Ea s-a format aproape concomitent în toate zonele stăpânite şi supravegheate de romani, adică de vorbitorii, volens-nolens, de latină vulgară, dar vatra ei, adică zona în care s-a vorbit cel mai mult a fost Banatul (integral), Oltenia, Tribalia, Transilvania. Exact zona golită de daci. Calcule destul de simple arată că în Dacia Romană nu a rămas mai mult de 25% din populaţia autohtonă. Aceasta dă extraordinara unitate geografică a limbii române. Atrag însă atenţia că formarea ei nu a început o dată cu anul 106 e.n. S-au format mai întâi expresii traco-romane în Tracia începând cu 300 de ani în urmă şi expresii daco-romane imediat după cucerirea Daciei dintre Dunăre şi Munţii Balcani, adică cu circa 150 de ani înainte de invazia de la nordul Dunării. Coloniştii iliro-romani, traco-romani şi daco-romani aduşi din sudul Dunării, inclusiv daco-romanii formaţi prin răpirile din secolul I e.n. au inventat primele idiomuri daco-romane şi protoromâne alături de puţinii daci rămaşi şi de veteranii şi administraţia romană care vorbeau latina vulgară şi de cancelarie. Dobrogea, sudul Moldovei şi al Basarabiei şi Banatul erau de mult cucerite, iar Muntenia a avut un rol militar de excepţie în cadrul Moesiei Inferior. Nucleul în care s-a accelerat formarea limbii române a fost, astfel, înconjurat de largi provincii în care acest proces începuse de cel puţin 100 de ani! (Marian Bogdan Tesileanu)

„Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi şi dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi mai ales moldoveneasca sunt însuşi acest grai. (D’Hauterive Memoriu asupra vechei si actualei stări a Moldovei…, Bucureşti, 1902, pp. 255-257, apud Get0dac)

NB. Este vorba de un memoriu prezentat lui Alexandru Ipsilanti, la 1797, de secretarul lui Alexandru Mavrocordat.

„Şi ce dacă limba dacilor ar fi aceeaşi/din aceeaşi familie cu limba latină? Sau cum susţine documentarul ar fi limbi surori? Care ar fi problema? Ne pierdem identitatea ca popor actual?” (Carmen)

„…nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească” (Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea)

***

2. TEORIA CONTINUITĂŢII LA NORD DE DUNĂRE (Dacia). Această teoria ne apare sub forma a două ipoteze antagonice: teoria oficială (prezentată mai jos ca varianta A), care se predă în şcolile din România şi îmbrăţişată de majoritatea istoricilor actuali, şi mai recent, teoria dacologică care afirmă descendenţa românilor din daci (B), limba română fiind, în fapt, limba dacică. Să le analizăm pe rînd:

A. În teoria oficială, procesul de romanizare a populaţiei dace începe înainte de războaiele purtate de Decebal cu Imperiul, prin contacte comerciale şi culturale timpurii, şi se manifestă plenar după 106, anul anexării Daciei. Astfel, populaţiile geto-dace, de origine tracă, au suferit un proces de romanizare mai lung decât perioada stăpânirii romane, adoptând latina vulgară, desigur cu influenţe din substrat la nivelul foneticii şi vocabularului, ceea ce explică individualitatea acestei limbi romanice orientale. Matca formării protoromânei este mult mai restrânsă în comparaţie cu teoria expusă în textul anterior. Unii istorici arată că romanizarea s-a extins şi asupra „dacilor liberi”.

Nu este vorba, aşadar, doar de 165 de ani de dominaţie romană, procesul continuând şi după retragerea aureliană, şi nu a afectat o arie de doar 14%, ci pe un teritoriu mult mai vast. Se subliniază, de asemenea, că procesul de colonizare a fost intensiv, coloniştii aduşi în Dacia provenind din diverse provincii ale Imperiului. În acest context multietnic şi multilingvistic, latina apărea că singura limbă de comunicare, pe o poziţie dominată şi prestigioasă, motiv pentru care s-a impus, aşa cum s-a petrecut în undele din fostele colonii, de exemplu, cu engleza, franceza, spaniola, portugheza…

Populaţiile de la sud de Dunăre, atestate mult mai târziu, au provenit din migrări succesive de la nord la sud, transhumanţa jucând un rol fundamental. Aceste teorii privind migraţiile de populaţii protoromâne şi apariţia unor dialecte sud-dunărene ale românei fost îmbrăţişate şi de istorici sârbi, bulgari şi, mai recent, macedoneni.

B. În teoria dacologică, elementul roman ca element primordial este respins (romanii nu au stăpânit decât 14% din Dacia, şi aceasta pentru o perioadă foarte scurtă de timp; dimpotrivă, Israelul (Palestina) a fost ocupat timp de opt secole, dar nu şi-a abandonat limba…). Românii apar drept descendenţi direcţi din daci şi geţi, care, la rândul lor se trag din traci şi iliri (statul naţional unitar al lui Burebista). „Dacii liberi”, pentru care nu există dovezi de romanizare, au continuat luptă împotriva stăpânirii romane, atacând de nenumărate ori Dacia Traiana şi, obligându-i, în cele din urmă, pe ocupanţi să o părăsească.

Limba dacă era „soră” cu latina (se ignoră apartenenţa acestora la grupuri indo-europene diferite), ambele fiind de origine tracă (sic!), numai aşa explicându-se elementele de structură şi de vocabular comune. Originea tracă este justificată prin Enea, legendarul întemeietor al Noii Troie (sursa este „Eneida” lui Vergiliu). Chiar dacă latina ar fi putut avea un statut de „lingua franca”, aceasta nu se poate confunda cu limba vorbită de băştinaşi, care nu este altceva decât daca de la începuturi şi până în zilele noastre, cu unele influenţe şi transformări istorice, desigur. Mai mult, elementele „latine” din limbă existau sunt în, realitate, trace. Ca probă a înrudirii, pe teritoriul Daciei, s-a descoperit şi prima atestate a latinei, o inscripţie în latina prisca („SVI MI PIE = "al meu, patriarhul”), pe un topor de piatră. «Datarea acestui topor este uimitoare pentru adepţii teoriei ca romanii i-au „latinizat” pe daci: 1500 – 1375 î.Hr.». Mărturisesc că termenul de „patriarh” mă cam tulbură, pentru că nu poate avea nicio legătură, la acea dată, cu creştinismul, ci cu iudaismul. Dar iată şi versiunea arheologului care a făcut această descoperire şi care înţelege complet diferit textul: «De necrezut! Fantastic! Între cele patru „stele” dispuse în formă trapezoidală se află scris prin săpare, în corpul dur al toporului, cu litere asemănătoare celor ale alfabetului etrusc timpuriu (fig. 4), în afară de litera „P”, care este „perfecţionată”, părând a unui alfabet mai evoluat, trei cuvinte latine: SVI MI PIE (fig. 3), care se traduc foarte clar şi uşor: PENTRU MINE CU DREPTATE (în latina clasică se poate traduce şi „cu evlavie”, „după dreptate”, „după lege”)».

Extinderea limbii dace este, conform teoriei, imensă, atingând Iberia şi Scandinavia, mai ales prin echivalarea goţilor cu geţii (Gabriel Gheorghe). Gh. Iscru susţine şi el că germana şi daca sunt limbi înrudite, provenite amândouă din „trunchiul arian”. Deşi nu există nici un text în dacă, nicio operă literară, a fost descoperit totuşi un alfabet, cu 150 de caractere, multe din semne derivate din greacă. Din păcate, textul este latinesc, chiar dacă scris cu acest enorm şi dezordonat alfabet.

În linia lui Iosif Constantin Drăgan, şi a propagandei ceauşiste, Dacia apare ca un „leagăn al civilizaţiilor”, care, un stat cu o cultură străveche (cea mai veche de pe planetă!), atestată de numeroase dovezi, cum ar fi tăbliţele de la Tărtăria (nedescifrate) şi care dovedesc că începuturile scrisului au avut loc pe aceste meleaguri. Se mai exaltă aspecte legate de religia şi mitologia dacă, de cultul lui Zamolxis, şi de pătrunderea timpurie a creştinismului înainte chiar de proclamare acestuia ca religie oficială în Imperiul condus de Constantin. Astfel, atunci când ne referim la „români”, vorbim de etnic care „se născuseră deja creştini”.

O altă temă senzaţionalistă este „planul dacic” sau „testamentul lui Decebal” (cel care ne străbate, „ca un fir roşu”, întreaga istorie). Decebal ar fi ordonat urmaşilor, înaintea ultimului război cu Traian, ca aceştia să nu aibă tihnă până la zdrobirea de definitivă a Romei. Ceea ce fraţii lor (goţi) au şi făcut. Am putea spune că, de-a lungul istoriei, dacii nu au acceptat nicio stăpânire, dovadă fiind vremelnicia tuturor imperiilor, de la cel otoman până la cel sovietic.

În sfârşit, s-au făcut în Germania şi studii paleogenetice şi comparative, ale căror rezultate sunt interpretate ca pozitive în confirmarea teoriei.

Se poate reproşa acestei „şcoli” (neluând în seamă afirmaţiile delirante, de tipul textului pe care îl voi expune mai jos) eclectismul surselor, dificultăţi de datare şi corelare, dar mai ales fanatismul cu care este îmbrăţişată o producţie masivă de lucrări nediscriminate critic.

Sociopsihologic vorbind, asistăm, ca şi la naţionaliştii bulgari, la transformarea unui complex de inferioritate într-unul de superioritate. Un caz de patologie socială. Este aceeaşi frustrarea expusă remarcabil şi sfâşietor de Cioran, în Schimbarea la faţă a României, cartea acestuia din 1936.

***

„[Autor necunoscut] NOI SUNTEM.... CINE SUNTEM NOI?

Zona geografică în care se află astăzi România a fost în urmă cu peste 10.000 de ani, vatra lumii, locul unde a început cu adevărat civilizaţia umană. Acest adevăr este destul de greu de digerat pentru celelalte mari naţiuni, printre care şi cu aspiraţii înalte la titlul de popor ales.

În zona Olteniei se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume (18.000 ani înainte de Christos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi târnăcop de miner descoperit vreo dată, cea mai veche activitate metalurgică a aramei din lume (8.000 ani înainte de Christos), cea mai veche scriere din lume (tăbliţele de la Tărtăria, judeţul Alba 5-6.000 înainte de Christos). Tot aici s-a inventat arcul, au apărut primele furnale din Europa, şi tot de aici au plecat şi s-au format celelalte popoare indo-europene şi nu numai cum ar fi: iranienii, arienii, italicii, frigienii, sciţii, cimerienii, triburile iberice, bascii, sarmaţii, elenii(ahei şi dorieni), fenicienii… etc.

Traco-dacii reprezintă cea mai veche şi mai înaltă cultură de pe Pământ, anterioară civilizaţiei sumeriene, şi, totodată, cea mai numeroasă (180-200 de triburi). Ei puteau fi găsiţi în întreaga Europă (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, Germania, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Franţa, Spania, Turcia europeană, Asia Mica, Africa… chiar şi burii din Africa de Sud sunt tot un neam dac, din care făcea parte însuşi Burebista.

Scrisul şi, odată cu el, istoria, au apărut mai întâi în spaţiul tracic şi abia mai târziu in spaţiul greco-roman, dus probabil acolo tot de triburile care au migrat de aici. Traco-dacii au avut cea mai veche agricultură din Europa (neolitic) şi printre cele mai vechi din lume. La vremea lor, erau singurul popor din lume care foloseau cercul la dispozitivele de măsurare a timpului.

Începând cu anul 1995, după studii îndelungate, însă intenţionat ţinute la subsol, o serie de savanţi americani de prestigiu au ajuns la concluzia că potopul descris în Biblie a avut loc pe malul vestic al Mării Negre, unde locuia o populaţie neaşteptat de dezvoltată (oare cine?). De altfel, Olimpul, legendarul munte din mitologia greacă (ULIMP, „lumină” sau „splendoare”, în limba traco-dacă), nu era altceva decât muntele Bucegi pe care nu întâmplător dăinuie al doilea Sfinx de pe Pământ. Istoricul Homer spunea că numai tracii ştiau să lupte călare şi cu arcul începând cu mileniul cinci înainte de Christos.

Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine desăvârşită, toate convenţiile fiind încheiate verbal şi apoi păstrate cu sfinţenie. Lipsa de acasă era semnalată printr-un băţ lăsat la poartă, fiind mai mult decât suficient.

Traco-dacii erau singura civilizaţie din lume care nu a folosit sclavagismul sub nici o formă a sa.

În jurul anului 1400 î.Hr., se construieşte în Tracia nord-dunăreană, cea dintâi şcoală cu local de sine stătător de pe Terra, numită Androniconul, unde preoţii zamolxieni predau toate disciplinele universitare începând cu teologia (cultul Zeului Soare şi al celor 12 constelaţii).

Conform mărturiilor rămase posterităţii, ale lui Platon şi Socrate, însuşi Pitagora şi-a completat studiile la şcoala zamolxiană, şi tot ei afirmau că în acea vreme în Dacia existau cei mai de seamă medici ai timpului.

Istoricul Herodot, îi considera pe cimerieni originari de pe versantul nord-estic al Carpaţilor (Moldova de astăzi). Apoi o parte din ei s-au deplasat spre Sud, în Anatolia, unde au fost cunoscuţi ca cimiry. Migraţi ulterior către Italia, Spania, Anglia şi Irlanda au fost cunoscuţi sub denumirea de celţi.

Zona nord-dunăreană (România de astăzi), a fost considerată din vechime drept un paradis terestru. Un teren bogat în aproape toate bogăţiile pământului, cu terenuri agricole (grânarul Europei, de mai târziu), păşuni întinse, toate formele de relief, un incredibil sistem hidrografic natural, o zona bine apărată contra majorităţii dezastrelor naturale... etc. Ca un miracol unic al istoriei, locuitorii acestei zone n-au putut fi alungaţi din vatra strămoşească şi nici deznaţionalizaţi.

Românii păstrează în continuare limba, portul, obiceiurile, tradiţiile strămoşilor de acum 7.000 de ani. Analizele minuţioase de sânge, demonstrează un alt miracol: în ciuda numeroaselor invazii, inclusiv mult distorsionata ocupaţie romană, ne-am păstrat puritatea genetică, specifică strămoşilor noştri.

România rămâne un miracol, căruia i s-a prevăzut un viitor mesianic. Profetul indian Sundhar Singh scria, în 1922, că românii vor deveni un popor îndrăgit şi respectat de toate popoarele lumii.

Bibliografie:

Augustin Deac - Istoria Adevărului Istoric

P. L. Tonciulescu - Ramania, paradisul regăsit

Nicolae Densuşianu - Dacia Preistorică , Vol. 1, 2, 3, 4, 5.

Cornel Bârsan - Revanşa Daciei”

NB Am îndreptat tacit erorile de ortografie şi punctuaţie, fără intervenţie pe text.

Iată şi critica textului:

DORU POP: De ce cred oamenii tot felul de prostii?

Michael Shermer a publicat, în 1997, o carte intitulată De ce cred oamenii lucruri ciudate, în care a colecţionat nenumărate idioţenii pe care semenii noştri le consideră adevărate, de la răpirile de către extratereştri şi existenţa lui „bigfoot“ pînă la rasism şi fanatism. Pericolul social al acestor convingeri absurde rezidă însă în paranoia socială pe care o generează. Pseudoştiinţa şi pseudoistoria nu sînt doar fundamentele iluziilor şi falsurilor cu care alegem să trăim, ele sînt surse ale răului social.

Faptul că sîntem înconjuraţi de inepţii este mai puţin grav decît faptul că există pretinşi oameni de ştiinţă care răspîndesc aceste inepţii, de cele mai multe ori argumentele lor stupide fiind îmbrăcate în haina ştiinţificităţii. Într-un studiu „scandalos“ din 1954, Paul Meehl demonstra că „opinia experţilor“ pe care ne bazăm nu este decît rezultatul unor „previziuni“ scoase „din cap“, intuiţii îmbrăcate în haina unei expertize profesionale. Recent, revenirea apologeţilor [sic!] dacismului şi popularizarea ideilor propagate de decenii de către figuri precum Napoleon Săvescu demonstrează rezistenţa la raţiune a unuia dintre cele mai puternice false mituri mioritice: românii sînt buricul pămîntului!

Această bazaconie, infiltrată sub clopul ciobanului mioritic, colcăie de foarte mult timp. După ce Iosif Constantin Drăgan a regurgitat, în Noi, tracii, o mare parte dintre tezele traciste ale lui Nicolae Densuşianu din Dacia preistorică, grupurile de dacişti protocronişti s-au reactivat după 1989 atît în plan editorial sau publicistic, cît mai ales în spaţiul virtual. La început au fost „succesele de piaţă“ ale cărţilor lui Pavel Coruţ, în care bîntuie bubulii, octogoane şi alte parascovenii. Apoi a urmat avalanşa de paraliteratură pe această temă şi aşa se face că există astăzi o duzină de edituri (precum Miracol, Obiectiv, Orfeu 2000, Saeculum IO, Cuget Românesc sau Fundaţia Artelor Dor), care proliferează idei din adîncurile fundamentalismului protocronist. Mai nou, cotloanele Internetului sînt bîntuite de către grupuri şi grupuscule aiuritoare, cum este Asociaţia „Dacia Renăscută“, din Statele Unite, care publică revista Dacia Magazin, sau figuri precum Andrei Vartic din Republica Moldova, care publică revista Dava Internaţional. Lor li s-a adăugat tînărul Daniel Roxin, care a introdus pe blogul personal o serie de materiale legate de fenomenele din pădurea Baciu, nisipul inteligent, dedublarea astrală sau reîncarnarea, elemente din Edgar Cayce, profeţiile lui Gupta Swami despre România şi care a scris romane similare cu cele ale lui Pavel Coruţ, în care „servitorii Noii Ordini Mondiale“ se luptă cu vajnicii traco-daco-mioritici în războaie parapsihologice globale.

Bozgoane ale gîndirii

Ce este aproape halucinant este faptul că mulţi români au ajuns să creadă că noi sîntem poporul ales, iar nu evreii, care numai ne-au furat locul din ordinea cosmică. Exemplară pentru o astfel de bozgoană a gîndirii este cartea lui Tudor Diaconu, publicată în seria „Scrierea secretă“, la Editura Obiectiv din Craiova. Aici, într-un talmeş-balmeş de numerologie primitivă şi de fantasmagorii hermeneutice, interpretul „codului get“, ascuns în toate marile sintagme ale culturii universale, ajunge la nişte concluzii mirobolante. Corabia lui Noe s-a oprit pe Rarău, româna este limba zeilor, Abel este un get din Argeş, iar Isus Christos este din... Vîlcea! Pace Ţuţea, care zicea că Isus Christos nu s-a născut la Mizil.

Pentru aceşti dacişti moderni şi aberanţi, istoria planetei a început la Mitoc, artefactele neolitice descoperite în această zonă fiind nici mai mult, nici mai puţin decît primele forme de o revoluţie geometrică ale gîndirii omeneşti. Omul paleolitic „carpatin“ este descoperitorul alfabetului „unghiular“, el fiind un fel de homo geometricus primitiv, care îşi transmitea informaţiile pe oale şi statuete cu valoare matematico-filozofică. Printre argumentele „forte“ ale autohtonismului pelasgo-geto-dac, se numără acela al existenţei unei limbi primordiale, limba „adamică“, limbă care ar fi fost vorbită de strămoşii românilor. „Citirea“ acestei limbi generează majoritatea explicaţilor „paradiziace“. Dintre acestea, unele frizează ridicolul, cum ar fi aceea că Adamclisi se traduce prin „pămîntul lui Adam“, ceea ce înseamnă că Adam a locuit, cîndva, în România (Diaconu, Scrierea... II, 55), sau aceea că Eden vine de la cuvîntul primar al raiului „păstorilor din Carpaţi“, cuvîntul aparţinînd categoriei adverbelor de loc („inde“ este egal cu „de acolo“). Alţi conspiraţionişti, cum este Paul Lazăr Tonciulescu, susţin că România este „paradisul“ omenirii (P. L. Tonciulescu, Ramânia, paradisul regăsit, Obiectiv, 2004), pentru că numele vine de la Ramania, de la casta supremă din cultura vedică. Pentru unii, Dacia este ţara zeilor (Nicolae Miulescu şi Tudor Diaconu, Dacia – Ţara zeilor, Craiova, Editura Orizont), pentru că ea poate fi identificată cu Da ksa din scrierile sanscrite. Da ksa, ni se spune, este „conducătorul zeilor Genezei“ vechilor indieni, prin urmare, geneza întregii omeniri s-ar fi produs. Fiii lui Da ksa sînt, evident, dacii, iar ei sînt predestinaţi să stăpînească întreg pămîntul. Miulescu asociază cuvîntul sanscrit „Moksa“ cu Zalmoxis din tradiţia getică, interpretarea care ni se propune fiind: „Zal – ochi de lanţ, Moksa – ţara lui Mo!“ (Dacia..., op. cit.).

Şocant este că, printre promotorii arianismului dac, se numără figuri ca preotul Dumitru Bălaşa sau ca Petre Morar, care amalgamează edenismul tracist cu mesianismul de factură religioasă, tipic ortodoxă. Dacă Bălaşa realizează conexiuni între Christos şi Zalmoxis, şi Petre Morar (în volumul Dacia Ariană. Leagănul limbii evanghelice) face afirmaţii de genul: „Ioan Botezătorul, Andrei, Simion, Maria, Marta“ erau „români palestinieni din jurul Mîntuitorului“, iar dacismul se îmbină cu fundamentalismul religios. Această împreunare devine un fenomen social primejdios. Încă din 1991, gruparea Noul Ierusalim, constituită în jurul artiştilor din familia Zidaru, lansa ideea că Noul Ierusalim se situează undeva pe la Glodeni, Pucioasa.

Mesajele profetice, care au continuat, reafirmă că România este „Ierusalimul gloriei“ şi că se va „numi Ierusalimul cel Nou“. Mitologiile paradiziace autohtoniste conţin un ingredient mesianic care nu trebuie ignorat. Edenismul mesianic românesc afirmă că România este „pămîntul ales“: „Mi-am ales în România petecuţul de pămînt care s-a ivit prima dată din apă, atunci cînd am făcut cerul şi pămîntul, şi acest petecuţ l-am numit grădiniţa cuvîntului Meu… Iar cînd l-am zidit pe om din pămînt, a cesta a fost locul de unde am luat pămînt“ – extras din Cuvîntul lui Dumnezeu, din 3 august 1997, disponibil pe Internet, la adresa http://www. noul-ierusalim.ro/). Acest profetism de tip „România egal Noul Ierusalim“ nu este asociat doar cu un primitivism autohtonist – familia Zidaru adoptînd o vestimentaţie „ţărănească“ ce reproduce vestimentaţia „traco-dacă“ –, ci şi cu un profetism segregator, cu tonuri apocaliptice. Întoarcerea la Grădina Edenului despre care vorbeşte „fenomenul Pucioasa“ este posibilă doar printr-o purificare spirituală, printr-o criză de natură apocaliptică.

