Scepticismul meu a fost contrazis de realităţi. Noua grilă a TVR a primit foc verde de la CNA, care-i amânase doar dezbaterea. Aşadar, marţi, 11 martie 2014, de la ora 21 la 22, voi dezbate pe TVR 2, în hotarele emisiunii „Om cu carte“, volumul „Adevăruri incomode. Decembrie 1989“, tipărit la editura Semne de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere – SRI (ACMRR-SRI).

Voi discuta această carte, conţinând mărturiile şi opiniile foştilor ofiţeri de Securitate despre Evenimentele din decembrie 1989, cu Filip Teodorescu, preşedintele ACMRR-SRI, fost locţiitor al Şefului Direcţiei Contraspionaj al Departamentului Securităţii.

Cartea, despre care am mai scris, conţine multe ipoteze incitante şi transcrie multe enigme ale Istoriei noastre din ultimii 50 de ani.

Una dintre enigme e dată publicităţii de generalul (r) Victor Neculoiu în articolul „Contribuţie la descifrarea unei pagini de istorie“. Pagina de istorie invocată se referă la „Scrisoarea celor şase“, din 1989, un document fabricat de KGB prin care nişte fosile staliniste se dădeau democraţi din cap până-n coadă.
Autorul lansează ipoteza unei diversiuni, din seria celor regizate împotriva lui Nicolae Ceauşescu după descoperirea de către Occident a drăgălaşului Mihail Gorbaciov. Articolul îmi atrage atenţia prin altceva, mult mai palpitant, ca orice fapt enigmatic, nici azi desluşit: banii ceruţi lui Ceauşescu de François Mitterrand pentru campania electorală din 1988.

Că aceşti bani Mitterrand nu i-a primit, am mai citit în câteva locuri, împreună cu aserţiunea mâniei asumate de preşedintele francez.

Pe seama acestei mânii, unii autori pun implicarea preşedintelui francez în debarcarea lui Nicolae Ceauşescu. Varianta încetăţenită destăinuia că Nicolae Ceauşescu ar fi refuzat să-i dea.
Victor Neculoiu propune o altă variantă:

Corneliu Mănescu, colateral acţiunii, a explicat că, în timp ce era ambasador în Franţa, au fost trimişi din ţară doi curieri cu o importantă sumă în dolari pe care Mitterrand o solicitase lui Ceauşescu drept ajutor pentru campania sa electorală. Suma trebuia înmânată lui Mitterrand, dar Coneliu Mănescu a apelat la o formulă intermediară, afirmând că a predat-o ministrului de Interne, care trecea drept bun amic al lui Mitterrand. De aici, cazul este în profundă nebuloasă, filmul rupt ridicând importante întrebări de fond, iar Corneliu Mănescu nu a putut furniza explicaţii credibile, argumentate. A doua zi după câştigarea scrutinului, Mitterrand îl ataca dur pe Ceauşescu, iar în decembrie 1989 s-a declarat susţinător al intervenţiei militare în România. Este posibil ca importanta sumă trimisă de Nicolae Ceauşescu să nu fi ajuns la destinatar. Aceasta este istoria adevărată“.

Lesne de observat că autorul e convins de adevărul ipotezei sale. Eu însă nu sunt convins că banii au fost deturnaţi de persoane interesate. Cum nu sunt convins că, din pricina acestor bani absenţi, François Mitterrand s-ar fi aşezat în fruntea Armiei europene decise să-l răstoarne pe Nicolae Ceauşescu.

Sunt convins însă că misterul Banii pentru Mitterrand s-ar cuveni să fie dezlegat de o cercetare de arhive, fie şi pentru a verifica dacă un democrat precum preşedintele Franţei apela la banii strânşi de dictatorul Ceauşescu de la bietul Popor român!