantă: iáră conj. (DLRLC, 1955-1957; abreviat şi adaptat ortografic)

NOTĂ. Nu trebuie confundată conjuncţia „iar” cu adverbul „iar”, care are sensul lui „din nou”:

„Mai târziu auzi un zgomot ciudat, apătos şi se gândi că pumnalul iar a alunecat în apă, parcă ar fi viu şi l-ar ispiti mereu.” (REBREANU, Adam şi Eva)

ÎNSĂ

Î́NSĂ conj. 1. (Cu sens adversativ; leagă două propoziţii sau două părţi de propoziţie, fără a fi totdeauna primul cuvânt al propoziţiei sau al grupului de cuvinte pe care îl introduce) Cu toate acestea, totuşi, dar. De-abia [se] înserase, uliţele erau însă pustii. NEGRUZZI, S. I 15. 2. (Arată trecerea la altă idee) Dar, pe de altă parte. De la o vreme încoace însă, nu ştiu ce avea, că era tot galeş, trist şi dus pe gânduri. ISPIRESCU, L. 2. (DLRLC, 1955-1957; abreviat şi adaptat ortografic)

NOTA 1. „Însă” poate să nu ocupe prima poziţie în propoziţie. În astfel de situaţii, nu se va folosi virgula:

„Iluzia ce-mi făceam că mă evită mi-a spulberat-o însă acum câtva timp Radu, care, după primul an de doctorat la Paris, s-a reîntors pentru vacanţă.” (Gib MIHĂESCU, Donna Alba)

NOTA 2. Construcţiile pleonastice formate din două conjuncţii adversative sunt nerecomandate în registrul literar: „dar însă”, „şi însă”, „ci însă”:

„Acest lucru le va permite autovehiculelor nu numai să observe mediul înconjurător – ci însă să şi observe ce este dincolo de viraj şi dincolo de orizont. (Internet)

CI

CI conj. 1. (Cu sens adversativ; după o negaţie sau după o propoziţie negativă, introduce o afirmaţie categorică) (Ba) dimpotrivă. N-am voit să ucid pe Potoski, ci pe tine, Sobieţki. ALECSANDRI, T. II 40. ◊ (Determinat prin «dimpotrivă», «numai», «mai bine») Nu mă omorî, Făt-Frumos, ci mai bine dă-mi drumul în apă. ISPIRESCU, L. 43. Împăratul-Verde nu avea feciori, ci numai fete. CREANGĂ, P. 183. (DLRLC, 1955-1957; abreviat şi adaptat ortografic)

NOTĂ. Pentru construcţia „ci însă” Vezi ÎNSĂ, nota 2.

NU NUMAI …, CI ŞI; NU NUMAI …, DAR ŞI

„Nu numai cazurile de delfini eşuaţi sunt o problemă, ci şi modul în care sunt scoşi delfinii din plasele de pescuit.” (Mediafax, 29.04.2017)

NOTĂ. O tendinţă recentă este substituirea lui „numai” cu „doar”, fapt mai rar în discursul literar clasic:

„Şi munceşte nu doar bărbatul, ci şi femeia trebuie să toarcă, să ţese pânză de în, să facă horbote, iar dacă nu ştie ori nu poate lucra destul de bine şi pe placul doamnei, apoi trebuie să plătească cu bani alta în locul ei.” (REBREANU, Crăişorul Horia)

*

Să urmărim acum tipurile de abateri.

„Brasovul sarbatoreste nu numai 1 Mai, ci si zilele orasului: petreceri culinare, degustari de vinuri si hore in aer liber”

COMENTARIU. Aşa sună una din ştirile Pro Tv. Nu pot să nu-mi exprim perplexitatea privind pagina acestui post de televiziune. Pro Tv ignoră diacriticele! Să trecem însă la chestiunea corelativelor adversative. Observaţia de fond este acesta: nu există în realitate un raport de adversitate. Jurnalistul ar fi trebuit să scrie: „Braşovul sărbătoreşte atât 1 Mai, cât şi zilele oraşului”… Un alte exemplu de fals report adversativ: „Simona Halep va evolua la turneul de la Stuttgart, dotat cu premii in valoare totala de 776.000 de euro, si nu doar la simplu, ci si in proba de dublu a competitiei.” (Sport Total FM, 24.04.2017) În realitate, raportul este unul de coordonare copulativă: „atât la simplu, cât şi la dublu”.

„Sunt indragostiti unul de altul, dar si de lupte” (Sport.ro, 26.04.2017)

COMENTARIU. Una din abaterile frecvente este omiterea primului corelativ. Fraza trebuie rescrisă: „Nu sunt numai îndrăgostiţi unul de altul, dar şi de lupte”.

„Dr. Quinn: Cea mai controversată dietă dar si populară: Dieta cu supa de varză” (Ziarul de Cluj, 26.04.2017)

COMENTARIU. Este un titlu cules din Ziarul de Cluj. Ca şi în exemplul de mai sus, s-a omis primul corelativ: „Nu este doar cea mai controversată dietă, dar şi cea mai populară”. A doua greşeală ţine de punctuaţie: lipsa virgulei înainte de „dar şi”. În fine, folosirea nerecomandată a literei mari după două puncte: „dieta cu supă de varză”.

Cam acestea sunt abaterile frecvente. Grea poveste şi cu sintaxa asta!

(va continua)