Titlul vrea să justifice pledoaria din carte pentru acceptarea, în activitatea Securităţii, şi a unei dimensiuni pozitive, strivite, totuşi, de cele de negative, acuzate după 1989. E vorba de dimensiunea de Apărare a ordinii constituţionale, asumată de toate serviciile de Intelligence din lumea democratică, inclusiv de către SRI.

De acord cu teza la a cărei argumentare trudeşte din greu autorul. Securitatea şi-a îndeplinit misiunea conferită de Constituţiile comuniste succesive, mai precis de cele trei: din 1948, din 1952, din 1965. În măsura în care fiecare dintre aceste Constituţii prevedea chestiuni vizând Ordinea Constituţională, Securitatea n-a făcut altceva decât a apărat ceea ce Constituţia preciza drept ordine constituţională. Chiar dacă de multe ori ordinea constituţională trebuia apărată de duşmanul de clasă.

De acord cu teza nu însă şi cu titlul. Formularea, însoţită de aspectul cărţii, trimite pe cititor la un studiu academic complex şi complicat, a cărui lectură îţi dă dureri de măsele, atât de greu e de înaintat prin ariditatea textului. Conţinutul contrazice flagrant prima impresie, stârnită de titlu.

Publicate iniţial în „Vitralii“, revista Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în retragere - SRI, paginile cărţii surprind prin memoriile lui Vasile Mălureanu, cel care a avut în Securitate mai întâi şi în SRI mai apoi, o carieră de peste 30 de ani, de la locotenent la general. Printre alte lucruri interesante abordate de autor – atât ca memorialist, cât şi ca cercetător, se numără şi ceea ce el numeşte Operaţiunea Jarul. În 14 martie 1973, are loc în România lui Nicolae Ceauşescu un eveniment care va detona un Scandal cu putere de cutremur pentru Securitate: Abraham Schechter, medicul personal al lui Nicolae Ceauşescu, se  sinucide, aruncându-se de la etajul V al Spitalului Floreasca. Abraham Schechter fusese medicul personal al familiei Ceauşescu timp de 17 ani. Potrivit unor mărturii, Nicolae Ceauşescu l-a demis pe minsitrul de Interne Ion Stănescu şi pe alţi ştabi din Securitate, printre ei numărându-se şi Nicolae Pleşiţă, şi a desfiinţat Direcţia  a VIII-a,  Pază Demnitari. Aceste puncte de vedere explică supărarea lui Nicolae Ceauşescu prin credinţa acestuia că Securitatea ar fi căutat să-l racoleze pe doctor. Vasile Mălureanu avansează însă un alt punct de vedere, care mi se pare mult mai convingător în explicarea Scandalului făcut de Nicolae Ceauşescu.

Securitatea îl suspecta pe doctor că lucrează pentru Mossad, susţine Vasile Mălureanu, preluând teza unui alt general de Securitate, Mihai Viorel Ţibuleac, formulată în revista „Vitralii“. Plecând de la această suspiciune, Securitatea l-a pus sub supraveghere pe Abraham Schechter. Operaţiunea s-a soldat cu 17 dosare despre medic. O parte dintre documente transcriau convorbirile telefonice ale medicului cu Nicolae Ceauşescu şi cu alţi membri ai familiei Ceauşescu.  Convorbiri strict private, cum numai un pacient poate avea cu medicul său. După sinuciderea doctorului, Nicolae Ceauşescu a cerut de la Securitate materialele despre doctor. Şi a descoperit ceva care l-a făcut să ameţească: Securitatea îi ascultase pe Nicolae şi Elena Ceauşescu în convorbirile cu doctorul Abraham Schechter: „Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost iritaţi în mod deosebit de acest caz deoarece, solicitând materialele informative acumulate despre dr. Schächter, au constata că între acestea se regăseau şi redări fidele ale înregistrărilor convorbirilor telefonice ale medicului cu membrii familiei Ceauşescu”.

Vasile Mălureanu crede că „Urmările au fost nefaste pentru Direcţia a V-a şi conducerea Securităţii, dar şi pentru activitatea informativă”. Ordinul dat de Nicolae Ceauşescu a fost ca în materialele informative ale Securităţii să nu mai apară numele lui Ceauşescu şi al membrilor familiei Ceauşescu, astfel încât Nicolae Ceauşescu a fost înlocuit cu „Conducerea superioară de partid şi de stat”. Mult mai important, Nicolae Ceauşescu a ordonat „să fie distruse toate materialele informative (note de informare, sinteze informative) în care figurau numele lui Nicolae Ceauşescu şi compania”. Un ordin prin care au fost distruse interceptările Securităţii,  mai precis rezultatele spionării  familiei Ceauşescu de către Securitate.

Vasile Mălureanu scrie că în acel moment s-a decis distrugerea dosarelor de informatori care erau membrii de partid. Operaţiunea s-a numit Jarul. Fost lucrător al Securităţii, generalul Vasile Mălureanu vede măsurile lui Nicolae Ceauşescu din perspectiva instituţiei la care a lucrat. Eu însă o văd din perspectiva simplului cetăţean. Inutil să precizez ce conţin convorbirile unui om cu medicul său. Nu amănunte de serviciu, ci amănunte din intimitatea cea mai strictă, de la ce-l doare până la cum s-a simţit la WC. Toate aceste amănunte le aflau cei de la Securitate. Sub pretextul că-l apără pe Nicolae Ceauşescu de un eventual atac terorist, aceştia  pătrunseseră  cu bocancii în viaţa privată a unui cetăţean: Nicolae Ceauşescu.

Eu cred că Nicolae Ceauşescu a fost prea blând cu incalicabilul abuz comis de Securitate.  Eu o desfiinţam. După care mă plângeam la CEDO!