Vlad Zamfirescu, actor: „Concurăm cu Festivalul Naţional de Teatru“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vlad Zamfirescu joacă sâmbătă, 29 octombrie, în spectacolul „Cină cu prieteni“, în regia lui Claudiu Goga, la sala ArCuB. Actorul Vlad Zamfirescu (37 de ani) a declarat pentru „Adevărul“ că nu se teme că producţia va avea premiera în acelaşi timp cu spectacolele lui Andrei Şerban, Tompa Gábor sau Alexandru Darie, programate sâmbătă, în Festivalul Naţional de Teatru (28 octombrie – 6 noiembrie).

„Adevărul": Ai vrut să montezi „Cină cu prieteni" chiar tu, dar ai ales, până la urmă, doar să joci. De ce actor şi nu regizor?

Vlad Zamfirescu: Am ajuns la concluzia că, dacă l‑aş fi montat, nu mai puteam să şi joc în el. Mi-ar fi fost foarte greu să am o perspectivă obiectivă, ca regizor. Claudiu Goga a venit cu aceeaşi propunere, să facem exact acest text şi atunci am spus: mai bine să-l facă el şi eu să joc. Îmi plăceau toate rolurile de acolo, inclusiv cele feminine, pentru că mi se pare o piesă scrisă impecabil - fără cusur, cap-coadă, foarte actuală şi puternică. E o piesă care pune următoarea întrebare: ce se întâmplă cu iubirea în cuplu, în decursul timpului? Spectacolul parcurge toate etapele şi transformările unor iubiri frumoase. N-ai cum să nu-ţi recunoşti sentimentele şi să nu participi profund la ce se întâmplă pe scenă.

Ai jucat în spectacole care dezvoltă această temă, a cuplului, în „Dumnezeul de a doua zi", „XXL (Fat Pig)" şi „Cupluri". E un subiect care te preocupă?

Nu neapărat. Pe mine mă interesează doar textele foarte bine scrise. Dacă şi tema e puternică, atunci e un caz fericit şi mă bucur că mă pot apuca de lucru la aşa ceva. Textul este al lui Donald Margulies, un foarte mare autor. După ce l-am citit, am comandat tot ce a scris Donald Margulies. Spectacolul se va juca în stagiune permanentă la ArCuB.

E interesant că aţi ales să jucaţi la ArCuB, un spaţiu fără o tradiţie teatrală.

Centrul de proiecte culturale ArCuB a renovat sala şi a creat o stagiune teatrală permanentă, pe lângă multele programe pe care le avea. Deşi e în buricul târgului, spaţiul nu are încă un vad teatral. Lumea nu ştie că aici va fi teatru permanent, de bună calitate. Asta sperăm să se schimbe.

Veţi fi în competiţie cu Teatrul Naţional Bucureşti, care are sala chiar lângă ArCuB?

Nu cred că e vorba de bătaie cu Teatrul Naţional. O sală de teatru în plus nu cred că face rău nimănui. Şi nu ne sperie nici faptul că am programat premiera chiar în timp ce se desfăşoară Festivalul Naţional de Teatru. Programul de la ArCuB, cu teatru permanent, le va face bine tuturor.

Ce te aşteaptă în stagiunea asta?

O să reiau proiectele în care joc şi o să încep şi unele noi. O să încep un spectacol cu Cristi Juncu, „Zeul carnagiului", de Yasmina Reza, un text fabulos, unde o să joc cu Gigi Ifrim, probabil la Teatrul Metropolis. O să mai filmez la Nae Caranfil şi într-un serial de televiziune.

În spectacolul „Artă", de la Bulandra, pe care îl veţi relua, personajul tău crede că un tablou complet alb nu-şi justifică valoarea de câteva zeci de mii de euro. Tu cât ai da pe un tablou complet alb, garnisit cu câteva dungi alburii?

Eu, personal, n-aş da niciun ban, m-aş confunda ca reacţie cu personajul meu, Mark. Deci, la mine în casă, în noul apartament, nu cred că voi avea aşa ceva. Poate doar sub formă de glumă bună, doar că joc în spectacolul ăsta... Eu nu sunt un colecţionar. Am avut, când eram mic, un clasor cu timbre şi la un moment dat am colecţionat sticle de whisky pline, dar acum nu mai strâng nimic.

Tu eşti mai apropiat ca stil şi ca mod de lucru de rigurozitatea germană?


De exemplu, am dat un anunţ pe Facebook (reţea de socializare, n.r.), în care îmi exprimam dorinţa să angajez o bonă care să ştie limba germană. A fost o opţiune personală, a mea şi a soţiei. Cred că e o limbă greu de învăţat şi care educă, într-un anumit fel. Îmi plac rigurozitatea şi precizia germană. Bănuiesc că Matei şi Ştefan, copiii mei, vor învăţa engleză şi franceză, pentru că aceste limbi se vorbesc peste tot, dar germana este o limbă mai aparte. Din multe puncte de vedere, cred că vor avea mai multe avantaje, ştiind această limbă. Hai să ne mai gândim şi că marile concerne, care conduc acum Europa din punct de vedere financiar, sunt germane. La lucru, eu sunt un om destul de exact şi încerc să nu las aleatoriul să umble prin rolurile mele. Sigur, doza de aprindere n-o poţi controla seară de seară. Dar scopurile precise în scenă şi traseele personajului trebuie să le ştii foarte clar. Aici n-ai voie să greşeşti. Poţi să ai o seară mai proastă, emoţional vorbind, şi să nu arzi atât de mult, dar dacă ai greşit în construcţia unui rol, nu este în regulă.


"Invit lumea să vină la ArCuB şi să înţeleagă că s-a creat un nou loc de teatru, într-o sală mare, renovată. Cred că se vor face acolo lucruri bune şi foarte bune."

Informaţii utile

Centrul de Proiecte Culturale ArCuB, Strada Batiştei nr. 14, Bucureşti
Spectacolul „Cină cu prieteni" de Donald Margulies
Regia: Claudiu Goga
Scenografia: Lia Dogaru
Cu: Cerasela Iosifescu, Vlad Zamfirescu, Nadiana Sălăgean, Marius Cordoş
Sâmbătă, 29 octombrie, ora 19.00
Preţul biletelor: 15,90 lei, 26,50 lei, 35 de lei (mai erau bilete disponibile)

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite