VIDEO Toma Caragiu ar fi împlinit astăzi 87 de ani: „Lumea râde de mine şi eu râd de lume!“

Marele actor se considera un „ploieştean get-beget". Caragiu a sfârşit tragic, în timpul cutremurului din 4 martie 1977. Avea doar 51 de ani.

Toma Caragiu a jucat în peste 90 de spetacole de teatru şi a rămas în istorie drept unul dintre cei mai mari actori români ai tuturor timpurilor, fiind celebru pentru interpretările sale filmografice, dar mai ales pentru scheciurile de televiziune realizate în colaborare cu regretatul Alexandru Bocăneţ şi scrise de Dan Mihăescu. A jucat alaturi de alţi actori legendari: Ştefan Bănică, Puiu Călinescu, Octavian Cotescu, Anda Călugăreanu.

Un personaj discret
Un personaj discret, a cărui personalitate melancolică era în puternic contrast cu umorul pe care reuşea să-l imprime rolurilor, Toma Caragiu s-a născut în Grecia, într-o familie de aromâni, însă a copilărit la Ploieşti. Avea să spună mai târziu că se consideră „un ploieştean get-beget". Printre puţinele declaraţii care au rămas de la Caragiu se numără şi celebrul joc de cuvinte, plin de ironie: „ Lumea râde de mine şi eu râd de lume!".

„Interpretat de Caragiu, textul devenea exploziv"

Dan Mihăescu, unul dintre cei trei autori ai scheciurilor interpretate de Toma Caragiu, precum „Aşa-i în tenis" sau „Omul cu Şopârla" a povestit pentru „Adevărul" cum repeta cu marele actor. „Scheciurile de Revelion se pregăteau din vară. În septembrie trebuiau să fie gata scrise, după aceea se trecea la interpretare. Cu Toma Caragiu se lucra «foarte aşezat»: „Mai întâi mergeam acasă la el, la Universitate, şi îi citeam scheciul. Citeam eu, mi-o cerea el - mie îmi era jenă s-o fac, dar n-aveam încotro. Glumea când mă îndemna: «Hai, citeşte tu, ca să ştiu cum nu fac scheciul!». Voia, de fapt, să vadă nuanţele, unde subliniez, unde insist ca autor pe text. Apoi, punea şi el accente. Şi felul în care juca transforma mereu o replică. Îi dădea o forţă satirică uluitoare numai cu o sprânceană ridicată sau cu un rictus al gurii. Materialul devenea exploziv. Chiar şi pentru noi, cei care îl scrisesem: nu pusesem atâta dinamită în text câtă adăuga el»", îşi aminteşte Mihăescu.

Se temea de viteză

De asemenea, Dan Mihăescu rememorează momentele când Toma Caragiu îşi repeta textele în Dacia lui. „Mă suna după ce îi dădeam un scheci şi îmi citea. «Gagiule, ia vezi e bine aici?», zicea Toma. Şi începea să interpreteze, cu vocea schimbată, fie răguşită, fie urcând. Mai interpreta şi când îl duceam cu Dacia mea la Periş - nu suporta viteza, mergeam cu 40 la oră şi mereu mă certa: «Ce goneşti aşa?». Pe drum, îl lăsam să se joace: «De ce am ascuns colectivului că am platfus?»".