VIDEO Diseară se decernează Oscarurile româneşti. Vezi aici nominalizările!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a şasea ediţie a Galei Premiilor Gopo are loc dela ora 19.00. Sunt aşteptaţi peste 500 de invitaţi, vedete ale cinematografiei autohtone.


Gala se desfăşoară la Platinum Business & Convention Center din Capitală şi este transmisă în direct şi în exclusivitate, începând cu ora 19.00, pe Pro Cinema şi online, pe www.voyo.ro.
Amalia Enache şi Mircea Solcanu vor întâmpina vedetele filmului românesc pe covorul roşu. Gala Premiilor Gopo 2012 va fi prezentată de Andi Moisescu.

Raluca Turcan şi Monica Bîrlădeanu, pe covorul roşu

Pe lista invitaţilor se află: Buno Roche - Preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România, Raluca Turcan, preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, Didier Dutour - directorul Institutului Francez din Bucureşti, regizorii Florin Şerban - marele câştigător al ediţiei din 2011 şi membru al juriului Gopo în 2012, şi Nae Caranfil (Gopo pentru Cel mai bun film în 2009).

Vor mai păşi pe covorul roşu şi actriţele Ana Ularu, Ada Condeescu, Monica Bîrlădeanu, Cătălina Grama (Jojo), Mirela Oprişor, Ioana Flora, Diana Dumitrescu şi actorii Vlad Ivanov, Adrian Titieni, Mimi Brănescu, Bogdan Dumitrache.

Cele mai multe nominalizări: pelicula „Periferic"

„Aurora", „Crulic - drumul spre dincolo", „Din dragoste cu cele mai bune intenţii", „Loverboy" şi „Periferic" sunt producţiile care se bat pentru trofeul Gopo pentru cel mai bun film.

Cristi Puiu, Adrian Sitaru, Bogdan George Apetri şi Cătălin Mitulescu îşi vor disputa statueta Gopo pentru Cel mai bun regizor, în timp ce Bogdan Dumitrache, Cristi Puiu şi Vlad Ivanov vor concura la categoria Cel mai bun actor într-un rol principal.

Pelicula „Periferic", regizată de Bogdan George Apetri, are cele mai multe nominalizări la Premiile Gopo, fiind selectată la 12 categorii, printre care Cel mai bun film şi Cea mai bună actriţă (Ana Ularu). Cea mai bună actriţă într-un rol principal va fi aleasă dintre Ada Condeescu, Ana Ularu şi Nataşa Raab.

La categoria Cel mai bun scenariu au fost propuşi pentru Trofeul Gopo: Adrian Sitaru („Din dragoste cu cele mai bune intenţii"), Cristi Puiu („Aurora"), Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu („Principii de viaţă"), în timp ce Dan Alexandru („Ceva bun de la viaţă"), Dusan Joksimovic („Dacă bobul nu moare"), Marius Panduru („Periferic"), Radu Aldea („Bună! Ce faci?") şi Viorel Sergovici („Aurora") au fost nominalizaţi pentru Cea mai bună imagine.

Iurie Darie, premiul pentru întrega carieră

Actorul Iurie Darie şi unul dintre cei mai prolifici asistenţi de cameră din cinematografia română, Dumitru Gaiţă, vor fi premiaţi la Gala Gopo. Actorul Iurie Darie va primi premiul pentru întreaga carieră, iar Dumitru Gaiţă va primi un premiu special.

Juriul care a decis nominalizările a fost alcătuit din 11 membri, critici de film, reprezentanţi ai presei de specialitate şi profesionişti din industria cinematografică: regizorul Florin Şerban, actriţa Ozana Oancea, scenograful Cristian Niculescu, monteurul Dan Nanoveanu, distribuitorul Radu Nicolau, scriitoarea Ana Maria Sandu şi criticii de film Andrei Gorzo, Ileana Bîrsan, Dana Duma, Andrei Rus şi Codruţa Creţulescu.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite