Un excelent documentar despre evreii din România, proiectat la Londra VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ocazia Zilei Holocaustului, documentarul regizat de Oana Giurgiu despre plecarea evreilor din România, „Aliyah DaDa“, care a avut premiera anul trecut, este proiectat în seara de 28 ianuarie, la ora 19.00, la sediul Institutului Cultural Român din Londra (1 Belgrave Square). Filmul prezintă întreaga istorie a emigrării evreilor din România spre actualul stat Israel, începând din anii 1880 până la schimbul din perioada lui Ceauşescu.

Cinemateca românească a ICR Londra se redeschide cu premiera britanică a tulburătorului documentar artistic „Aliyah DaDa“ (2015) de Oana Giurgiu, o istorie originală, echilibrată şi bine documentată a evreilor din România. Proiecţia, care va începe la ora 19.00, este şi o ocazie de a marca Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului (27 ianuarie), cu atât mai mult cu cât, în luna martie, România va prelua preşedinţia Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), organism interguvernamental care urmăreşte, prin activităţi educative, culturale şi de cercetare să păstreze vie amintirea cumplitei tragedii.

Proiecţia documentarului va fi urmată de un dialog cu autorul filmului despre complicata istorie a evreilor din România, despre moştenirea lor culturală şi, desigur, despre Holocaust.

Un decupaj vizual original

Oana Giurgiu, producător şi regizor preocupat de relaţia dintre minoritate şi majoritate, prezintă, în noul său film, saga unei mici comunităţi din Moineşti care ajunge să întemeieze una dintre primele colonii evreieşti din Ţara Sfântă. Subiectul documentarului, întreţesut cu istoria ambiguă, ca peste tot în Europa, a evreilor români, este tratat printr-un decupaj vizual original, inspirat de poetica dadaistă, ca un omagiu adus iniţiatorilor curentului, Tristan Tzara şi Marcel Iancu, artişti cu origini româno-evreieşti.

Oana Giurgiu (foto jos) este director executiv al Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF din anul 2006. Este producătorul Galei Premiilor Gopo, încă de la prima ediţie, din anul 2007. Are o vastă experienţă în producţia de film, programe de televiziune, clipuri muzicale şi organizare de evenimente. A realizat mai multe documentare de televiziune, printre care „Me sem baxtalo?...“, „Aliyah DaDa“ fiind primul său film documentar de lungmetraj. Din cariera sa de producător, fac parte titluri precum „Legături bolnăvicioase“ şi „Despre oameni şi melci“ (regia Tudor Giurgiu), „Katalin Varga“ (regia Peter Strickland), „Caravana cinematografică“ (regia Titus Muntean), „Undeva la Palilula“ (regia Silviu Purcărete).

image
image
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite