VIDEO Un militant pentru poezie

1995. Seamus Heaney primeşte Nobelul literar, în calitate de reprezentant al culturii contradictorii a ţinutului Irlandei de Nord. Dictincţia i-a fost acordată autorului nascut în 1939  pentru „lucrările sale caracterizate de frumuseţe lirică şi profunzime epică, care preamăresc miracolul cotidian şi trecutul viu”.

Seamus Heaney s-a născut în aprilie 1939 în ţinutul Derry din Irlanda de Nord, petrecându-şi primii ani din viaţă la ferma tatălui său, numită Mossbawn. Deşi familia s-a mutat de acolo în 1953, ţinutul natal avea să rămână adânc înrădăcinat în conştiinţa viitorului poet, multe dintre versurile sale desfăşurându-se în spaţiul virtual al acestui ţinut.

La 12 ani, Seamus câştiga o bursă la colegiul St. Columbus, unde a studiat latina şi irlandeza. În 1957, tânărul pleca spre agitatul Belfast, unde s-a înscris la Universitatea Queen's pentru a studia literatură anglo-saxonă. Avea să rămână acolo până în 1972, când violenţele oraşului l-au convins să se reîntoarcă la viaţa în mijlocul naturii.

Prima colecţie de versuri a poetului a apărut în ediţie limitată, în 1965. Se intitula „Eleven Poems". Un an mai târziu, Heaney câştiga primele sale premii literare, patru la număr, pentru volumul „Death of a naturalist" (1966). Acesta conţinea 34 de poeme scurte ce tratau în mare parte experinţa copilăriei şi formarea identităţii adulte şi l-a poziţionat destul de repede pe Heaney în spectrul literar al vremii. Poetul prezentase multe dintre aceste versuri la cenaclul Grupului Belfast, din care făcea parte la vremea respectivă.

Obligativitatea socială a poetului

În timpul şederii la Belfast, Heaney a fost martorul conflictelor izbucnite la sfârşitul anilor '60 între naţionalişti şi unionişti. Acest aspect şi-a pus amprenta decisiv pe versurile poetului, introducând o notă sumbră în scrierile sale. În „Wintering Out" (1972), Heaney îşi exprimă dorinţa ca ţinutul său să iasă din criza conflictelor, tema fiind reluată în următorul volum publicat - „North" (1975), în care scriitorul încearcă să explice situaţia din Irlanda de Nord făcând o paralelă cu trecutul acestui ţinut.

O altă constantă a operelor publicate în anii '70 a fost preocuparea legată de responsabilităţile şi prerogativele poeziei, Heaney fiind convins că aceasta este condiţionată în acelaşi timp de nevoia de libertate creativă şi de presiunea exercitată asupra poetului de a exprima un sentiment al obligativităţii sociale, resimţit în calitate de cetăţean şi membru al comunităţii.

Acest conflict a fost exprimat de către Heaney în modul cel mai elocvent în cele trei principale volume de proză publicate, dar în special în „The Government of the Tongue"(1988) şi în „The Redress of Poetry" (1995).

Poetul de la catedră

La începutul anilor '70, Seamus Heaney a petrecut doi ani în Statele Unite, unde a fost invitat să predea o serie de cursuri la Universitatea din California. Experienţa i-a insuflat un sentiment de provocare intelectuală, astfel că, la întoarcerea sa în Irlanda de Nord, poetul a demisionat din funcţia de profesor la Universitatea Queens şi a părăsit oraşul Belfast pentru a se muta într-o casă retrasă, în inima ţinutului Wicklow, unde poetul avea să se dedice complet scrisului pentru o vreme.

Publică volumele de versuri „Field Work" în 1979 şi „The Station Island", în 1984. O figură ce apare recurent în versurile poetului este cea a Mariei Devlin, soţia lui Heaney, ea însăşi scriitoare, ce a exercitat o influenţă puternică asupra viziunii poetice a poetului.

Scriitorul şi-a reluat cariera universitară câţiva ani mai târziu, când s-a mutat, împreună cu familia, în Dublin, unde a îndeplinit funcţia de Şef al catedrei de literatură engleză la Colegiul Carysfort până în 1982, când a acceptat un post de profesor la Universitatea Harvard.

Nava şi ancora spiritului

Operele lui Heaney de la sfârşitul anilor '80 şi începutul anilor '90 sunt caracterizate de un ton puternic meditativ şi foarte personal. Ȋn „The Haw Lantern" (1987) apar poezii dedicate memoriei mamei lui Heaney, care murise în 1984. În „Seeing Things" (1991), poetul se inspiră din viziuni asupra vieţii de apoi, utilizate în opera lui Dante Alighieri, pentru a exprima sentimentele resimţite la moartea tatălu său, Patrick. Volumul „Electrick Light" (2001) conţine rememorări ale copilăriei, amestecate cu sentimentul timpului inexorabil şi al presentimentului morţii.

Heaney a scris de asemenea piese de teatru - „The Cure at Troy" (1990) şi „The Burial at Thebes" (2004), ambele tratând subiecte istorice din antichitate. Opera de traducător a lui Heaney include lucrări din literatura irlandeză sau poloneză traduse în engleză.

În discursul de acceptare a premiului Nobel, Seamus Heaney a afirmat că poezia reprezintă „nava şi ancora" spiritului nostru, într-un ocean de conflicte mondiale violente şi dezbinătoare.

Poetul angajat

Heaney a fost un promotor fervent al cauzelor artistice şi educaţionale. A publicat numeroase pamflete despre statutul poeziei, a organizat workshop-uri de creaţie poetică şi a îndeplinit, timp de mai mulţi ani, funcţia de preşedinte al juriului unor competiţii de poezie.  

Copil de aruncat

„Când s-a aprins lampa, / un gălbenuş de lumină / în fereastra din spate, / copilul din şopron / şi-a lipit ochiul de o spărtură / Micuţule băiat de coteţ / cu faţa subţire ca luna nouă / de neuitat, imaginea ta / din fotografii a trecut strălucind / ca un şoarece pe podeaua minţii mele, / Micuţule om-lună, / ţinut într-un coteţ, credincios, / acolo, la capătul curţii, / forma ta fragilă, luminoasă, / fără greutate, tulbură praful, / pânzele de păianjen, găinaţul vechi / de sub stinghii / şi mirosurile uscate ale resturilor / pe care ţi le întindea printr-o trapă / dimineaţa şi seara. / După sunetul paşilor ei, linişte; / vegheri, lungi singurătăţi, posturi, / lacrimi necreştinate, / o complicată iubire a luminii. / Dar acum vorbeşti în sfârşit / Cu o mimică străină / Ceva dincolo de răbdare / absenţa impenetrabilă, fără cuvinte, / a distanţelor lunare / s-a păstrat deasupra iubirii". (poezie din volumul „Ţara mlaştină şi alte poeme", traducere în română de Dan Sociu)

„Această înclinaţie temperamentală către o artă atât de fidelă şi atât de devotată lucrurilor în starea lor pură a fost întărită de experienţa de a fi fost născut şi crescut în Irlanda de Nord şi de a fi trăit cu acel tărâm în mine chiar dacă s-a întâmplat să locuiesc departe de el în ultimul sfert de veac".

„Poezia este cea care face posibilă această progresie prin spaţiu".
Seamus Heaney, scriitor