VIDEO Radu Mihăileanu, la Premiile César

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai importante premii ale industriei franceze de film vor fi decernate în seara de sâmbătă, 27 februarie, la Teatrul Chatelet din Paris. Cu şase nominalizări, pelicula „Concertul“ a regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu se află printre favoriţii acestei a 35-a ediţii.

Considerat de presa franceză un film „care răscumpără toate lungmetrajele mediocre sau ratate" apărute în toamna anului 2009, „Concertul" a cunoscut succesul încă de la premiera din noiembrie de la Paris. Gândit ca o comedie din care dimensiunea tragică nu lipseşte, filmul a aliniat o distribuţie imensă (400 de figuranţi şi 100 de actori în roluri principale sau secundare).

Bugetul total al producţiei, de aproximativ 12-13 milioane de euro, a fost asigurat în cea mai mare parte de Franţa, dar şi de Italia, Belgia şi România. Ţara noastră, unde scenariul a câştigat locul I la CNC, a oferit 430.000 de euro, sumă deloc neglijabilă.

Pelicula a fost nominalizată la categoriile „Cel mai bun film", „Cel mai bun regizor", „Cel mai bun scenariu original" (Radu Mihăileanu şi Alain-Michel Blanc), „Cea mai bună muzică scrisă pentru un film" (Armand Amar), „Cea mai bună coloană sonoră" (Pierre Excoffier, Bruno Tarrière, Sélim Azzazi) şi „Cel mai bun montaj" (Ludo Troch).

Rivalii principali sunt filmele „A l'origine", de Xavier Giannoli, „Les Herbes folles" regizat de Alain Resnais, „La Journée de la jupe", al lui Jean-Paul Lilienfeld, „Rapt" (Lucas Belvaux), „Welcome" (Philippe Lioret) şi, mai ales „Un Prophète", semnat Jacques Audiard.

Actori români într-un film de César

Echipa de actori este multinaţională: ruşi, printre care Aleksei Gustov în rolul principal, francezi (Mélanie Laurent, François Berléand, Miou-Miou), români: Vlad Ivanov, Maria Dinulescu, Ion Sapdaru, Valentin Teodosiu în rolul oligarhului rus.

Vorbit în mai multe limbi, cu o partitură muzicală compusă din muzică simfonică (Ceaikovski), dar şi muzică sovietică mobilizatoare sau cântece ruseşti interpretate de coruri bărbăteşti, muzică orientală, tehno sau ţigănească, filmul a cucerit prin fantezie, prin umorul debordant, prin ironia cu care sunt prezentate sistemul comunist sovietic şi noua oligarhie rusă.

În spatele intrigii se ascund însă dramele umane provocate de sistemul comunist. „...Există un resort tragic, nu este vorba despre o simplă comedie", mărturisea Radu Mihăileanu într-un interviu din presa franceză.

Gala Premiilor César va avea loc sâmbătă, începând cu ora 21.00, la Théâtre du Chatelet din Paris, şi va fi transmisă de posturile de televiziune Canal+ şi TV5 (ora 22, în România).

România - Franţa, via Israel

Radu Mihăileanu, regizor şi scenarist, s-a născut la 23 aprilie 1958, la Bucureşti. Tatăl său şi-a schimbat numele din Mordechai Buchman în Ion Mihăileanu, după ce a evadat dintr-un lagăr de concentrare nazist.

Ca student, Radu Mihăileanu a fost animatorul unei trupe de teatru, ca dramaturg, regizor şi actor (în piesele „Toată lumea vrea să joace Hamlet" şi „Minciunile unui bufon") şi a jucat la Teatrul Evreiesc din Bucureşti.

Radu Mihăileanu

1980 - fuge din România în Israel şi apoi în Franţa, unde urmează cursurile Institutului de Cinematografie din Paris, între 1980 şi 1983.

1989 - realizează împreună cu Marco Ferreri adaptarea dialogului „Banchetul" de Platon, pentru un film de
televiziune.

1992 - realizează primul lungmetraj, „Trahir („A trăda")

1998 - lansează „Train de vie" („Trenul vieţii")

2002 - „Les Pygmeesde Carlo" („Pigmeii lui Carlo")

2005 - „Va, vis et deviens („Trăieşte!"). Filmul este distins în 2006 cu Premiul César pentru cel mai bun scenariu original.

2009 - „Le Concert" („Concertul")

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite