"Ultimul tango la Paris"

Ce au dorit abonatii Cinematecii noastre sa vada (revada) in aceasta luna in cadrul ciclului alcatuit potrivit mesajelor primite de la ei? "Satyricon" (Fellini), "Taurul furios" (Scorsese), "Lili

Ce au dorit abonatii Cinematecii noastre sa vada (revada) in aceasta luna in cadrul ciclului alcatuit potrivit mesajelor primite de la ei? "Satyricon" (Fellini), "Taurul furios" (Scorsese), "Lili Marleen" (Fassbinder), "Dodes' ka den" (Kurosawa), "Ghepardul" (Visconti), "Bonnie si Clyde" (A. Penn). Curiozitate, pasiune, deschidere catre toate orizonturile artei cinematografice din ultimele patru decenii: luand in seama acest evident criteriu, imi este limpede ca nu faimoasa "scena a untului" (cum a numit-o critica italiana) i-a indemnat sa solicite "Ultimul tango la Paris". In ultimii treizeci de ani, lumea a vazut atata violenta dezlantuire erotica pe ecran, incat Bertolucci nu mai trece drept un sfidator al normelor decentei. Proiectarea filmului in cinematecile de pretutindeni spune multe despre rezistenta in timp a unei opere puse la stalpul infamiei la vremea ei, pentru ca ar fi fost din cale-afara de scandaloasa, spalata acum de "pacate" de insasi privirea noastra, mai calita sau mai inteleapta. Banuiesc ca tinerii cinefili de astazi inteleg mai bine filmul, chiar dincolo de tinta, de altfel destul de banal exprimata de autor in 1972: "Eroii sunt ultimii doi romantici, dar orice posesiune se face prin (sau duce la) distrugerea celuilalt". Nici prea des invocata opozitie Eros-Thanatos nu mi se pare a ne da cheia unui film nu usor de indurat, ametitor de atata deznadejde transportata pana la explozia finala. Agresivitatea raporturilor erotice dintre americanul matur, aflat la Paris, si tanara intalnita intamplator intr-un apartament gol creste pe masura ce barbatul este tot mai constient de imposibilitatea tragica de a se desparti de fantomele trecutului. Marlon Brando seamana tot mai deslusit cu "Samuraiul" lui Melville: nu dragostea o mai cauta el, pana la urma, in camera aceea pustie, ci moartea eliberatoare, ce nu va intarzia sa vina acolo, pe buza unui balcon de la inaltimea caruia orasul se vedea linistit, nepasator, gata sa mai inghita o viata. Intamplarea face ca "Ultimul tango..." sa fi aparut in acelasi an cu "Nasul" 1, cand Brando a refuzat Oscarul cu o fraza pe care eroul sau din povestea lui Bertolucci nu a mai apucat sa o rosteasca: "Nimeni si nimic nu ar mai putea adauga ceva vietii mele".