VIDEO Deţinuţi şi partizani români la Berlin

Filmul „Eu când vreau să fluier, fluier“, coproducţie România – Suedia, a avut premiera sâmbătă, în cadrul ediţiei a 60-a a Berlinalei. Florin Şerban a devenit primul regizor român ales, încă de la primul său lungmetraj, în competiţia acestui festival de clasa A, unul dintre cele mai mari din Europa, alături de Cannes şi Veneţia.

„Eu când vreau să fluier, fluier" este un film ambiţios, dar şi coerent; emoţionant, dar şi onest; percutant, dar şi subtil. Un debut matur, cu atât mai impresionant cu cât regizorul a lucrat cu mulţi actori neprofesionişti (tineri foşti sau actuali deţinuţi), iar interpretul rolului principal, George Piştereanu, se află la prima experienţă de acest fel.

Acesta se dovedeşte un actor înnăscut, capabil să-şi „citească" personajul în cele mai mici, dar relevante, detalii - cum ar fi, de exemplu, clipitul des şi bâlbâiala uşoară ale lui Silviu (protagonistul filmului) în momentele sale de enervare. Partenera sa, Ada Condeescu (Ana), ne aminteşte de Dorotheea Petre din „Ryna" sau din „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii", dovedind acelaşi magnetism fascinant în prim-planuri.

Ovaţii pentru peliculă

Film de dragoste şi film de familie, dramă socială şi thriller psihologic, „Eu când vreau să fluier, fluier" îşi are originile îndepărtate în piesa de teatru omonimă a Andreei Vălean, montată, începând din 1998, pe mai multe scene din Bucureşti şi din provincie. Cătălin Mitulescu a scris iniţial scenariul cinematografic, însă acesta a suferit, de-a lungul anilor, numeroase modificări, mai ales în urma intervenţiilor, din ultimii doi ani, ale lui Florin Şerban.

Filmul rezultat a fost primit cu entuziasm de publicul Festivalului de la Berlin, care a aplaudat şi ovaţionat îndelung echipa. Duminică, „Eu când vreau să fluier, fluier" a avut două cronici foarte bune în suplimentele „Variety" şi „Screen International", iar în clasamentul acestei din urmă publicaţii are deocamdată cele mai bune note, plasându-se înaintea celei mai noi pelicule semnate de Roman Polanski, „The Ghost Writer".

Considerat singurul film selecţionat la un mare festival al cărui regizor a finalizat postproducţia arestat la domiciliu (şi, ca atare, nu a putut fi prezent pe covorul roşu în seara de gală), „The Ghost Writer", ecranizare a unui roman de Robert Harris, este un thriller hitchcockian ca la carte, care ne dovedeşte că Polanski nu este nici pe departe un cineast terminat. Muzica somptuoasă a lui Alexandre Desplat l-ar fi încântat şi pe Sir Alfred, dialogurile lui Harris nu sunt deloc sărace în replici memorabile, iar actorii Ewan McGregor, Pierce Brosnan, Olivia Williams şi Kim Cattrall fac unele dintre cele mai bune roluri ale lor.

Nemţii, interesaţi de rezistenţa anticomunistă

Un al doilea lungmetraj de debut al unui cineast român a fost selecţionat la Berlinala 2010, de data aceasta în secţiunea necompetiţională „Forum", care aniversează şi ea 40 de ediţii. „Portretul luptătorului la tinereţe" (trimitere limpede la romanul semiautobiografic al lui James Joyce), în regia lui Constantin Popescu Jr., a avut premiera mondială tot sâmbătă.

În pofida subiectului ce părea puţin atractiv pentru străini - Rezistenţa anticomunistă din primul deceniu roşu al României- , numeroşi spectatori n-au cedat în faţa lungimii filmului (163 de minute), ba chiar au ţinut să rămână şi la sesiunea de întrebări şi răspunsuri de după proiecţie.

De fapt, după cum s-a dovedit, tocmai ineditul subiectului (lucru valabil, din păcate, şi pentru ţara noastră) a atras publicul: germanii erau miraţi că nu aflaseră până atunci de acest tragic moment istoric, în timp ce o poloneză era interesată de o comparaţie între partizanii români şi cei din ţara ei.

Film bazat pe evenimente reale

„Portretul luptătorului la tinereţe" este primul dintre cele trei filme pe care regizorul intenţionează să le dedice celor mai importante grupuri (din cele peste 1.300) ale Rezistenţei anticomuniste care s-au manifestat la noi, între 1947 şi 1962. Constantin Popescu Jr. a ţinut foarte mult la exactitatea datelor şi locurilor în care s-au petrecut evenimentele prezentate (doar două secvenţe sunt inventate de el).

Constantin Diţă, actor aflat la primul său rol consistent într-un lungmetraj, îi dă viaţă convingător lui Ion Gavrilă Ogoranu, liderul unui grup de partizani, ale cărui activităţi dintr-o perioadă de aproape opt ani sunt condensate în film.

Ogoranu de pe ecran nu este un erou imbatabil, ci un om vulnerabil, chiar timid în dragoste, căci regizorul renunţă la baladescul multor filme istorice anterioare în favoarea unui realism bazat pe document.

Deplasarea criticului de film Mihai Fulger este sprijinită de Institutul Cultural Român.

Secvenţă din filmul „Colivia“

Şanse la Ursul de Aur

La fel ca şi la ediţia anterioară, în secţiunea „Berlinale Shorts" au fost incluse două scurtmetraje româneşti. Cu „Derby", Paul Negoescu ajunge în al treilea an consecutiv în această secţiune, de data aceasta având şanse la Ursul de Aur şi alte distincţii importante. Din nefericire, deşi a avut mai mult succes la public decât precedentele scurtmetraje ale regizorului, prezentate aici („Târziu" şi „Renovare"), noul film este mai puţin izbutit. Mircea (Bogdan Vodă), un cap de familie blazat, descoperă că fiica sa de 15 ani ar putea avea deja relaţii sexuale.

Tentativele regizorului de a motiva comportamentul contradictoriu al protagonistului său eşuează, astfel încât nici spectatorii nu pot înţelege personajul, iar unele dialoguri au note stridente - prea lungul duel „microbistic" şi mai ales conversaţia dintre tată şi mamă (interpretată chiar de soţia actorului, Clara Vodă) despre viaţa sexuală a fiicei lor. În plus, piesa antrenantă de pe genericul final (compusă şi cântată de Roxana Mocanu) ne îndepărtează şi mai mult de frământările protagonistului, aducându-ne, nejustificat dramaturgic, în lumea cuplului de liceeni.

Porumbelul rănit

Mai profund, în pofida unui final a cărui valoare simbolică nu era cerută de abordarea realistă de până atunci, mi s-a părut „Colivia" de Adrian Sitaru. Regizorul, debutant într-o competiţie a Berlinalei, preia familia din cel mai de succes scurtmetraj al său, „Valuri", şi o pune într-o nouă situaţie conflictuală. Tatăl (Adrian Titieni, excelent) şi mama (aceeaşi Clara Vodă) au reacţii diferite atunci când fiul lor (Vlad Vodă, fiul actriţei în viaţa reală) aduce în casă un porumbel rănit şi vrea să-l păstreze.

Totuşi, zilele trec şi tatăl capătă sentimente mai bune faţă de sărmana pasăre... Adrian Sitaru analizează subtil metamorfoza protagonistului său şi relaţiile sale de familie, îndemnându-ne în final să punem sub semnul întrebării modul în care ne raportăm la dipariţia fiinţelor apropiate. „Colivia" este un film cu şanse mari de a intra în palmares.

O trilogie-document

„Portretul luptătorului la tinereţe" face parte dintr-o trilogie pe care regizorul Constantin Popescu Jr. are de gând să o dedice celor mai importante grupuri ale Rezistenţei anticomuniste care s-au manifestat în România, între 1947 şi 1962. „Portretul luptătorului la tinereţe" este primul pas către o alternativă imperios necesară la falsa „epopee cinematografică naţională" începută în perioada comunistă şi continuată până azi de Sergiu Nicolaescu. Celelalte filme din trilogia lui Constantin Popescu Jr. se vor ocupa de Elisabeta Rizea şi de fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu.

Un festival cu priză la public

Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, fondat în anul 1951, este considerat a fi unul dintre cele mai populare evenimente de acest gen la nivel european, surclasând Veneţia şi Cannes. Anual, la Berlinală sunt vândute aproximativ 300.000 de bilete şi sunt proiectate în jur de 400 de filme. Trofeul festivalului este celebra statuetă „Ursul de Aur".