Unchiul Neculai sau „Neculai sanitarul", după cum mai este cunoscut în localitatea sa, s-a născut în anul 1921, într-o familie cu şase copii. Tatăl său, Vasile Tănase, a fost primar al satului din partea Partidului Naţional Liberal timp de două mandate, între anii 1935-1942.

L-aş fi ascultat ore întregi dacă nu trebuia să ajung la ore. A avut totuşi destul timp la dispoziţie pentru a ne împărtăşi experienţa sa trăită pe fronturile din URSS şi Cehoslovacia. 

La vârsta de 25 de ani a avut şansa de a participa la un moment istoric: procesul mareşalului Ion Antonescu, fiind în aceeaşi sală cu mari personalităţi ale istoriei României. 

Sunt extem de preţioase mărturiile sale cu privire la atmosfera de la acea şedinţă de judecată din mai 1946, la care a fost prezent în public, aproape de boxa acuzaţilor. Intrarea în sală s-a făcut pe bază de invitaţie. Dispunând de o memorie excepţională, ne-a relatat cu lux de amănunte despre starea de spirit şi reacţiile acuzatului principal, mareşalul Ion Antonescu. 

Am participat la o singură şedinţă, de frică, cum era pe atunci..[..] Antonescu asista nepăsător. Nu dădea doi bani pe procesul lor

O singură rectificare am de făcut: în videoclipul pe care l-am postat pe youtoube, Neculai Tănase afirmă că preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc, Iuliu Maniu, era avocat al celor acuzaţi de Tribunalul Poporului pentru crime de răboi. Este cunoscut faptul că acesta a participat într-adevăr la proces, dar în calitate de martor.

Am rămas profund impresionat de luciditatea pe care o are acest om, la respectabila vârstă de 94 de ani. În afară de informaţiile pe care ni le-a furnizat despre istoricul localităţii Gura Ialomiţei, notate conştiincios de către doamna bibliotecar Tudor Maria într-un caiet, au fost extrem de interesante analizele acestuia referitoare la viaţa politică din perioada interbelică. Întrebat dacă şi în acele vremuri conflictul dintre liberali şi ţărănişti, respectiv dintre putere şi opoziţie, diviza societatea românească la fel ca acum, domnul Neculai Tănase a dat un răspuns pe cât de simplu, pe atât de cuprinzător: „Era regele la conducerea ţării".  Ceea ce a vrut să transmită, putem deduce şi singuri. Cu toate imperfecţiunile ei, monarhia din România rămânea un factor de coeziune şi stabilitate.