În România filmele artistice despre vieţi regale sunt ca şi inexistente, iar rolul cercetării istorice în scrierea scenariilor este fundamental pentru crearea unor imagini cât mai aproape de adevăr. Pentru mine un astfel de regizor model este Stephen Poliakoff în filmul dedicat Principelui John, mai puţin cunoscut la noi. Această producţie ar putea constitui un arhetip pentru mulţi cineaşti.

Stephen Poliakoff, scenaristul şi regizorul acestui film, aduce în prim plan viaţa necunoscută a Principelui John (n. 12 iulie 1905), fiul cel mai mic al Regelui George V şi al Reginei Mary. John nu participa la viaţa publică, fiind afectat de epilepsie şi autism, era menţinut mai mult în culise. Povestea sa este emoţionantă, John fiind ataşat mai mult de guvernanta Lalla, intrepretată de actriţa Gina McKee, şi mai puţin de părinţi.

Regina Mary cu Principele John, 1905. Foto: colectia Diana Mandache

Regina Mary, portretizată de Miranda Richardson, este o mamă iubitoare, dar are dificultăţi de comunicare cu propriul copil. Din punct de vedere istoric este o perioadă agitată, care precede şi continuă cu domnia Regelui George V, din care nu lipseşte nici vizita familiei imperiale ruse, apoi războiul care împarte în tabere diferite familia bunicii Europei, Regina Victoria.

Numele dinastiei este preschimbat din Saxa-Coburg în Windsor, orice nume german fiind şters din memoria publică. Printre aceste decizii politice, sunt prezentate aspecte din viaţa cotidiană a familiei regale britanice, educaţia copiilor regali, jocurile specifice vârstei, toate fiind încorsetate de rigoarea de la Curtea regală britanică. Între acestea se observă severitatea tatălui, comportamentul prea protocolar al mamei faţă de copii, dar mai ales faţă de Principele John (Johnnie), care din cauza bolii era ţinut departe de ochii lumii. Sensibilitatea şi inteligenţa principelui este pusă în valoare prin intermediul scenelor create de Poliakoff. Recitalul de pian şi alte secvenţe în care este prezentat alături de guvernantă, de bunica-regină Alexandra, de Regele George V sau de mama sa, îi construiesc o imagine memorabilă, care te face să îţi doreşti să cunoşti mai multe despre destinul său nefericit. Prietenia dintre cei doi fraţi, John şi George (viitorul Duce de Kent), se află în prim planul imaginilor acestui tablou istoric, în mod deosebit din a doua parte a filmului. Adeseori istoria este văzută prin ochi de copil, fiind o introspecţie fascinantă în istoria regală şi educaţia princiară.

Principele John a murit pe 18 ianuarie 1919, în vârstă de 13 ani, fiind înmormântat în biserica Sf. Maria Magdalena din Sandrigham, Norfolk. Ultimii ani de viaţă ai Principelui coincid cu încercările marelui război, iar dispariţia sa prematură urmează altor tragedii din familiile regale europene din acea epocă. Poliakoff descrie această dramă având la bază cercetarea istorică, şi întreţine suspansul prin tehnici regizorale, afirmând că este „povestea văzută printr-o uşă pe jumătate deschisă”. Difuzarea în premieră la BBC One a biografiei Principelui John  a fost un succes, ea generând o adevarată „mişcare” în piaţa colecţionarilor, în mod special în 2003, când fotografiile, cărţile poştale cu Principele John s-au vândut cel mai bine. Cunoaşterea istoriei prin intermediul filmului, scenariul bine documentat, i-au asigurat popularitatea şi trei premii Emmy în 2005. În opinia mea, este un film care merită din plin să fie difuzat la televiziunile din România.