VIDEO Festival de teatru umanitar, la casa de licitaţii Goldart

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul „Teatru pentru o viaţă", ce va include recitaluri ale actriţelor Coca Bloos şi Anca Sigartău, dar şi alte spectacole şi un concert, va fi găzduit de casa de licitaţii Goldart din București, între 4 şi 8 mai, evenimentul fiind organizat în scop umanitar.

Ideea acestui festival îi aparţine actriţei Iolanda Covaci de la Teatrul Evreiesc de Stat din Capitală, care a fost impresionată de suferinţa lui Sebastian, un băieţel de patru ani diagnosticat cu encefalopatie hipoxic-ischemică.

Ea a convins şi alţi artişti, ca Anca Sigartău şi Coca Bloos, nume de marcă ale scenei româneşti, tinerii Richard Bovnoczki şi Dana Cavaleru, membri ai trupei lui Dan Puric, şi Marcel Lovin împreună cu formaţia sa, să i se alăture şi să ofere gratuit spectacole pentru a strânge donaţii pentru programul de recuperare al copilului.

În fiecare seară, în perioada 4 - 8 mai, de la ora 19.00, vor avea loc reprezentaţiile, la sediul Goldart, astfel: recitalul Ancăi Sigartău cu textul "Vreau să fiu actriţă" de Roberto Mauro (4 mai), "Central PArk West", o comedie de Woody Allen, în regia Zsuzsannei Kovacs, cu Alexandra Fasola, Sorina Ştefănescu, George Costea, Mihai Prejban şi Iolanda Covaci (5 mai), "Contraste", spectacol de pantomimă cu/de Richard Bovnoczki şi Dana Cavaleru (6 mai), un mini-recital surpriză susţinut de Coca Bloos, urmat de un concert Compania 7 (voci - Marcel Lovin şi Cristina Caramarcu, clape - Sorin Antonie, chitară acustică - Andrei Radu, chitară electrică - Mihai Prejban), pe 7 mai, şi "Treapta a noua" de Tom Ziegler, în regia Adrianei Popovici, cu Valentina Zaharia, Iolanda Covaci, Patricia Katona şi Monica Săndulescu, pe 8 mai.

Artiștii nu percep onorarii, iar spectatorii pot intra gratuit și pot face o donație, ulterior, pentru a veni în ajutorul micuțului Sebastian.

Programul festivalului
4-8 mai 2012, casa de licitaţii Goldart (Calea Dorobanți 127 - intrarea prin strada Washington)

4 mai ora 19.00 : "VREAU SĂ FIU ACTRIȚĂ" de Roberto Mauro - un recital extraordinar cu/de Anca Sigartău (foto)
"Cine sunt eu? Eu sunt un om cu un vis, visul să fiu actriță și ăsta e un vis extraordinar."

image

5 mai ora 19.00: "CENTRAL PARK WEST", o comedie de Woody Allen
Regia: Zsuzsanna Kovacs
Cu: Alexandra Fasola, Sorina Ștefănescu, George Costea, Mihai Prejban și Iolanda Covaci
"Căsătoria este moartea speranței? Ce mod poetic de a pune problema..."

6 mai ora 19.00: "CONTRASTE" - spectacol de pantomimă
cu/de Richard Bovnoczki și Dana Cavaleru (membrii trupei lui Dan Puric)
"Dacă ar vedea această piesă, Tom și Jerry ar avea de ce să fie invidioși."

7 mai ora 19.00: participarea extraordinară a actriței COCA BLOOS -minirecital surpriză

7 mai ora 19.30: Concert "Compania 7" - Melodii ritmate, ascultate și iubite, interpretate inedit de către: Marcel Lovin (voce, finalist Vocea României), Cristina Caramarcu (voce); clape: Sorin Antonie, chitară acustică: Andrei Radu, chitară electrică: Mihai Prejban

8 mai ora 19.00: "TREAPTA A NOUA" de Tom Ziegler
Regia: Adriana Popovici
Cu: Valentina Zaharia, Iolanda Covaci, Patricia Katona și Monica Săndulescu
spectacol premiat în cadrul Festivalului Teatrului de Comedie București 2011 și nu numai

"Acum 6 ani, când ai ieșit din spital, puteai să alegi să te întorci la căsnicia ta deja avortată și la fiica ta impuberă sau puteai să alegi să ieși puțin din viața lor și să încerci să faci ceva cu viața ta. Te îndoiești că ai luat hotărârea cea bună? Nu populară, dar bună..."

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite