Valeria Seciu în oglindă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, la ora 19.00, la Teatrul Foarte Mic va avea loc premiera spectacolului „SatisFUCKtion“, cu Valeria Seciu, o poveste plină de nostalgie, în regia lui Theo Herghelegiu.

Theo Herghelegiu, dramaturg şi regizor identificat cel mai adesea cu scena independentă din România, revine acum pe scena de la Teatrul Foarte Mic, după „Noaptea arabă", cu acest spectacol în care propune o călătorie introspectivă către un univers şi feeric, şi înfricoşător.

Femeia şi marea

„Eu mă aflu la ţintă la fel ca aceste trei personaje şi ca toţi ceilalţi. Că doar nu există nicio ţintă, nu? Aşadar, acolo unde ai atins ţinta, vezi că te poţi uita veşnic prin ea spre o alta, altundeva, de cele mai multe ori foarte departe. În felul acesta te străduieşti să ajungi mai departe, la următoarea. O ţintă propriu-zisă nu există", scria despre acest text Thomas Bernhard. Considerat de critici drept cel mai autobiografic dintre textele lui, în „SatisFUCKtion" Bernhard se pare că descrie întrucâtva relaţia sa cu Hedwig  Stavianicek, partenera lui de viaţă, cu 37 de ani mai mare decât el.

Scriitor de origine austriacă, deopotrivă venerat şi hulit de compatrioţii săi, Thomas Bernhard este cunoscut în România mai degrabă prin montarea care a făcut istorie la Teatrul Act, „Creatorul de teatru", cu Marcel Iureş şi Valeria Seciu în rolurile principale.

În spectacolul care va avea premiera în această seară, Valeria Seciu deţine, din nou, rolul principal, interpretând-o pe Mamă, femeia care poartă cu ea frustrarea neîmplinirii în viaţa personală, dependenţa cu urme de afecţiune pe care o simte pentru fiica sa, ce se vor împleti toate cu o cochetărie tristă pe care o trezeşte în ea apariţia unui tânăr scriitor...

Într-o societate mecanizată, cu valori şi păreri impuse, apariţia unei femei care priveşte către trecut şi către mare, desprinsă parcă de timp, este şocantă: o oglindă în care femeia are curajul să se privească. Alături de ea, din distribuţie mai fac parte Florina Gleznea, Cristian Popa şi Mihaela Popa. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite