Umorişti versus comunişti. Cele mai amuzante epigrame şi anecdote din România lui Stalin

Umorişti versus comunişti. Cele mai amuzante epigrame şi anecdote din România lui Stalin

Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu n-au aplaudat niciodată o anecdotă inteligentă care putea fi o critică la adresa lor FOTO: Fototeca online a comunismului românesc

Extremiştii nu ştiu să râdă. Fanaticii nu glumesc. Dar românii au permis de port-umor. Acesta era oxigenul în România comunistă – o ţară tristă, plină de umor. Acesta este hazul de necaz. Inteligenţă contra cenzură. Umor versus batjocură. Comedie pentru libertate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lume, lume! Pentru prima dată în România, la 6 martie 1945, pe scena teatrului „Romeo“, la circul „Palavrelli“, se joacă piesa cu numele „Largă concentrare dictatorială“. Toată lumea ştie: piesa se bucură de participarea extraordinară a celebrei trupe de marionete, condusă din umbră de Anicuţa Pauker, zisă Rifcălă, şi de Vasilică Luca, zis Maghiaru. Evenimentul e inedit pe scena artistică din ţară. În exclusivitate naţională, din distribuţie fac parte, pentru prima dată reuniţi oficial, următorii: Petru Groza, în rolul clovnului, Romulus (Romică) Zăroni, în rolul lui August prostul, Ştefan (Fănică) Voitec, în rolul fachirului îmblânzitor de copii, Teohari (Teohărică) Georgescu este dresorul, Gheorghe (Guţă) Tătărescu – jonglerul, prof. Petre Constantinescu-Iaşi – povestitorul palavragiu, iar vânzătorul e interpretat de Mihail Ghelmegeanu (Ghelmegică). Însărcinat cu transportul trupei de marionete: nimeni altul decât meşterul Gheorghiu-Dej, iar conducerea muzicală a orchestrei de ţigani maghiari va fi asigurată de Maestrul Vlădescu-Răcoasa.

Nu e nevoie, dar spunem: acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. E doar una dintre formele de rezistenţă în faţa puterii politice copleşitoare. „Această piesă se va juca şi s-a jucat pentru popor aproape în fiecare zi, începând de la 6 martie 1945, pe scene ridicate în pieţele Palatului, Naţiunei, Victoriei şi Sf. Gheorghe“, continuă anunţul caustic. E, probabil, cea mai scurtă, dar reprezentativă definiţie facilă a comunismului românesc.

Rezistenţa prin umor
Aţi citit, în „Weekend Adevărul“, vreme de aproape un an, o radiografie inedită, prin amploarea sa, a chipurilor răului de sorginte bolşevică. Romică, Fănică, Teohărică şi Guţă au fost personaje principale nu doar în piesa de teatru imaginată mai sus. Erau actorii principali pe scena politică din România, iar puterea lor devenea, la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, din ce în ce mai greu de măsurat. După 40 de episoade despre „Apostolii lui Stalin“, după aproape 100 de biografii aproape matematice, după un rococo simplist de idei desuete, presupuse bune şi general valabile, după toate acestea, schimbăm perspectiva. Renunţăm, pentru moment, la luptele de subterană, din vremea în care Partidul Comunist era ilegal, şi la luptele de subterană, din vremea în care Partidul Comunist era peste lege.

Vorbim despre una dintre formele de rezistenţă zadarnice, subtile sau nu, dar mereu inventive: rezistenţa prin umor. Facem un scurt, dar revelator inventar al bancurilor, anecdotelor şi epigramelor de la începutul comunismului românesc. Hazul de necaz. Inteligenţă contra cenzură. Umor versus batjocură. Comedie pentru libertate.

Umoriştii anonimi ai obsedantului deceniu
La fel ca teatrul absurd redat la începutul acestui text, următoarele snoave pe care le veţi citi au fost sustrase din circuitul popular chiar de către comunişti. Au fost aşezate într-un album aproape fotografic de către Secţia de Agitaţie şi Propagandă în anul 1946. Nu ştim cine sunt comuniştii care s-au privit în oglindă atunci când făceau aceste colecţii şi nu ştim nici cine sunt responsabilii de la pupitrul spiritual al anticomunismului. Numele lor nu s-a păstrat, dar nici nu e prea important să se fi păstrat. În fapt, e vorba aici de două lumi, în plinătatea existenţei lor: bolşevici şi antibolşevici. Din ultima, au supravieţuit mai mult anecdotele.

„Un voiejel la Moscoviţa“
Continuăm: regizorii anonimi ai teatrului zeflemitor care-i ridiculizează pe miniştrii din primul Cabinet comunist (n.r. – condus de Petru Groza şi instalat la 6 martie 1945) anunţă că spectacolul va include şi lansarea mai multor şlagăre: „Bumbăcel, bumbăcel“, „Foamete, nu eşti departe“, „Speculanţi şi sabotori“, „Reacţionarii“, „Nu vreau să plec“, „Un voiejel la Moscoviţa“ sau „Veţi mânca răbdări prăjite“. Teribile şlagăre! În plus, departamentul de marketing al anticomuniştilor responsabili cu deriziunea anunţă deja alte trei piese de teatru din programul următor: „Şase luni de dictatură“, „Foamea“ şi „Anarhia“. Aceeaşi distribuţie, acelaşi autor.

Spectacolul dramatic se petrecea de la Nistru pân’ la Tisa, iar românii plângeau, dar mai şi râdeau. Râdeau de orice, de toate metehnele noilor conducători, de capriciile lor şi de insuficienţele fiecăruia. Tocmai pentru că râsul era interzis, ca orice deviere de la dogma vetustă a stalinismului românesc, românii au învăţat să râdă cu poftă. După 1965, unicul conducător, Cel-Despre-Care-Nu-Aveau-Voie-Să-Vorbească-Decât-la-Superlativ, avea calitatea extraordinară de a putea fi ţintă principală a tuturor bancurilor. Totuşi, în anii comunismului primitiv, bolşevic, cazurile care se pretau la ironii şi glume erau de o vastitate care stimula creaţia.

„Davai ceas, davai palton“
Între aceşti anonimi au existat însă câteva nume ale căror comedii au sfârşit tragic. Două exemple: Constantin Tănase, figură-cheie a teatrului de revistă românesc, este autorul celebrei epigrame „Rău era cu der, die, das/ Da-i mai rău cu davai ceas/ De la Nistru pân’ la Don/ Davai ceas, davai palton/ Davai ceas, davai moşie/ Haraşo tovărăşie“. Constantin Tănase a fost arestat şi ameninţat în mai multe rânduri. A murit la 29 august 1945, lăsând în urmă suspiciunea frecventă că „a fost sinucis“.

„Au făcut, din boi, miniştri“
Celălalt personaj, de un comic inepuizabil, este Păstorel Teodoreanu. Din opera sa, cităm fără gânduri secunde, o epigramă care descrie monumentul ostaşului sovietic eliberator, dezvelit în Piaţa Victoriei, în anul 1946: „Soldate rus, soldate rus,/ Te-ai înălţat acolo sus/ Că liberaşi popoarele/ Sau că-ţi put picioarele?“. Ca să nu mai amintim de excelenta descriere, în patru versuri, a primului guvern comunist: „Caligula Imperator/ A făcut din cal, senator,/ Comuniştii, mai siniştri,/ Au făcut, din boi, miniştri“. în 1960, scriitorului i-au fost confiscate manuscrisele, o mare parte din bibliotecă şi a fost condamnat la 6 ani de închisoare. Era învinuit pentru fabula „Măgarii şi libertatea“, care includea prea-subtilele versuri: „Să nu ne mai pese de păstor şi nici/ De stăpân şi bice: Suntem bolşevici“. A făcut închisoare cu celebrul lot Noica-Pillat, începând din 1961. Sentinţa Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară din dosarul nr. 201/1960 arată sec: „Al. O. Teodoreanu e condamnat la 6 ani de închisoare corecţională şi 3 ani de interdicţie pentru uneltire contra ordinei sociale“. A stat 3 ani, căci a fost graţiat.

Partid Unic, umor unic
De ce se întâmplau aceste lucruri? Cum se poate transforma umorul în tragedie? Explicaţia e un truism: Partidul Unic avea un singur fel de a înţelege umorul, şi anume ca element corectiv. Orice banc făcut despre partidul sau statul comunist era o critică la adresa acestora, o încercare de a le corecta, or comunismul, deşi incomplet evoluat, era un lăstar al perfecţiunii!

Aşadar, umorul politic comunist a fost luat în serios pentru că era considerat un act de conştiinţă care putea conduce la atitudini nepotrivite pentru bunul mers al revoluţiei socialiste. Intuise bine George Bacovia, în 1930, atunci când scrisese aceste versuri: „O, genii întristate care mor/ În cerc barbar şi fără sentiment,/ Prin asta eşti celebră-n Orient,/ O, ţară tristă, plină de humor...“.

Următoarele epigrame şi poezii pot fi găsite la Arhivele Naţionale,
în Fondul Propagandă şi Agitaţie, Dosar 82/1946

Lui K. Katt, care l-a epurat pe Păstorel Teodoreanu

În era nouă începută
K. Katti scriu. În loc să pută,
Iar scriitorii consacraţi
sunt daţi afară de... K.Katti.

***

Ţine minte trei cuvinte
Camarade nu fi trist
Garda merge înainte
Prin partidul comunist.

***

Zice unul, zic şi zece:
Groza trebue să plece
Se petrece-o mare dramă
Ar pleca dar... n-are mamă.

***

Petru Groza este fin
Teohari e creştin (n.r. - Teohari chiar era creştin)
Pătrăşcanu este drept
Iar Zăroni e deştept.

***

Din falnic vânător de munte
te-a făcut Ana pandur
ţi-a pus o tinichea în frunte
şi un debreţin în cur.

***

Să trăiască Petru Groza
şi cu General Răşcanu
Tot atât cât Căpitanul.
Iar părintele Burducea
Să le ducă în frunte crucea.

***

Îl costă o avere pălăria
Căci respectând rigidul protocol
Nu vrea să-l vadă România
Ministru, circulând în capul gol.

***

Aşa-i ţara românească
Veşnic o conduce fusta
Până acum a fost Lupeasca
Azi e ANA BALABUSTA

***

Petru Groza a plecat
La Kremlin în chip de divă
Şi de acolo şi-a luat grâu,
Grâu pentru colivă.

***

O decizie când dai?
Întreabă Regele Mihai
Cum semnezi, Gheorghiu Dej?
Eu? Prin punere de deşti.

***

Geo, Teo şi Romeo
Stau pe brânci şi scriu o carte:
Amintiri din Facultate...

***

Cu faţa la Răsărit
Şi cu curul desvelit
e uşor de presupus
Ce-o să-ţi intre din apus

***

Într-un secol frământat
Nu e  lucru de mirare
Că mănâncă mulţi... rahat
Îns-acum eu mă mir
Că-l mănâncă Sadoveanu
Drept... şerbet de trandafir

***

De la Focşani până la Iaşi
Se resimte lipsa sării,
Fiindcă ştiţi că toţi ocnaşii
Sunt acum la cârma ţării.

***

Sus, mai sus cu Petru Groza!

Muncitori şi muncitoare
Toţi gătiţi de sărbătoare
Merg grăbiţi spre Piaţa Mare
Ca să strige sus şi tare...
Şi Mariţa, şi Săftica, şi Ion,
Şi Tanti Roza,
Că susţin pe Petru Groza
Că de când a luat puterea,
Curge laptele şi mierea,
Curge tot spre Răsărit,
În vagoane-ngrămădit.
În vagoanele lui Geo
Sau cu boii lui Romeo.

Las’ să curgă, nu-i nimica,
Ştie nenea Simonică
Să-nvârtească să sucească,
Armistiţiul să trăiască...

Deci să nu vă plângeţi oare,
Că ulei n-aveţi licoare,
Că n-aveţi ce îmbrăca
Şi-n picioare ce-ncălţa?
Vecinul de peste Prut
Vă trimite bumbac brut
Şi din vina lui, sărmanul,
Vă dă grăul cu toptanul
Şi porumb îţi dă, bădie,
Şi lucernă, şi dughie,
Şi cartofi, şi castraveţi,
Şi fasole câtă vreţi.

O s-ajugeţi măi bădie,
Dolofani, nu jucărie,
Scăpaţi toţi de inaniţie,
Cu o singură condiţie,
(La rigoare ce-o să rişti)
Te înscrii la comunişti!

Şi, din frizer sau cismar,
Ajungi falnic comisar;
Din tâmplar sau din ţelar,
Te faci prefect în Ardeal.
Iar de-ai fost mai bididiu,
Cândva pe la Târgu-Jiu
Şi-acum sincer democrat
Eşti sigur Secretar de Stat.
Şi-o să-ţi vie frăţioare
Câte-n lună şi în soare
Mâncare şi civilizaţie
Toate, toate, fără raţie.

Toate vin promt şi grăbit
Tocmai de la Răsărit
Mă iertaţi că-s indiscret
Şi-o să vă spun un secret:
Lumina vine de la Răsărit
Un mare „român“ a rostit.
A spus-o cu tot elanul
Democratul Jidoveanu,
Cel cu Metropolitanul.
Care-a fost cu sorcova
În „colind“ la Moscova.

Şi acum cu mic cu mare,
Să strigaţi toţi sus şi tare:
Petru Groza să trăiască
Armistiţiul să-mplinească,

Ţara să ne-o fericească,
Să ne-o facă mare, mare,
Mare fără de hotar:
De la Tisa la Ural,
Din Carpaţi până-n Baical,
Pretutindeni să domnească
Democraţia muscălească.
De nu credeţi tot ce-am spus
Informaţi-vă la ARLUS
Iar tu mândru cărturar
Să rămâi tot reacţionar?
Hai iute şi înscrie-te
În partid la Ana Pe.
Şi-o să-ţi curgă banii în pungă,
Pe tot anul să-ţi ajungă.
Economatu-o să-ţi aducă
Tone-ntregi de ulei de nucă,
Şi făină, unt şi ceapă,
Şi mai presus: carne de vacă.
Şi cu-atâţia bani, măi vere,
Ţi-ei copii, îţi ei muere,
Să pleci şi tu ca Jidoveanu
Să vezi Metropolitanul. -

Acum cu toţii dragii mei,
Să strigaţi ca nişte lei,
Şi Mariţa şi Săftica,
Ion şi Roza:
Sus, mai sus cu Petru Groza.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: