Discurs şi abateri (5)

Pentru a ajunge la discurs (text) este nevoie de o succesiune de enunţuri. Enunţurile sunt propoziţii sau fraze, în alcătuirea cărora intervin, în mod determinant, situaţia de comunicare, contextul referenţial, logica, gramatica, semantica, punctuaţia (în scris). Voi prezenta astăzi unele dificultăţi privind coordonarea, conectorii ceruţi şi punctuaţia recomandată.

Am să încerc, într-un limbaj cât mai accesibil, să arăt cum funcţionează coordonarea. În sintaxă, prin coordonare înţelegem o relaţie între părţi de propoziţie, propoziţii sau fraze echivalente, situate în acelaşi plan, independente, şi care pot fi privite ca o înlănţuire.

A. COORDONAREA PRIN JUXTAPUNERE

Coordonarea prin juxtapunere, inclusă de gramatici în coordonarea copulativă, se face prin simpla alăturare a părţilor de propoziţie, a propoziţiilor sau frazelor fără a recurge la vreun element de legătură. Părţile de propoziţie juxtapuse, precum şi propoziţiile juxtapuse se despart obligatoriu prin virgulă. Formal, putem exprima această relaţie ca pe o serie: a, b, c…

           „Am venit, am văzut, am învins.” (CEZAR)

           „Vântul frânge plopul, pluta, nucul, salcâmul, zarzării, perii, merii şi gutuii […]” (DELAVRANCEA, Văduvele)

În al doilea exemplu, observăm o succesiune de opt complemente directe care se separă obligatoriu prin virgulă, ultimele fiind conectate prin „şi”, pentru că autorul îşi încheie, în acest mod, enumerarea. Aşadar, primele şapte complemente sunt juxtapuse şi separate prin virgulă, în timp ce ultimele două sunt legate prin conjuncţia copulativă „şi”. Dacă folosim „şi”, virgula nu îşi are rostul.

B. COORDINAREA PRIN JONCŢIUNE

Coordonarea prin joncţiune se face cu ajutorul unor elemente de legătură numite, generic, conectori. După felul acestora, distingem mai multe feluri de raporturi de coordonare.

1. COORDONAREA COPULATIVĂ

Conectorii copulativi sunt conjuncţiile „şi” şi „nici”, precum şi locuţiunile conjuncţionale „cât şi”, „ci şi”, „dar şi”, „cum şi”, „precum şi” (ultimele două necorelative) etc.

„Şi” este principala conjuncţie coordonatoare:

           „La dreapta ei umblau doi coconi tineri, ca de 14 şi 15 ani, cu haine negre şi cu feţe obidite.” (ODOBESCU, Doamna Chiajna)

În afară de a fi marca coordonării copulative, „şi” poate apărea în diverse contexte specifice:

a. alăturat lui „cu”, exprimând de idee de asociere („împreună cu”) sau adiţia, în exprimarea operaţiei de adunare (= plus):

           „El şi cu alţi juni studioşi fondă ziarul literar Propăşirea, în care Alecsandri publică primele sale poezii ce avură atâta răsunet şi care îl ridicară îndată la titlul necontestat de întăiul poet naţional al României, etc. etc.” (NEGRUZZI, Negru pe alb)

           „Cinci şi cu nouă fac paisprezece.”

b. intră în componenţa numeralelor cardinale şi ordinale de la 21-99, precum şi a celor zecimale, unde separă partea întreagă de cea zecimală (= virgulă); de asemenea, în indicarea orei:

             „douăzeci şi opt”

            „trei şi paisprezece”

c. precedat de adverbul „ca”, are funcţie comparativă, cu sensul lui „precum”, „asemenea”:

           „Parfumul părului îl ardea pe Emanuel ca şi surpriza fascinantă a sărutului, ca şi căldura limpede a braţului ei descoperit.” (M. BLECHER, Inimi cicatrizate)

d. apare în enumerări, cu o valoare inclusivă sau cumulativă:

           „...Şi aperitive, şi mezeluri, şi vorbă, şi discuţie asupra «situaţiunii dificile în care se găseşte ţara în urma tristelor evenimente, ca să zicem aşa, şi-n faţa atâtor reforme ce această situaţiune le reclamă imperios dacă ne putem pronunţa astfel», şi apoi «asupra trecutului, prezentului şi viitorului, ideilor şi programului fiecărui ales şi fiecărui candidat» − şi dezbateri, şi vorbă, şi aperitive, şi mezeluri, şi aruncăm sâmburii − pi gios!... (I. L. CARAGIALE, Monopol)

NOTA 1. În unele situaţii, „şi” poate avea un sens adversativ (= iar, dar). În acest caz, folosirea virgulei înainte de „şi” este obligatorie:

           „Toată viaţa a trăit astfel, ca lumea să poată vorbi numai bine despre dânsul; aşa învăţase de la părinţi, aşa se obicinuise, aşa îşi găsea cea mai mare din mulţumirile vieţii, şi acum, deodată, vedea risipindu-se partea cea mai scumpă din preţul bogăţiilor şi al bunelor sale fapte.” (SLAVICI, Gura satului)

           „Mai mult nu ştiu, şi nici vreau să vă spun.” (NEGRUZZI, Negru pe alb)

„Şi” mai poate avea şi un sens conclusiv (= deci, prin urmare). În acest caz, folosirea virgulei înainte de „şi” este obligatorie:

            „E o glumă, şi nu o lua în serios.” (DEX)

NOTA 2. Conjuncţia „şi” nu trebuie confundată cu adverbul „şi”, adverb cu multiple înţelesuri modale şi temporale, Citez din DEX (2009):

a. = chiar, în adevăr, cu adevărat; întocmai, exact:

           „Precum a zis, aşa a şi făcut.”

b. = pe deasupra, în plus, încă:

           „După ce că e urâtă o mai cheamă şi Neacşa.”

c. = chiar, încă, pe lângă acestea, de asemenea:

           „Vezi să nu păţeşti şi tu ca mine.”

d. (pe lângă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradaţia):

           „O cameră şi mai mare.”

e. loc. adj. (cu valoare de superlativ) şi mai şi = mai grozav, mai straşnic

f. (în propoziţii negative) = nici:

           „Însă şi de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc.”

g. = imediat, îndată, pe loc:

           Cum îl zări, îi şi spuse.

h. = deja:

           „Masa se şi pune în grădină.”

„Nici”, cu funcţie copulativă, apare rareori izolat, dar obligatoriu separat prin virgulă. „Gramatica Academiei” (1963) dă acest exemplu:

           „Nu caut vorbe pe ales, / Nici ştiu cum aş începe.” (EMINESCU, Luceafărul)

De obicei, conjuncţia apare corelată („nici…, nici”), cu sens de excluziune, şi separată obligatoriu prin virgulă:

           „Dacă n-am luat catedra de filosofie şi nici măcar doctoratul, dacă n-am copiat documentele diplomatice din arhivele Königsbergului, şi n-am luat nici măcar fotografia bisericii Movileştiior de la Lemberg – vina nu e nici a Universităţii, nici a Arhivelor, nici a bisericii – ci a mea, în spaima faţă de realitate şi în inconformismul meu esenţial.” (E. LOVINESCU, Bălăuca)

           „Nici «băieţii» care gonesc cu farfurii, sticle şi pahare, nici mulţimea zgomotoasă şi lacomă nu-i tulbură privirea melancolică.” (DELAVRANCEA, Paraziţii)

NOTĂ. „Nici” este însă adverb când apare necorelat şi îl precedă pe „nu”:

           „Nici n-a trecut anul, până ce toţi oamenii din sat erau batjocoriţi; n-a mai rămas de cine să-şi bată joc, căci de la o vreme şi cei batjocoriţi începeau să râdă.” (SLAVICI, Popa Tanda)

