Ani de zile această greşeală a fost prilej de a râde de unii semeni, de a-i arăta cu degetul, trăgând o linie dreaptă între cei ce au învăţat „gramatică“ la şcoală şi cei care au trecut prin şcoală ca gâsca prin apă. Dacă auzeai pe cineva cu studii superioare spunând „omul care l-am văzut“, îi lipeai imediat eticheta de „agramat“. Poate de aceea, cei mai apropiaţi de vârsta mea sunt intoleranţi faţă de personajele care nu şi-au însuşit norma. O serie de figuri publice sunt permanent vizate pentru că nu-şi îndreaptă exprimarea, în pofida faptului că li s-a a atras, în repetate rânduri, atenţia.

Iată câteva din abaterile pe care le constata Academia în 2010 (citez din rapoartele de monitorizare a presei):

„să începem cu una din întrebările care le-a pus telespectatorii“ (N24 PLUS, 2.VI) – corect: să începem cu una din întrebările pe care le-au pus telespectatorii;

„asigurările astea care le plătesc pentru pensii angajaţii“ (Antena 3, 22.VI) asigurările astea pe care le plătesc pentru pensii angajaţii;

„vila care urma s-o moştenească Gabriela Cristea“ (OTV, 10.VI) – corect: vila pe care urma s-o moştenească Gabriela Cristea;

„şi felicitări pentru răbdarea care aţi avut-o“ (Prima TV, 25.VI) – corect: şi felicitări pentru răbdarea pe care aţi avut-o;

„În loc să-ţi faci un renume, tu strici şi numele care-l ai.“ (TVR 1, 3.VI) – corect: În loc să-ţi faci un renume, tu strici şi numele pe care-l ai.

Academia a continuat cu aplomb seria rapoartelor de monitorizare, dar nimeni nu ar putea spune că situaţia s-a îmbunătăţit. În ce oare rezidă rezistenţa?

„Democraţia“ românească are indiscutabilul avantaj de a ne arăta „pe sticlă“ şi ca prin sticlă societatea în care trăim şi competenţele sale lingvistico-culturale. Este vorba de o societate dominată de „oameni recenţi“, care se exprimă nebulos, fapt care transpare la majoritatea celor care deschid gura, seară de seară, pe ecranul televizoarelor şi care suferă de deficit de exprimare logică şi cultivată.

Este drept că, în spatele celor nu simt nevoia prepoziţiei „pe“, există o lungă tradiţie care ne dovedeşte că scriitorii, jurnaliştii şi chiar gramaticienii noştri mai vechi nu au resimţit întotdeauna nevoia uzului prepoziţional. Cu toate acestea, cercetarea istorică ne arată că antepunerea prepoziţie „pe (pre)“ nu este deloc o noutate:

  • „Iar Bogdan vodă, daca au înţeles de venirea lui Ion vodă, îndată au trimis la boieri în Ţara Leşască, pre care şi-i făcusă priietini, ca să-i trimiţă oaste, să nu lase pre vrăjmaşul său să intre în ţară.“ (Gr. URECHE, Letopiseţul…, 1641)

  • „…să fie trecut în Panonie, pre care ţară le-o dedésă Constantin“ (D. CANTEMIR, Hronicul…, 1716)

  • „Când o câmpie plină de iarbă mi s-arată, / Pe care osteneşte vederea alergând“ (V. CÂRLOVA, Poezii, 1828)

  • „Adevărul, pe care Dumnezeu l-a pus şi în inima celui mai mizerabil om…“ (N. FILIMON, Ciocoii vechi şi noi, 1862)

Norma de care vorbim a fost expusă răspicat abia de Gramatica Academiei, în 1966, dar astăzi pare a fi intrat în declin. Unii sunt de părere că tendinţa de simplificare a flexiunii nominale va duce la abolirea acestei reguli în deceniile următoarele.

Oricare ar fi opiniile privind viitorul construcţiei prepoziţionale „pe care“ şi, mai ales, „presiunile“ actuale des invocate (invazia exprimării populare, nevoia sistemului de simplificare etc. etc.), cred că nu putem renunţa aşa de uşor la registrul cult pentru acelaşi motiv pentru care oameni nu sunt şi nu se comportă la fel: unii dintre noi sunt şi vor continua să fie mai citiţi, mai spilcuiţi, personalitatea lor le cere să ordoneze faptele de limbă şi să reclame reguli, sunt, metaforic vorbind, oameni care se opun natural celor neşlefuiţi şi care nu doresc să vorbească ca vulgul… Vreau să spun că tendinţei de exprimare neglijentă i se va opune mereu, în mod necesar şi diferenţiator, tendinţă „elitistă“ a uzului îngrijit. Este o nevoie imperativă într-un stat de drept şi bine administrat. Nu cerem noi şcolii să formeze elite şi să atingă excelenţa în cunoaştere? De aceea am socotit că, după 1990, Academia s-a grăbit, în multe cazuri, să coboare prea repede „în stradă“.