Bucureştiul, care este chiar Noul Ierusalim despre care vorbeşte Apocalipsa după Ioan, unde Casa Poporului reprezintă însuşi noul Templu (conform unor prevestiri ale lui Sundar Singh, conform cărora România are misiunea divină de redresare spirituală ce o va face să se înfăţişeze ca un model demn de urmat de întreaga umanitate), devine epicentrul umanităţii. Bucureştiul va fi considerat de „toate neamurile“ centrul spiritual al omenirii, iar după un cataclism planetar, „România va ajunge şi va rămîne o paradiziacă grădină a binecuvîntării divine“. Oamenii vor trăi fericiţi în acest „Nou Canaan“, România urmînd a ajunge una dintre cele mai prospere şi mai îmbelşugate ţări din lume, iar locuitorii acestui spaţiu paradiziac vor fi armonioşi spiritual şi fizic.

Pericolul propagării unor teorii ale conspiraţiei

Combinaţia dintre arianismul tracist, limbajul pseudoştiinţific şi mesianismul apocaliptic sînt doar cîteva dintre manifestările acestor noi mitologii paradiziace autohtoniste. Teza aceasta a Paradisului pierdut şi regăsit le era foarte dragă extremiştilor de dreapta din perioada interbelică şi este rezultatul unui episod, explicabil psihanalitic, de refugiu din faţa realităţii. Exemplar este volumul Întoarcerea din Rai, publicat de Mircea Eliade în 1934, care descria o astfel de lume autohtonă paradiziacă şi desăvîrşită, aparţinînd „generaţiei tinere“. România Mare a fost, în perioada interbelică, o astfel de proiecţie mitică şi iluzorie, „un loc în care istoria încetează să îşi mai exercite puterea“. Dacă Milton vorbea despre un „paradis pierdut şi regăsit“, utopiştii autohtonişti au găsit în „Paradisul pe pămînt“ şi „Raiul ascuns şi regăsit“ o teză cu o finalitate prea puţin benignă. Pseudoarianismul dac, oricît de „neutru“ ar părea, arată că o asemenea mitografie are o puternică tentă rasială. Nu numai că manualele de istorie din epoca ceauşismului naţionalist descriau dacii în cei mai „puri“ termeni arieni – blonzi şi cu ochi albaştri – femeile dace erau harnice, iar bărbaţii curajoşi şi puternici, dar arianismul este strîns legat de noua mitologie autohtonistă paradiziacă, prin materialele apropiate de grupările de extremă dreaptă, a căror ideologie antiiudaică este amestecată cu motive şi teme ale „dacismului“ ce demonstrează finalitatea politică a acestor tentative interpretative.

Faptul că acum se aduc argumente care ţin de „paleogenetică“, ce ar putea constitui dovezi irefutabile privind originile primordiale ale românilor, devine primejdios. „Informaţiile“ dacologilor, combinate cu „studierea ADN-ului vechi“ efectuată de Alexander Rodewald, produce „dovezi“ ştiinţifice de factură rasistă. Nici unul dintre promotorii neoprotocronismului nu şi-a pus problema că studiul este făcut, poate, pe ADN-ul mitocondrial, ceea ce nu demonstrează, în fond, nimic. Pentru a explica pe scurt, ADN-ul mitocondrial indică informaţia pe linie maternă, respectiv, faptul că mamele românilor au făcut parte dintr-un bazin genetic comun, să-i spunem, central-european. Dar taţii? În această logică, faptul că 0,5% dintre oamenii care locuiesc astăzi pe lume au ADN mongol înseamnă că sîntem descendenţii lui Ginghis Han ? Faptul că există o „oarecare“ înrudire cu aceste haplogrupuri devine argumentul zdrobitor al înrudirii cu tracii de acum 3.000 de ani! De aici se ajunge la concluzii „halucinante“. Roma a fost înfiinţată de către... traci, argumentul extras din Tacitus fiind acela că troianul Enea nu era altceva decît un prototrac. Grav este că foşti şefi ai Armatei Române şi alţi reprezentanţi de la vîrful instituţiilor Statului român susţin asemenea teorii.

Or, pericolul vine de la lansarea şi propagarea unor teorii ale conspiraţiei, care sînt instrumentele generării răului social. Aşa cum demonstra un studiu făcut public de Colegiul de Sociologie „Max Weber“ din Cluj, o treime dintre concetăţenii noştri sînt bîntuiţi de demonii conspiraţionismului. Dacă privim cu atenţie, argumentele nu sînt doar aberante, ci şi primejdioase. Şcoala Ardeleană era „spălată pe creier“ de către Vatican şi făcea jocurile „forţelor străine“, Eminescu a fost „asasinat“ de către oculta mondială. Dar contestarea faptului că România şi românii nu ar fi fost descendenţi ai Romei nu este doar una pur istorică, ci are o finalitate ideologică, cu conexiuni mai mult decît „ancestrale“.

Consecinţa logică este următoarea: dacă noi nu sîntem urmaşii latinilor şi totuşi vorbim o limbă latină, rezultă că limba vorbită de daco-romani era limba primară a latinilor şi, mai mult, însăşi limba edenică. Iată ce spune Napoleon Săvescu într-un articol pseudoştiinţific în care încearcă să demonstreze că originile rasei umane sînt situate – unde altundeva? – în Carpaţi: „Mulţi biologi ai lumii, care reconstruiesc istoria rasei umane, spun: «Noi toţi sîntem fraţi africani la origine!» Cînd oare şi istoricii noştri se vor trezi şi vor accepta originea poporului nostru carpato-dunărean ca fiind cel ce a dat naştere poporului european modern, cînd se va termina cu basmul romanizării populaţiei dacice şi se va accepta, şi de către ei, adevărul: că spaţiul carpato-dunărean este vatra Vechii Europe, iar poporul nostru este cel mai vechi popor european?“. Dacă traco-geto-dacii sînt, de fapt, „pelasgii“, iar pelasgii sînt „un popor măreţ care îşi spunea pelasg, căci era urmaş al primului născut din pămînt, Peleg, dacă ei au trăit întru început în vechea Ţara Sfîntă“, pelasgo-dacii sînt întemeietorii tuturor civilizaţiilor cunoscute şi necunoscute ale pămîntului. Aşa se face că toţi eroii civilizatori, de la Eneas la Alexandru cel Mare, au fost descendenţii acestei „rase primordiale“. Moise este get (cf. Diaconu, op. cit.), carpato-arienii au influenţat cultura vedică a vechilor hinduşi, au înfiinţat Troia şi au construit ori au inspirat Sfinxul, piramidele egiptene şi toate celelalte monumente ale civilizaţiei, Ramayana a fost tradusă în sanscrită la Putna (Diaconu, II, 118) şi faraonii erau preoţi geţi. Tot dacii au cucerit şi America, înaintea vikingilor sau a lui Columb, aceiaşi daci care au populat insula Hokaido, iar populaţia Ainu este descendenta triburilor carpato-danubiene care, acum 8.600 de ani, au cucerit Asia, ajungînd pînă în insulele Japoniei.

Sursa răului social: mîndria iluzorie

Ficţiunea pură poate să continue pe cele mai nebănuite cărări ale minţii. Dar aceste „adevăruri“ inepte, în care cred concetăţenii noştri, sînt întemeiate pe emoţii primitive. Iar una dintre emoţiile primare este aceea a superiorităţii propriei persoane, căci, urmînd scara lui Maslow, împlinirea socială de sine devine fundamentală. Vrem să credem că sîntem mai buni, mai frumoşi, mai inteligenţi decît semenii noştri, iar pentru a ne împlini această dorinţă sîntem gata să acceptăm orice prostie. Iar aici este sursa răului social: în mîndria iluzorie. Această fantasmă este hrănită de opiaceele pe care le produce creierul nostru, pentru a ne oferi senzaţia de bine. Dopamina condiţionează mintea umană, controlează inclusiv acest mecanism. Căutăm noi trasee pentru obţinerea senzaţiei hipnotice, recompensa plăcerii fiind găsită într-o falsă afirmare de sine. Şi cu cît prostia se îmbracă într-o haină ştiinţifică, cu atît stupizenia devine mai credibilă.

www.dorupop.blogspot.com

www.cinemafotomedia.wordpress.com

(va urma)