Vom urmări acum locuţiunile conjuncţionale copulative „cât şi”, „ci şi”, „dar şi”, insistând asupra contextelor în care apar corelativele lor. Atrag atenţia că perechile corelative sunt fixe, nu admit omiterea unuia dintre termeni sau substituirea acestuia cu un altul, considerat „sinonim”. Formează perechi corelative: „atât…, cât şi”, „nu numai…, ci şi”, „nu numai…, dar şi”

           „Atât bătrânul, cât şi tante Matilda, deşi fiinţele cele mai apropiate de dânsul, s-au dovedit în fond străini de suferinţele lui adevărate.” (REBREANU, Ciuleandra)

           „Dar Alecsandri combate şi mania latinistă, nu numai în vorbire, ci şi în concepţie.” (IBRĂILEANU, Spiritul critic în cultura românească)

           „Ştii, Mirel, că mi-ai face nu numai o mare plăcere, dar şi un serviciu.” (A. HOLBAN, Romanul lui Mirel)

*

Să trecem acum la abateri. Mai întâi exemplele, apoi comentariile:

           „Şi prost educat, dar şi tupeist: cum a râs de conducerea clubului Dinamo un fotbalist care a băut în avionul naţionalei” (Adevărul, 26.03.2017)

Cum nu este vorba de un raport de adversitate, şi cum propoziţia începe cu un „şi”, conjuncţia „dar” nu are ce căuta. Corectă ar fi fost folosirea lui „şi…, şi”. Pe de altă parte, din punct de vedere semantic şi stilistic, „a bătut în avionul naţionalei” este o exprimare… „aeriană”. Poate jurnalistul ar fi vrut să spună „la uşa avionului naţionalei”, deşi la uşa unui avion nu bate nimeni…

           „Sunt o grămadă de măsuri economice şi sociale pe care le-am adoptat şi pe care urmează să le adoptăm şi în tot acest baraj de comunicare nu mai putem comunica aceste lucruri.” (Digi24, 31.01.2017)

Primul „şi” este o conjuncţie copulativă care leagă două atribute care au, ca regent, cuvântul „măsuri”. Semantic, avem de-a face cu un nonsens: dacă „le-am adoptat”, nu se poate acceptă şi că „urmează să le adoptăm”. Aşadar, raportul nu poate fi de coordonare copulativă, ci adversativă. Ar fi trebuit spus: „Sunt o grămadă de măsuri economice şi sociale dintre care pe unele le-am adoptat / unele au fost adoptate, iar pe altele urmează să le adoptăm / altele urmează să fie adoptate”.

Al doilea „şi” este, de asemenea, greşit folosit, pentru că nu există un raport de coordonare copulativă, ci adversativă. Reformulez: „Sunt o grămadă de măsuri economice şi sociale dintre care pe unele le-am adoptat / unele au fost adoptate, iar pe altele urmează să le adoptăm / altele urmează să fie adoptate, dar, din cauza acestui baraj de comunicare, nu mai putem comunica aceste lucruri.

           „Ani şi ani de zile ai reuşit ca, pe simezele Galeriei Dialog, să rulezi, în calitate de curator [atât] expoziţii, cât şi alte manifestări cu profil artistic, precum Târgul Anticarilor.” (DC News, 27.03.2017)

           „Pe 1 martie 2017, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a prezentat o Carte Albă cu cinci scenarii pentru viitorul UE, care urmează să fie discutate în detaliu [atât] la Summit-ul de Roma din acest weekend, cât şi în perioada imediat următoare.” (Economica.net, 25.03.2017)

           „Dosarul Isărescu. N-a fost [doar / numai] informator, ci şi ofiţer acoperit” (România liberă, 13.03.2017)

Ultimele trei exemple îmi permit să atrag atenţia asupra tendinţei, tot mai frecvente, de omitere a primului termen corelativ. Este o abatere gravă, întrucât locuţiunile conjuncţionale („cât şi”, „ci şi”) nu pot apărea fără termenul cu care se corelează. L-am adăugat, pentru o corectă înţelegere, între paranteze drepte.

(va urma)