Dicţionarul secolului XXI (5)

Unii vorbesc de evoluţia naturală a limbii. E drept, de-a lungul vremii, multe substantive au abandonat modelul iniţial de flexiune, adoptând un altul, inovator. Nimeni nu cere să revenim la „roate” sau „şcoale”. Când fenomenul este însă excesiv şi are loc într-o perioada scurtă, nu cred mai poate fi vorba de evoluţie, ci de haos datorat analfabetismului, nepăsării generalizate, absenţei normei din viaţa publică a cuvintelor.

Politica lingvistică DOOM-ului s-a dovedit pernicioasă, cu efecte de o amploare greu de evaluat. Sistemul flexiunii nominale nu se mai susţine pe o normă. Or, într-o limbă atât de „capricioasă”, menţinerea normei pe perioade lungi este singura garanţie a aşezării ei istorice.

Conform DOOM (2005), avem substantive cu două forme standard la singular, ceea ce ridică un nou obstacol intrărilor în noul DEX. Judecaţi şi dumneavoastră cum e preferabil să spunem şi să scriem: cearşaf/cearceaf, corigent/corijent, filozof/filosof, fierăstrău/ferăstrău, muschetar/muşchetar, pântec/pântece, pieptăn/pieptene, sandvici/sendviş etc.

Aşa cum se poate observa, unele cuvinte sunt vechi şi e de mirare că nici astăzi nu s-au fixat într-un model. Adeseori mă întreb dacă DOOM-ul nu ar face mai bine să-şi încheie apariţia şi să lase norma pe seama DEX-ului.

Iată şi pluralele recomandate de DOOM, în 2005, faţă de 2002, unele, evident, duble: anacoluturi (în loc de anacolute/anacoluturi, 2002) algoritmi (în loc de algoritme/algoritmi, 2002); aragaze (în loc de aragazuri, 2002); arborete „teren cu arbori” (în loc de arboreturi, 2002); betoane (în loc de betonuri, 2002); canale (în loc de canaluri/canale, 2002); ceremoniale/ceremonialuri (idem, 2002); conclavuri (în loc de conclave, 2002); ecleruri (în loc de eclere, 2002); evuri/evi (în loc de evuri, 2002); fundaluri (în loc de fundale/fundaluri, 2002); jersee/jerseuri (idem, 2002); jobene (în loc de jobenuri, 2002); lipoame (în loc de lipomuri, 2002); ligheane/lighene (în loc de lighene, 2002); marmure/marmuri, (în loc de marmuri, 2002); maratonuri/maratoane (în loc de maratoane, 2002); monologuri, (în loc de monoloage/monologuri, 2002); pandişpane (în loc de pandişpanuri, 2002); paricide „crimă” (în loc de pariciduri, 2002); poncifuri/poncife (în loc de poncifuri, 2002); recamiere (în loc de recamieruri, 2002); recensăminte (în loc de recensământuri/recensăminte, 2002); regaluri/regale „ospăţ” (în loc de regale, 2002); remarci (în loc de remarce, 2002); robinete/robineţi (în loc de robinete, 2002); şampoane (în loc de şampoane/şamponuri, 2002); şemineuri (în loc de şeminee, 2002); sloganuri/slogane (în loc de sloganuri, 2002); torenţi/torente (în loc de torente/torenţi, 2002); virusuri/viruşi („agent patogen”, idem, 2002); vopsele/vopseluri (în loc de vopsele, 2002); zbuciumuri (în loc de zbuciume, 2002) etc.

Nu doar singularul sau pluralul ne dau de furcă, ci si genul compuselor. Am să citez un fragment dintr-un text semnat de Cristina Andrei, pe un blog:

„În genere, substantivele compuse adoptă genul cuvântului de bază. Această regulă este destul de clară şi este urmată în cazul când respectivul substantiv compus este de genul masculin sau feminin. De pildă: Calea-laptelui, coada-şoricelului, traista-ciobanului sunt substantive feminine (după cuvântul de bază, feminin: calea, coada, traista) iar ochii-păsăruicii sau bou-de-apă sunt masculine (după cuvântul de bază, masculin: ochi, bou). Cât priveşte, însă, substantivele compuse al căror cuvânt de bază este neutru, situaţia se complică din nou: DOOM-ul cel nou formulează, în Notă asupra ediţiei, o nouă regulă: „am considerat formal articulate şi de genul masculin (nu neutru, cum este cuvântul de bază) numele de plante şi de animale compuse de tipul acul-doamnei (plantă) s. m. art.” Cum se explică această regulă, de ce se aplică numai acestui tip de substantive, de ce a fost ea formulată, conform cărei logici, rămâne un mister, nu găsim lămuriri.

Astfel, de acum înainte, vor fi masculine următoarele substantive compuse ce desemnează plante sau animale, al căror termen de bază este neutru: acul-doamnei (plantă), acul-pământului (plantă), capul-ariciului (plantă), capul-lui-Adam (insectă), cap-de-cocoş (plantă), cap-de-mort (fluture), buricul-apei (plantă), degeţel-roşu (plantă) etc.

Dacă pentru ultimul substantiv enumerat, degeţel-roşu, se dă pluralul degeţei-roşii, lămurindu-se astfel tratarea lui ca masculin, pentru celelalte nu primim indicaţii pentru plural. Or, pe modelul degeţel-degeţei, oare nu am putea cădea în ispita de a formula plurale cum ar fi: “acii-pământului, “capii-ariciului, buricii-apei etc.? Faptul că respectivele substantive sunt masculine, nu neutre, cum este cuvântul de bază, nu ne permite să formulăm plurale ca: acele-doamnei, capete-de-cocoş etc. Iar faptul că, la urma urmei, nu se dă nici o formă de plural ne duce la concluzia că aceste substantive nu au formă de plural, iar contextele în care ar fi necesar pluralul ar trebui evitate, sau, eventual, ar trebui să fie folosită doar forma de singular, indiferent de context. De pildă: În România trăiesc mulţi capul-lui-Adam (sic!). Sau: Am în curte mulţi capul-ariciului (sic!) etc. Desigur, se poate ocoli elegant o situaţie de acest gen, prin diverse artificii – folosind, de pildă mulţi fluturi capul-lui-Adam sau multe plante capul-ariciului etc. Însă problema tratării acestor substantive ca masculine, nu neutre, cum este firesc şi cum au fost tratate până acum, rămâne nerezolvată. Cu atât mai mult cu cât explicaţii pentru această regulă nu ni se dau defel.

Confuzia rezultată este accentuată de faptul că această regulă se aplică NUMAI denumirilor de plante şi de animale. Restul substantivelor compuse al căror cuvânt de bază este neutru rămân neutre: Capul Balaurului (constelaţie), Capul-Verde (stat) etc. De reţinut că sintagma cap de bour (timbru) nu este considerată substantiv compus, ea fiind alcătuită din substantiv neutru + prepoziţie + substantiv masculin, deci o îmbinare liberă de cuvinte, cu un oarecare grad de sudură, dar nu suficient pentru transforma sintagma într-un substantiv compus.

În privinţa substantivelor compuse, este de reţinut că o serie de sintagme pe care DOR le considera substantive de sine-stătătoare sunt calificate de DOOM 2 drept locuţiuni substantivale. Este cazul unor sintagme cum ar fi: luare-aminte (după DOR: s. f., după DOOM 2: loc. s. f.), aducere-aminte (DOR: s. f., DOOM: loc. s. f.) ş.a. Sintagma luare de cuvânt este nou introdusă de DOOM 2 şi nu este nici substantiv, nici locuţiune substantivală, ci doar o îmbinare de cuvinte: s. f. + prep. + s. n. Însă tratamentul unor astfel de îmbinări constituie un alt subiect, care, probabil, merită tratat separat.”

