Deci nu prea aveam un interval de manevră şi largheţea de a mă juca, elucubrînd, aşa cum îmi e obiceiul. Iar eu nu m-am simţit niciodată confortabil în condiţiile astea. Puţinele realizări „serioase”, cîteva articole în Historia, altele prin buletine ştiinţifice, ba chiar şi referatele pentru teza de doctorat mi-au scos nenumăraţi peri albi. Bine că s-a terminat la un moment dat cu ele, înainte de a fi nevoit să apelez la produsele Londacolor. Bine, solicitarea aceea chiar a meritat, şi începe să se dovedească asta.

Am început prin a căuta prin dicţionare, de unde am aflat cam ceea ce ştiam de la cîţiva ani, şi anume: „copacul este o plantă perenă, multianuală, cu trunchi lemnos şi ramuri dezvoltate, ce prezintă frunze, flori din care se dezvoltă fructe şi...”

Mi-am amintit apoi de copacii dintr-un parc central al oraşului în care am copilărit. Îi vedeam deja printre amintiri clujene. Scoarţa lor netedă invita parcă la scrijelituri. Iar dacă exista şi eternul personaj feminin, Cherchez la femme!, deja toate condiţiile erau îndeplinite. Vremurile însă, erau altele, e drept, şi a te exprima deschis atunci era uneori foarte greu. Iar cînd povestea de iubire era tulburător de frumoasă, condiţiile meteo potrivnice patrulării sau miliţienii epocii reţinuţi de alte atribuţii - probabil vreun gestionar de aprozar care băga mîna în avutul poporului şi trebuia dat în vileag, consemnat la gazeta de perete şi aruncat la ocnă, cu „ilicitul” - copacul devenea, cu destul de puţin efort, o minimă îndemînare şi un obiect tăios aflat la îndemînă, de multe ori briceagul de la o unghieră chinezească, mărturia unei poveşti de dragoste.

Spusă lui sau doar ei. Dovada unei treceri sau promisiunea unei reveniri. Ceva care să dăinuie. O poveste. Şi îi vedeam apoi pe cei doi, zeci de ani mai tîrziu, căutînd printre copacii, de data asta cu toţii mai bătrîni, descoperind într-un tîrziu garantul iubirii lor, exclamînd entuziamaţi: „Am găsit! Vino! Uite-aici!...” Sau chiar mai mult, povestindu-i nepotului ţinut de mînă, scos pentru jumătate de oră la plimbare: „Vezi, Dari, aşa ne iubeam noi, atunci!”. Chiar dacă el, abia a început să meargă.

            Mesaj, mărturie, dovadă, poveste. Toate...

Deci să împădurim!

(Foto: Cezar Pârlog, Dan Atanasiu)
                                                                      

*

Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi publicate sînt „Electric puzzle”, Editura Neuma, 2017, Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, Editura Tracus Arte, 2016, „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Editura Tracus Arte 2014, Premiul Naţional „Vasile Voiculescu”, 2015.

Citiţi şi:

De Sîn' Andrei
Cronica unei cărţi în curs de apariţie
SMS naţ. Nelimitat