Un DVD cu Tomescu făcând sport extrem

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„A­i făcut vreodată bungee jumping? Dacă da, atunci şti­i cam ce am simţ­it eu în clipa în care m-am hotărât să pregătesc toate capriciile de Paganini pentru Turneul Stradivarius 2011. Senzaţ­ia de gol, de pericol iminent şi apoi explozia de trăiri, de culori – ca un foc de artificii…” - mărturiseşte violonistul Alexandru Tomescu în ­bookletul DVD-ului său „Alexandru Tomescu. 24/24“.

După cum se ştie, „Capriciile" lui Niccolò Paganini reprezintă cele mai grele partituri pentru vioară scrise vreodată. De obicei, violoniştii nu se încumetă să interpreteze mai mult de câteva într-un concert. Tomescu a dus acest sport extrem până la capăt: a cântat toate cele 24 de capricii fără pauză într-o serie de concerte care au reprezentat Turneul Stradivarius 2011.

Acum, această performanţă se regăseşte şi pe DVD-ul „Alexandru Tomescu. 24/24", care va fi lansat luni, 12 septembrie, la ora 19.00, în Bucureşti, în Piaţa Festivalului „George Enescu". Cu această ocazie, violonistul va interpreta, la vioara sa Stradivarius, 12 din cele 24 de capricii. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite