Tabuurile sexuale medievale. Cum  reglementa Biserica viaţa sexuală a credincioşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine medievala dintr-o casa de toleranta
Imagine medievala dintr-o casa de toleranta

Fără Biserica Creştină medievală, Sigmund Freud ar fi ratat o mare cantitate de material de lucru. Multe dintre ideile despre sexualitate sunt de raportat la această epocă, la restricţiile şi opţiunile fie confuze, fie exacerbate ale Bisericii.

Nu exista niciun aspect al vieţii sexuale care sã nu fie abordat de instituţia religioasã, care putea sã impunã condamnarea la moarte pentru adulter, dar la fel de bine sã coordoneze prostituţia consideratã un rãu necesar.

In ciuda opoziţiei generale faţã de partea fizicã a relaţiilor, Biserica se pare cã era foarte interesatã de subiect. Câteodatã întâlnim descrieri ale actului sexual atât de detaliate încât lasã impresia cã au fost scrise nu fãrã urmã de entuziasm. Se impune întrebarea dacã teologii timpurii, angajându-se în polemici interminabile despre sex, nu erau cumva încercaţi de frustrãrile provocate de un trup pe care îl negau cu încãpãţânare. Biserica interzicea exprimarea deschisã a dorintei sexuale, dar conceptul medieval de iubire curteneascã sugereazã cã admiraţia şi adoraţia puteau fiinţã cumva între dorinţa eroticã şi ataşamentul spiritual. Unii scriitori o defineau drept o adoraţie contradictorie, reunind imoralitatea cu moralitatea, pasiunea cu disciplina, umilinţa cu extazul, umanul cu transcendentul. Iubirea curteneascã are ca motiv recurent cavalerul care se îndrãgosteşte de o domniţã mãritatã, idealul femeii intangibile. Acesta o admirã de la depãrtare şi este capabil de orice sacrificiu în numele iubirii pure. Trubadurii foloseau din plin tema iubirii în cântecele lor, care era un fel de sublimare a sexualitãţii.

Pentru oricine lua în serios morala creştinã, sexul strict ca plãcere iese din discuţie. Celibatul este modelul ideal de comportament, iar sexul reprezintã doar o parte a cãsãtoriei. Sexul înainte de sau în afara cãsãtoriei era un joc periculos care nu rareori rezulta în pronuntarea sentinţei capitale. Dar nu doar Biserica era cea care dezaproba copulaţia şi adulterul, ci şi nobilii, care trebuiau sã se asigure cã urmaşii le împart sângele. Un exemplu de iubire curteneascã degeneratã este acela al regelui Filip al IV-lea cel Frumos, care aflând cã cele trei fiice ale sale aveau relaţii cu unii dintre cavalerii sãi, a ordonat ca ei sã fie evisceraţi în public şi ele trimise la mãnãstire. Ceva mai libertinã era viaţa în mediul rural, unde relaţiile fizice ţineau de rutinã. Adesea preoţii îi forţau pe ”pãcãtoşi” sã se cãsãtoreascã şi totul era dat uitãrii.

Reglementarile sexuale ale Bisericii

Biserica avea grijã sã impunã reguli şi în viaţa sexualã. Orice altceva în afara poziţiei misionarului era considerat nenatural şi deci un pãcat. Preoţii nu favorizau alte poziţii pentru cã în opinia lor subminau rolul dominant al bãrbatului în societate. Iar sexul oral sau anal ieşeau din discuţie pe motiv cã nu avea de-a face cu procreaţia, ci cu plãcerea, negatã de puriştii care vedeau în act doar aspectul practic. Pedepsele pentru poziţiile ”deviate” puteau fi foarte severe:trei ani de penintenţã pentru femeia deasupra, sex oral sau sex a tergo. Aceasta era poziţia oficialã a Bisericii, dar unii teologi mai progresişti încep sã se îndoiascã de reglementãri. Albertus Magnus permite de pildã folosirea a cinci poziţii, dar tot insistã pe naturaleţea poziţiei misionarului.  

Click aici pentru restul articolului

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite