Este treaba tuturor oamenilor interesaţi de politică să înceapă să îl înţeleagă pe singurul om extraordinar pe care politica secolului 20 ni l-a lăsat în amintire.
 
Churchill este un om măreţ în sensul strict al cuvântului. Reputaţia lui a suferit de pe urma acestui fapt, pentru că oamenilor nu le place să vadă prea des diferenţa dintre mediocritate şi măreţie, ci preferă mediocritatea lustruită de opinia publică. Datorită legilor noastre şi obiceiurilor noastre, suntem inevitabil conduşi de mediocrităţi şi nu ne este uşor să ne imaginăm ceva mai bun. Nu ştiu dacă ne-am bucura să fim conduşi de cineva ca Churchill. Dar de curând, o parte mare din neamul românilor, o majoritate electorală impresionantă, şi-a pus speranţele într-un ofiţer executiv - dacă vreţi să înţelegeţi cu adevărat ce speră aceşti oameni şi ce îşi imaginează, trebuie să înţelegeţi cine a fost Churchill, faţă de care toţi ceilalţi politicieni de succes moderni sunt inferiori.
 
Măreţia lui Churchill este neplăcută şi dintr-un alt motiv - Churchill nu este creatura sau servitorul ştiinţei politice moderne şi nu are nici un respect pentru pretinşi realişi şi idealişti care se dovedesc a fi laşi şi orbi. Vremea în care a trăit, diferit de această vreme, era plină de pericole de moarte, într-un fel necunoscut în istorie. A testat toţi oamenii şi toate ideile; majoritatea, s-au dovedit a fi nebuni. Astăzi, sub acoperirea unei păci câştigate de oameni ca Churchill, s-au întors să domine societatea. Ştiinţa politică modernă insistă obsesiv asupra egalităţii oamenilor pentru a ajunge la o situaţie în care nici un om nu se crede Churchill. Este evident că Churchill nu putea să împărtăşească această opinie, dar problema este mai mare, pentru că exemplul lui poate inspira alţi tineri să ia în serios pacea şi războiul ca activităţi şi circumstanţe umane, nu ca produse ale unei administraţii impersonale.
 
Am ajuns să trăim într-o lume în care se pare că fiecare adevăr este teoretic şi trebuie aplicat. Churchill a fost ultimul dintre politicienii care a înţeles că lumea în care trăim are loc şi pentru teorie, şi pentru practică, şi că teoria a ajuns să fie în cea mai mare parte un pericol pentru practică. Ceea ce îl separă pe Churchill de noi este faptul că el a fost ghidat de prudenţă şi toate istoriile lui sunt o muncă de prudenţă care încearcă să educe cititorii în măsura în care asta este posibil să devină mai prudenţi. În aceste scrieri, ca şi în marile lui discursuri, puteţi vedea dubla activitatea a unui suflet mare: O judecată clară şi precisă combinată cu o atitudine împăciuitoare şi înţelegătoare faţă de omenire.
 
În măsura în care putem să înţelegem această perspectivă şi să o imităm, ajungem să înţelegem că politica nu este un fel de a păcăli oamenii pentru a-i transforma în ceea ce vrem să devină - asta se poate numi aplicarea teoriei - şi nu este nici un fel de scuză pentru a detesta oamenii cu care nu suntem de acord cu pretenţii raţionaliste. Astăzi, se pare că fiecare tânăr semi-educat este capabil şi dispus să arunce la gunoi civilizaţia pentru că nu îi oferă satisfacţie sau admiraţie. Probabil că această aparenţă, evidentă oricui compară situaţia noastră cu precedentul aranjament politic, imperiul aristocratic, este măcar în parte nedreaptă. Dar fundamentul educaţiei pe care o primesc tinerii este moralismul: Cine nu este de acord cu opinia populară merită exterminat. Acest fel de a înţelege ştiinţa politică sau justiţia revine la a spune că dezacordul este semnul insanităţii. Societatea în România se transformă în ceva mult mai asemănător acestei cenzuri democratice decât era acum zece ani şi ce este surprinzător este că societatea pare să nu aibă nici o problemă cu faptul că exclude majoritatea populaţiei--în cele din urmă, această populaţie va muri sau va fi educată cum trebuie - încă o formă de aplicare a teoriei...
 
Oamenii care nu sunt satisfăcuţi de domnia egalitarismului nu se pot mulţumi să arate abuzurile şi nedreptăţile - ordinea politică precedentă, care era inegalitară, suferea la rândul ei de pe urma unor nedreptăţi şi abuzuri. Ceea ce avem nevoie este să vedem dacă şi cum democraţia care ţine majoritatea oamenilor în viaţă şi le dă posibilitatea să trăiască cu oarecare demnitate - care demnitate pare să fie perpetuu incertă - poate să fie moderată de prudenţă, care este virtutea fundamentală politicianului şi de o înţelegere a justiţiei care nu insistă să mutileze natura umană. Exemplul cel mai bun pe care îl avem de politician care a redat demnitatea poporului este Churchill.
 
*
 
În sfârşit, vă voi face câteva recomandări. Cine vrea să afle despre om poate să îi citească autobiografia de tinereţe, My early life, care ar trebui tradusă în română. Este o poveste foarte interesantă, nu în ultimul rând pentru că este adevărată. Până la un punct, dă măsura unei societăţi... Cine vrea să vadă reflecţiile tânărului Churchill asupra problemelor care sunt urgent problemele noastre de politică externă, poate citi istoriile războaielor în care a luptat, The river war şi The Malakand field force. Nu pot să vă explic cum cineva ar putea să facă toate greşelile făcute în Afghanistan şi în Orientul Mijlociu după ce a citit aceste două istorii scrise de un tânăr care a respins educaţia vremii lui încă din şcoală, dar toate puterile care au căutat să creeze imperiu acolo par să fie oarbe acolo unde Churchill vede clar. (Amatorii de carti in engleza pot gasi inregistrate audio aici)
 
Istoriile lui Churchill despre marile războaie însă nu sunt decât pentru cei care studiază politica, pentru că cer deja o cunoaştere a faptelor elementare ale epocii şi un scepticism educat faţă de politica modernă. Dar dacă sunteţi interesaţi, sunt inegalabile. Iar cei care vor să afle tot ce este de aflat despre măreţia pe care o poate atinge politica modernă trebuie să citească cartea lui despre primul său strămoş faimos, ducele de Marlborough, care este un căpitan remarcabil.
 
Dacă aveţi băieţi care vor să înveţe istorie, politică şi război, studiul lui Churchill este cel mai bun lucru posibil pentru tineri. Dacă vreţi să învăţaţi engleză, el este ultimul dintre marii scriitori. Traducerea cărţilor lui în română este cel mai rapid fel de a dezvolta un vocabular politic adecvat situaţiei noastre şi problemelor noastre.