Şi totuşi, aşa cum afirmă Mioara Avram, DOOM-ul urmează o normă: „Multe dintre aceste schimbări reflectă adaptarea normei academice la uzul actual al «generaţiei medii de intelectuali din Bucureşti», în care se materializează nu numai pronunţarea literară sau exemplară a limbii române actuale, ci limba literară în general" (p. XIII)

Prefer să nu comentez această afirmaţie, din respect pentru vârsta autoarei şi pentru munciile sale lingvistice. Într-un articol anterior, am precizat că noul DEX „include, în primul rând, vocabularul general al limbii române standard. Din vocabularul general fac parte cuvintele folosite în mod curent, în limba de zi cu zi, în principalele oraşe din România şi Republica Moldova. Acestora li se adaugă cuvintele cu o anumită frecvenţă, preluate din autorii români (secolele XIX-XXI), precum şi cuvintele curente care apar în mijloacele de comunicare socială, mai ales în presa scrisă.” Pe baza acestui corpus se fundamentează norma (în care intră modele, tendinţe, analogii, frecvenţe etc.). Am spus şi repet: norma trebuie să tindă să fie unică, durabilă, susţinută.

DEFINIŢIILE

Fiecărui sens (despre ordinea acestora am vorbit într-un articol precedent), cu atât mai mult într-un dicţionar explicativ, trebuie să îi corespundă o definiţie adecvată, actualizată şi riguroasă. Principala preocupare ţine de evitarea definirii prin sinonime, ceea ar duce la celebrele circularităţi vicioase din operele lexicografice mai modeste (A este B, iar B este A). Wordnetul a avut marele merit de a pune în evidenţă hiperonimia (termenul ierarhic superior). Astfel, perifraza, hiperonimia, genul sau clasa sunt elemente de bază în definirea substantivelor, de exemplu. La acestea se adaugă tratamentul enciclopedic în cazul substantivelor care denumesc fiinţe sau obiecte concrete. Vom contrasta două definiţii din DEX (2009) cu alte două pe care le-am elaborat consultând principalele opere de referinţă din limbile romanice (am considerat citările sau atestările indispensabile). În DEX:

ABÁC, abace, s. n. 1. Instrument de calculat alcătuit dintr-un cadru cu vergele pe care se pot deplasa bile (colorate). 2. Tabel sau diagramă care permite rezolvarea imediată a unor calcule.

ABACA, s. f. Cânepă de Manila (ARTICOL LIPSĂ)

ABÁCĂ, abace, s. f. (Arhit.) Partea superioară a capitelului unei coloane care face legătura cu arhitrava.

Intrările propuse (fără etimologie):

abac, abace, [a-bak, a-ba-če] s. n. 1. Instrument de calculat format dintr-o cutie sau un cadru, în general din lemn, cu vergele paralele pe care se pot deplasa bile sau inele (bicolore), folosit mai ales de copii la efectuarea unor calcule aritmetice simple. = numărătoare. → Abacul, produs în numeroase forme de babilonieni, chinezi şi romani, a fost, prin definiţie, primul calculator digital, pentru că acesta calcula valori prin utilizarea cifrelor. (Internet) 2. MAT Tabel sau diagramă a cărui simplă citire permite obţinerea soluţiei aproximative a unor calcule numerice. = abacă, nomogramă → A obţinut în cele din urmă abace care dau repede lungimea cablului ce trebuie desfăşurat. (Internet) 3. INFOR Aplicaţie informatică capabilă să realizeze calcule complexe, preluând datele dintr-o foaie de calcul formată din multe rânduri şi coloane.

abaca, abacale [a-ba-ka, a-ba-ka-le] s. f. 1. ANGIOS Bananier de până la 8 m cu fructe necomestibile şi frunze cu peţioluri lungi din care se obţin fibre textile, originar din Filipine (Musa textilis). 2. Fibră textilă obţinută din peţiolurile frunzelor de abaca (1) şi care sunt folosite la fabricarea odgoanelor, sforilor şi unor împletituri. = cânepă de Manila → Daimler-Chrysler este primul constructor din lume care utilizează fibră naturală pentru elemente exterioare ale unei maşini, utilizând la clasa A un material realizat din abaca (fibră de banan). (Internet)

abacă, abace [a-ba-kă, a-ba-če] s. f. 1. ARHIT Placă de piatră aşezată în partea superioară a capitelului unei coloane, care susţine arhitrava. → Stâlpii încoronaţi cu abace profilate susţin patru dintre cele şapte statui de sfinţi. (Internet) 2. MAT Abac (2) → Şi dacă această interconectare ar fi cumva stabilă în timp, treptat ne-am construi o abacă, un fel de tabel de corespondenţe şi ne-am descurca. (Internet)

SINONIME ŞI ANTONIME

Sinonimia şi antonimia au funcţii particulare în dicţionar. Sinonimele ajută la înţelegerea definiţiei, pun în evidenţă reţelele semantice şi oferă celor interesaţi soluţii de substituţie în redactarea textelor. Este bine de precizat că un dicţionar explicativ nu este un dicţionar de sinonime. În dicţionarul explicativ, restricţiile sunt mai mari, sinonimul propus trebuie să comute natural cu respectivul termen în contextul impus de definiţie şi de exemple sau citate. Aceleaşi reguli şi restricţii privesc şi antonimele, pe care dicţionarele noastre nu le-au dat până acum. Această omitere prejudiciază, în opinia mea, obiectivele didactice ale dicţionarului.

Am arătat deja locul sinonimelor în exemplele anterioare. Voi mai da un exemplu pentru a cuprinde şi antonimia. În DEX (2009):

ACCEPTÁBIL, -Ă, acceptabili, -e, adj. Care poate fi acceptat; satisfăcător.

Este evident că sensurile sunt mult mai numeroase, după cum se poate constata mai jos:

acceptabil […] adj. 1. Ceea ce poate fi admis; ceva cu care putem fi de acord. = admisibil, plauzibil, rezonabil, satisfăcător, convenabil. ≠ inacceptabil, neacceptabil, inadmisibil, nesatisfăcător. → Explicaţie acceptabilă. || Argumente acceptabile. || Propunere acceptabilă. || Condiţii acceptabile. 2. Care atinge un nivel satisfăcător. = bun, mediu, suficient, mulţumitor. ≠ slab, nesatisfăcător, insuficient. → Fără să fie o lucrare strălucită, este perfect acceptabilă. || Calificativ acceptabil. || „Aceste servicii [de traducere automată] sunt acceptabile pentru turişti sau pentru cei care doresc să traducă o scrisoare de la un văr îndepărtat.” (Internet) 3. Ceea ce poate fi suportat sau tolerat. = suportabil, tolerabil. ≠ insuportabil, intolerabil → Durere acceptabilă. || „Totuşi, arareori se pune problema de plajă, întrucât această casă de vacanţă este undeva în emisfera nordică, într-un loc cu climă acceptabilă, dar totuşi cu temperaturi scăzute.” (Internet) 4. LING Ceea ce vorbitorii nativi ai unei limbi acceptă ca firesc în anumite contexte. → Enunţ acceptabil.

EXEMPLIFICĂRI ŞI CITĂRI

Pentru a nu îngreuna dicţionarul se pot da exemple, mai ales când putem apela la sintagme, aşa cum am procedat mai sus. În unele cazuri, putem folosi citări/atestări din corpus, atunci când acestea pot limpezi înţelegerea. În noua lexicografie nu sunt recomandate citările în care referentul ocupă, de obicei, poziţia de subiect. Nu vom cita, pentru „carte”: „Cartea este minunată”.” O corectă citare ar fi aceasta: „Te poţi întreba însă, de ce a studiat Lenin filosofia burgheză şi de ce a scris o carte de peste patru sute de pagini despre dânsa?” (Paul Zarifopol, Din registrul ideilor gingaşe) Sunt recomandate, aşadar, acele citări neambigue sau insuficiente şi care includ şi alte cuvinte din universul semantic al termenului („a scrie”, „pagină”).

COOCURENŢE ŞI COMBINAŢII FIXE

În enunţuri, substantivele, adjectivele, verbele pot avea relaţii privilegiate sau determinări, şi care sunt menţionate în unele dicţionare străine. Aceste sintagme se deduc din corpus şi au, fireşte, o frecvenţă crescută. De exemplu, „făină”, în DEX (2009), se precizează că poate fi urmat de determinări, dar nu se specifică niciuna:

FĂÍNĂ, (2) făinuri, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care arată felul) Pulbere obţinută prin măcinarea boabelor de cereale sau a altor seminţe de plante şi folosită în alimentaţie.

În lexicografia modernă, tratamentul ar fi următorul:

făină, (2) făinuri [fă-i-nă, fă-i-nurⁱ], s. f. 1. Pulbere obţinută prin măcinarea boabelor de cereale sau a altor seminţe de plante şi folosită în alimentaţie. → „Ei socot ca lucrul cel mai plăcut ca din făină de mei să facă o plăcintă pe care o coc în cenuşă fără sare şi o mănâncă la sărbătorile cele mari.” (Nicolae Iorga, Istoria românilor prin călători). + de grâu, de porumb, de secară, de orz, de ovăz, integrală; sac de +, pachet de +; (a) cerne +, (a) frământa + […]

În privinţa combinaţiilor fixe, acestea trebuie incluse, mai ales când sensul este diferit: „făină animală”, „făină de peşte”, „făină de oase”, „făină de muştar”.

LOCUŢIUNI ŞI EXPRESII

Dicţionarul înregistrează toate tipurile de locuţiuni (verbale, adverbiale, prepoziţionale, conjuncţionale etc.). Acestea se regăsesc la forma-tip. Iată un exemplu din DEX:

ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acţiunea de a se întâmpla şi rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeţie; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorţii; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla.

Tot aşa, apar şi expresiile:

BÚRTĂ, burţi, s. f. 1. (Pop.) Abdomen, pântece. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din stomac de vacă. ◊ Expr. (Fam.) A sta cu burta la soare = a sta degeaba. (Ir.) Burtă de popă, se spune despre cineva care mănâncă şi bea mult. 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieşită în afară, a unor obiecte. – Et. nec.

NIVELURI DE LIMBĂ ŞI CLASIFICĂRI LEXICALE

În ceea ce priveşte nivelul sau registrul limbii se va înregistra aspectul social al folosirii în raport cu limba îngrijită. Astfel, un termen poate fi popular, familiar, de argou, de jargon şi vulgar. Pentru această ultimă categorie, o denumire inspirată este aceea de „tabuism”, cu accent pe „limbajul interzis”. Sub aspectul convenţiilor sociale, s-ar putea poate folosi şi „licenţios” (ca în media) sau „trivial”, ca în MDA:

În ceea ce priveşte vitalitatea cuvintelor, s-ar putea folosi: puţin folosit şi ieşit din uz.

De asemenea, mai sunt semnalate regionalismele, iar din perspectiva ţărilor românofone, s-ar putea specifică (Mold.), în cazul folosirii specifice a unui termen sau accepţiuni în Republica Moldova.

La acestea se adaugă domeniile, a căror listă trebuie în prealabil stabilită şi actualizată.

ETIMOLOGIA

Secţiunea etimologică este plasată la finalul articolului. Să luam un ultim exemplu din DEX (2009):

ABÁTE¹, abaţi, s. m. 1. Titlu dat superiorului unei abaţii; persoană care are acest titlu. 2. Titlu onorific acordat unor preoţi catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate.

În primul rând, cred că noul DEX ar putea să ne dea şi etimologia îndepărtată şi traduceri care ne pot ajuta semantic. Iată cum aş trata termenul: Din it. abbate < lat. ecl. abbátem ac. de la abbas, -átis „abate, superiorul unei mânăstiri” < gr. αββά < aram. abba „tată”.

Un alt aspect care ar putea fi discutat este locul acestei secţiuni. La început sau la sfârşit? La început, dacă dorim să dăm cititorului o înţelegere a sensului primar din care provin celelalte. La sfârşit, dacă informaţia este mai generoasă şi nu interesează decât un public mai avizat. Probabil că DEX-ul a făcut o alegere înţeleaptă.

Acestea fiind spuse, să sperăm că „dicţionarului secolului XXI” va apărea şi la noi la un nivel de exigenţă pe care această lunga aşteptare îl impune.