Informaţia privind numirea la un moment dat, a soţiei dlui Lilian Zamfiroiu (Tatiana Zamfiroiu), acum preşedintele Institutului Cultural Român, într-un post diplomatic la Paris (Delegaţia permanentă UNESCO), nu are nimic senzaţional. Doamna e chimistă, se pare, iar UNESCO nu se ocupă de chimie. Deci doamna este perfect calificată pentru această slujbă. Ce este senzaţional e cum răspunde dl. prof.univ.dr. Nicolae Manolescu, ambasadorul României la UNESCO, la o simplă întrebare, aceea care enervează cel mai mult pe politicieni şi guvernanţi, şi anume: ce o califica pe doamna să ocupe postul? Iată răspunsul preluat din „România liberă”:

„Era soţia lui Zamfiroiu, locuia în Franţa cu el, în timp ce acesta era adjunctul meu. De ce puneţi întrebări tendenţioase şi puerile? Astea sunt problemele ţării, acest post? După ce soţul ei a plecat la ICR, am rămas fără oameni. A fost o soluţie de compromis. Nu făcem faţă doar doi diplomaţi în această delegaţie, e foarte multă muncă”.  

Curat murdar, ca să zic aşa!

După ce dl. Radu Beligan ne-a făcut să-l admirăm zilele trecute în rolul prost de susţinător al prim-ministrului nostru, iată acum cum un alt personaj cultural de prim-plan, dl. Nicolae Manolescu, nu se sfieşte (cuvântul cred că nu i se potriveşte, domnia sa nu are…sfieli) să justifice o mică găinărie politică. E mică faţă de „măreţia” dlui Beligan.

Dl. Lilian Zamfiroiu, soţul doamnei, i-a fost subaltern la Paris, soţia locuia cu soţul, soţia trebuia să aibă o slujbă la Paris şi a fost numită, desigur, pe un post diplomatic pentru care n-are pregătire. Dar soţul a fost apoi numit preşedinte al ICR (care e în Bucureşti), soţia înţelegem că a rămas la Paris, acum e la final de contract. Ea a rămas în postul pentru care nu era pregătită pentru că, spune dl. Manolescu, plecând soţul, domnul ambasador Manolescu a rămas fără „oameni”, de unde înţelegem că numai soţul făcea cel puţin cât doi. Mai mult, dl. Manolescu, care ştie ce spune, afirmă că a fost o soluţie de „compromis”. Fireşte, dar ce anume a fost „compromis”? Nu ştim. Mai înţelegem că era foarte mult de muncă şi, fireşte, numai cineva care nu are pregătire pentru acea slujbă, numai o soţie era cea mai nimerită persoană, nu altcineva competent care să nu fie soţ/soţie. Mai înţelegem că nu „astea sunt problemele ţării”. Adică postul unei soţii nepregătite pentru acel post.

Din păcate, domnule ambasador, în bună măsură, cam acestea sunt problemele ţării. Ele se adună, nu chiar toate, sub titlul de „clientelism politic”. Este acea strategie naţională care produce „compromisuri” dacă nu cumva acestea sunt un dispreţ total faţă de norme elementare. Faptul că aţi închis ochii (dar nu cred că expresia e potrivită, cred că i-aţi deschis măcar când aţi fost de acord) la acest mişmaş, spune ceva despre cum se face diplomaţia românească în străinătate. Sper să fie un caz izolat!? Oricum, aţi contribuit şi dumneavoastră la „triumful talentului” celor incompetenţi numiţi politic în posturi…interesante.

Să ne înţelegem. Nu ştiu cine este doamna, s-ar putea, totuşi, să aibă o pregătire pentru acel post. Problema e că, ăsta da, ghinion!, nu s-a găsit altcineva să fie numit. Trebuia să fie soţia domnului Zamfiroiu, preşedinte ICR. Numirea e politică, iată cea mai bună scuză în România de azi pentru a nu fi cinstit.

Dar dl. Manolescu este un om cinstit. Nu spune domnia sa cinstit, fără ocolişuri, despre ce e vorba? Domnul Manolescu este şi diplomat în felul în care se referă la doamna în cauză. Domnul Manolescu este un critic fin atunci când judecă ierarhic „problemele ţării”. Problemele sunt altele, nu josnicia politicului care a devenit cancerigenă. Josnicie compusă, zilnic aproape, din aceste „compromisuri”, abdicări de la minime norme de existenţă democratică, părăsirea acelor valori care dau speranţă unei naţiuni.

Am recitit aceste declaraţii ale dlui Nicoale Manolesc, ambasadorul român la UNESCO. Dincolo de chestiunea soţiei respective, ce e năucitor e că marele critic, profesorul admirat, dar şi invidiat (mai ales înainte de ’89) al Literelor bucureştene, preşedinte al Uniunii Scriitorilor spune clar, într-o traducere aproximativă, pe româneşte: „care-i treaba, bă, hai valea, c-avem alte probleme, mai serioase!”

Până la această oră dl. Manolescu nu a infirmat cele citate din declaraţia sa, apărute în „România liberă”.

Dar cum de a apărut acest subiect tocmai acum, când soţia e acolo de anul trecut, se pare? Căci dl. Manolescu, se ştie, e acolo de mulţi ani. Nu ştiu. Să sperăm că dl. ambasador va dezminţi, că va spune că nu e adevărat, că totul a fost o capcană, o înscenare. Şi atunci, să mai rămână în post căci binemerită.