Plenul reunit al Parlamentului (atenţie, aproape 100 de senatori şi deputaţi au fost prezenţi în sală din totalul de 558) a respins atunci amendamentul referitor la suplimentarea cu 5 milioane de lei a bugetului Ministerului Culturii pentru anul 2016 pentru achiziţionarea operei „Cuminţenia pământului“, operă considerată a fi cea mai valoroasă lucrare de artă românească aflată pe teritoriul României. Amendamentul a fost susţinut de liberalul Gigel Ştirbu si, evident, de Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, care a explicat în repetate rânduri că, prin lege, instituţia pe care o conduce poate exercita dreptul de preemţiune în cazul achiziţiei unei opere încadrate la categoria „tezaur“. Însă, în condiţiile în care Ministerul Culturii nu are alocat un fond specific, nu se poate începe o procedură în acest sens. Din cei 97 de parlamentari prezenţi, 50 au votat împotriva acestui amendament, 45 pentru. Au existat şi două abţineri. Astfel, 50 de parlamentari au hotărât că nu există suficienţi bani pentru a păstra în ţară una dintre lucrările reper ale lui Constantin Brâncuşi. 50 de oameni au înteles şi definit priorităţile bugetare ale acestui stat şi au decis, în numele nostru, că suntem prea ieftini moral pentru Brâncuşi. Asta se întâmpla în luna decembrie.

Ieri seara, Vlad Alexandrescu, Ministrul Culturii, anunţă vestea pe Facebook (elogii nesfârşite acestei reţele sociale, în absenţa ei înţeleg că am fi privaţi de informaţii esenţiale): „Proprietarii «Cuminţeniei Pământului», lucrarea lui Constantin Brâncuşi, au acceptat oferta de achiziţie propusă de comisia de negociere mandatată de Guvernul României pe care am condus-o, în valoare de 11 milioane de euro. Din această sumă, Guvernul României va plăti 5 milioane de euro, iar pentru restul ei, Ministerul Culturii va lansa o subscripţie publică naţională. Detaliile campaniei de subscripţie vor fi anunţate în perioada următoare.”“ Multe mutre galbene zâmbăreţe a iscat postarea laconică a ministrului, ba chiar şi câteva inimoare înduioşător-galeşe, semn că vestea a stârnit un val de efuziune în agora Facebook. Sigur, probabil am eu o preţiozitate bizară a comunicării, dar mi-ar fi plăcut să existe până acum şi un comunicat pe site-ul Ministerului Culturii, or, până la această dată, nu a apărut. În sfârşit, să nu umbresc vestea cu detalii redundante.


Reiau câteva pasaje din textul meu anterior pentru a înţelege ce am fi pierdut, totuşi. „Cuminţenia Pământului“ a fost realizată în 1907 şi e asociată cu perioada cea mai vie şi mai încărcată de sensuri filosofice ale creaţiei lui Brâncuşi. Realizată din calcar crinoidal, sculptura a fost, potrivit primului ei posesor, arhitectul Gheorghe Romaşcu, executată dintr-un bloc de piatra din catacombele Parisului. În 2014, sculptura a fost evaluată la circa 20 de milioane de euro şi scoasă la vânzare, iar Ministerul Culturii a fost invitat să îşi exercite dreptul de preemţiune. Statul român a facut două oferte: cea dintâi de un million de euro, cea de-a doua de două milioane. Adică 5, respectiv, 10 la sută din valoarea totală estimată. Ambele oferte au fost respinse de moştenitorii lui Romaşcu, iar lucrurile au trenat până acum. Ca să înţelegem, totuşi, valoarea de piaţă-oricât de inadecvat şi lipsit de pietate ar suna-  un simplu studiu în ghips după „Sărutul“ (un studiu!) a fost vândut cu 5,4 milioane de euro la New York, adică exact suma pe care trebuie să o plătească acum Guvernul României pentru „Cuminţenia Pământului“.

Recuperarea operei lui Brâncuşi e un gest de reparaţie morală.

Tardiv, poate, dar esenţial. Sănătos moral, finalmente. Subscripţia publică va fi un test al grandomaniei noastre manifeste, al iubirii noastre neţărmuite faţă de ce numim valorile române, deşi e o iubire bulimică în care de multe ori se deghizează fie un naţionalism găunos, fie o descentrare a spiritului. Încă ne lipsesc detaliile procedurale ale acestei subscripţii, Ministerul Culturii le va anunţa- sper, totuşi, nu doar via Facebook, pentru că există şi cetăţeni ai României care nu practică „like-share-comment“.

Daţi un leu pentru Ateneu redivivus. Crowfunding pentru Cuminţenia Pământului

În 1886, sub sloganul ingenios: „Daţi un leu pentru Ateneu!” au fost strânşi peste 500.000 de lei de aur, care împreună cu alte donaţii  private au contribuit la începerea lucrarilor pentru Ateneu. Nu doar mostra de mobilizare civică a fost uimitoare, o reală campanie de proto-crowfunding care ar face invidios orice publicitar şi head of creation din agenţiile de creaţie, cât respectarea termenului de doi ani: clădirea a fost ridicată în numai doi ani, fiind finalizată în 1888. Ca în brief, adică, cu deadline fix. Mai mult, testul de crowfunding s-a repetat după cel de-Al Doilea Război Mondial, când, puternic afectată de bombardamente, clădirea Ateneului  a trebuit refăcută. Din nou, prin voinţa şi generozitatea oamenilor de rând.

Ştiu cu precizie kassandrică că se vor invoca şi argumente de tipul: de ce nu strângem bani pentru spitale, şcoli, orfelinate, laboratoare de cercetare, adăposturi pentru animale etc. Vor curge şi calcule corecte, probabil, dar neavenite în discuţie: de ce nu recuperează statul român prejudiciile produse de marii corupţi ai României şi se cer bani tot bietului cetăţean iubitor de artă? Ştiu, dar pentru un minimalism moral mi-aş dori ca astfel de argumente să nu atingă „Cuminţenia pâmântului“. Să nu ponegrim stupid şi să ne bucurăm că avem prilejul de a contribui la un gest de reparaţie morală. Poate nu ne va salva spiritul, dar în mod cert vom şti că e un gest corect. Să fim, deci, fiecare dintre noi, Cuminţenia Pâmîntului. Eu ştiu - măcar de dragul confesiunii nostalgice - că era alintul preferat în copilărie. Am fost, deci, pentru cei dragi, Cuminţenia Pământului.