Winston Churchill, altfel decât îl ştim
0
În iunie 1950, săptămânalul american „Time Magazine” l-a numit pe Winston Churchill „Omul jumătăţii de secol”; în iunie 2000, revista franceză „Historia” a considerat cuvântul „jumătatea” superfluu şi l-a botezat „Omul de stat al secolului”.
Alături de Biblie şi Shakespeare, Churchill este cea mai frecvent folosită sursă de citate şi însuşi generalul de Gaulle l-a descris ca pe „marele campion al unei mari aventuri şi marele artizan al unei mari istorii” . Un personaj ce merită cunoscut, nu-i aşa?
Lăsând la o parte – preţ de câteva pagini, desigur – universul politic al marelui lider britanic, găsim aspecte cel puţin la fel de incitante şi de pilduitoare în universul său personal. De altfel, în cazul lui Churchill, cele două lumi se întrepătrund într-o logică şi încântătoare armonie.
Mama mi-a părut întotdeauna o prinţesă din basme; o făptură radioasă, înzestrată cu bogăţii şi puteri neţărmuite. În ochii mei, ea strălucea ca luceafărul de seară. O iubeam din toată inima, dar de la distanţă” (Winston Churchill)
Tatăl, Randolph Churchill, se trage din John Churchill, primul duce de Marlborough, care a învins trupele lui Ludovic al IV-lea la Blenheim, Malplaquet, Ramillies, Oudenarde şi, în general, cam peste tot pe unde le-a întâlnit . Mama, Jennie Jerome, era fiica mijlocie a Clarei şi a lui Leonard Jerome. Acesta din urmă, descendent al unei familii hughenote care a emigrat în America la începutul secolului al XVIII-lea, este un self-made man tipic. Finanţist, magnat al presei, agent de bursă, impresar, proprietar de hipodrom, fondator al unui jockey club, filantrop, proprietar de iahturi şi iubitor de navigaţie – aceasta ar fi o descriere incompletă a acestui yankeu vesel şi energic care era Leonard Jerome. Soţia sa, Clara, avea printre strămoşii săi o indiancă şi un locotenent al lui George Washington.
Data naşterii lui Winston Churchill: 30 noiembrie 1874 . Locul naşterii: palatul Blenheim, din Oxfordshire, pe care primul duce de Marlborough l-a primit drept recompensă de la regina Anne şi care ar putea rivaliza oricând cu palatul de la Versailles (turnuri impozante, trei hectare de acoperişuri, 300 de camere, un parc de 1.400 de hectare).
„N-aveam, totuşi, decât şapte ani şi fusesem atât de fericit în camera mea, cu jucăriile mele...”
Anii de şcoală ai lui Winston Spencer-Churchill nu vor însemna decât o foarte lungă bătălie. În anul 1881, părinţii lui se hotărăsc să îl trimită la internatul Saint Georges, o şcoală particulară, foarte costisitoare şi foarte severă, care trebuia să îl pregătească pentru colegiul Eton. Acest lucru va reprezenta un dezastru pentru copilul Churchill: „N-aveam, totuşi, decât şapte ani şi fusesem atât de fericit în camera mea, cu jucăriile mele (…). Acum, nu mai aveam parte decât de lecţii, vreme de şapte sau opt ore pe zi (…) şi pe deasupra, crichetul şi fotbalul...”. Winston se va dovedi a fi un şcolar refractar la materii precum greaca, latina şi matematica, şi de-a dreptul alergic la examene. În ceea ce priveşte conduita micului elev – capitol la care ocupa locul 29 din 32 –, acesta ia parte la toate bătăile, fură zahăr de la cantină şi face bucăţi pălăria de pai a directorului . Toate acestea par să fie din acelaşi registru cu comportamentul marelui politician de peste câteva decenii. Winston îşi găseşte, însă, multe alte preocupări pe care le cultivă conştiincios: colecţionează timbre, călăreşte, se ocupă de fluturi şi de peştişorii roşii, de cei doi câini ai săi, este pasionat de pantomimă şi teatru, face scrimă şi devine pasionat de cursele de cai . Aveam de-a face, încă din copilărie, cu un personaj atipic în caracteristici, atitudini şi preocupări.
Se încarcă comentariile...
