Vladimir Tismăneanu, la Adevărul Live: „Suntem într-un punct de maximă vulnerabilitate a democraţiei româneşti“

Stalinism pentru eternitate. Vladimir Tismăneanu, despre ororile secolului XX 

Cum se poate explica fanatismul veacului XX? Cum a fost posibilă orbirea unei întregi generaţii? Cum poate falsificarea ideii de bine să aducă moartea a milioane de oameni? Istoricii şi politologii Vladimir Tismăneanu şi Marius Stan au vobit, la Adevărul Live, despre mirajul totalitar, artizanii şi victimele sale.

 

La mai bine de şase decenii de la moartea lui Stalin, fantoma „părintelui popoarelor“ încă bântuie memoria a milioane de oameni. „Dosar Stalin. Genialissimul generalism“, volumul semnat de istoricii şi politologii Vladimir Tismăneanu şi Marius Stan, vine în contextul în care Rusia lui Putin retrezeşte demonii sovietici, iar România încă nu a finalizat procesul reconcilierii cu trecutul, stalinist şi el.  

Ce a fost comunismul românesc şi cât de românesc a fost el, a existat sau nu o destalinizare în România, ce a însemnat disidenţa românească şi de ce, la începutul anilor ’90, liderii politici au fost aleşi tot din rândurile nomenclaturii sunt întrebări la care Vladimir Tismăneanu şi Marius Stan vor răspunde la Adevărul Live. A reuşit comunismul românesc să creeze omul nou?

Lansarea volumului „Dosar Stalin“ va avea loc luni, 16 mai, la ora 18.30, în prezenţa celor doi autori.

Vladimir Tismăneanu este profesor de ştiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase cărţi între care The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century (University of California Press, 2012, trad. rom. Humanitas, 2013), Despre comunism. Destinul unei religii politice, Arheologia terorii, Irepetabilul trecut, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, Fantasmele salvării, Fantoma lui Gheorghiu‑Dej, Democraţie şi memorie, Reinventarea politicului. Europa Răsăriteană de la Stalin la Havel. Coedi­tor, împreună cu Dorin Dobrincu şi Cristian Vasile, al Raportului Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (Humanitas, 2007). Coeditor, împreună cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului The End and the Beginnin­g: The ­Revolutions of 1989 and the Resurgence of History (Central European University Press, 2012). Coautor, împreună cu Mircea Mihăieş, al volumelor Vecinii lui Franz Kafka, Balul mascat, Încet, spre Europa, Schelete în dulap, Cortina de ceaţă şi O tranziţie mai lungă decât veacul. România după Ceauşescu. Editor, între 1998 şi 2004, al trimestrialului East European Politics and Societies (în prezent membru al Comitetului Editorial). În 2006 a fost pre­şedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comu­niste din Romania.

Marius Stan este politolog şi redactor‑şef al revistei History of Communism in Europe. Începând cu 2006 s‑a ocupat de studierea istoriei regimurilor comuniste. Este autorul multor articole aca­demice şi lucrări colective asupra istoriei recente a României, precum şi al unor articole de presă culturală pe teme de istorie politică şi intelectuală. Din 2014 este fotojurnalist la Radio Europa Liberă. Coautor, împreună cu Mihai Burcea şi Mihail Bumbeş, al Dicţionarului ofiţerilor şi angajaţilor civili ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Aparatul Central: 1948‑1989, Iaşi, Polirom (vol. I/ 2009; vol. II/ 2011). Cea mai recentă carte publicată: Adam Burakowski, Marius Stan, Kraj smutny pelen humoru. Dzieje Rumunii po 1989 roku/ O ţară tristă plină de umor. Istoria României după 1989, Varşovia, Editura TRIO, 2012.

Principalele declaraţii:

Vladimir Tismăneanu:

Că tot aţi amintit de 12 iunie, acum 24 de ani, eram la Bucureşti, semnalele dinspre Rusia erau cum erau cu momentul Gorbaciov, Uniunea Sovietică "se democratiza", dar aici exista o personalitate politică pentru care bolşevismul fusese un proiect umanist, care fusese trădat, la un moment dat, prin erorile lui Stalin. Omul căruia i se spunea atunci „Când Iliescu apare, soarele răsare“.

Ion Iliescu a fost prea puţin şi prea târziu, dacă putem să zicem astfel.

Avem şi nou un muzeu dedicat comunismului, să nu uităm de Memorialul de la Sighet. Dar, de fapt, el nu este un muzeu al comunismului, ci al represiunii comuniste. Dedicat în special celor care au suferit în lagărele comuniste. În afara lagăreleor, exista sistemul educaţional, de sănătate, de justiţie. Pentru asta, ar trebuie să aibă fiecare sala sa. Aş relua titlul unui cărţi scrisă de doi englezi celebri „Uniunea Sovietică, o nouă civilizaţie?“,care, după aceea, au renunţat la semnul întrebării. Erau convinşi că a fost o nouă civilizaţie.

Cartea este contrapunctică şi este totalamente opusă de ideii de mentor-discipol.

Eu mult timp am fost convins că totalitarismul, fie el cel comunist, fie el cel fascist, aboleşte distincţiile tradiţionale dintre bine şi rău. Treptat, am ajuns la concluzia că nu e vorba de o abolire, ci de o fasificare. Practic, întreg sistemul propune o nouă, o altă idee a binelui. Asta dă linişte sufleetască! Asta-l face pe comandantul care se ocupă de lagăr să se ducă liniştit la culcare. El este convins că după ce poate raporta că, în ziua respectivă, au fost gazaţi 50.000 de oameni, el nu are coşmaruri. El a servit „binele“.

Ideologia în momentul de faţă în România este, cred eu, un punct de maximă vulnerabilitate al democraţiei româneşti. Ideile nu sunt luate în serios şi ar trebui liuate în serios, în bine şi în rău. Am încercat să văd, în timpul campaniei de la alegerile europarlamentare, de ce ceea ce se numeşte generic dreapta românească nu a accentuat câteva teme definitorii: statul de drept şi ceea ce s-a făcut comparativ cu statul de nedrept, şi aici trebuie să-ţi asumi decomunizarea, apoi relaţia cu Occidentul, relaţia cu Rusia! Dacă răspunsul va fi că pe alegătorul român nu-l interesează, e fals! Alegătorul român va alege ceea ce i se oferă.

Marius Stan:

Poate întrebarea este dacă această carte mai este actuală. De fapt, vorbim despre tendinţe. În mod firesc, nu-şi doreşte nimeni în cugent şi-n simţiri să fim iarăşi în aceeaşi „bucătărie a canibalilor“. Dar vedem ultimele rezultate la alegeri, vedem ce se întâmplă în Rusia cu acest „putinism“ care aduce aminte de anumite tendinţe totalitare din secolul XX. Din acest punct de vedere, acest volum este şi pedagogic, pentru că vorbeşte şi despre memoria, dar şi despre libertate. un anumit tip de libertate în discurs care trebuie să fie substratul democraţiei de tip liberal.

Toate aceste valori pe care trebuie să clădim acel tip de democraţie pe care ni-l dorim e o un proces continuu. Am fost de curând, la Muzeul inaugurat din Varşovia. dedicat . Şi este un episod dramatic şi extrem de relevant în istoria Polonia, iar modul în care în care se raportează autorităţile la acest muzeu şi la frecventarea lui la istorie ar trebuie să fie pilduitor pentru spaţiul românesc.  Noi încă nu avem un muzeul al comunismului, programele educaţionale sunt puţin implicate în astfel de proiecte.

Un scriitor american scria, într-o carte de-a lui, că oamenii chiar trăind din plin stalinismul cîl percepeau încă ca pe ceva progresist şi vizionar. Sper deosebire de alţi istorici celebri care susţineau că, în perioada de maxim stalinism, se ajunsese, de fapt, la aborgarea idealurilor revoluţionare.

În mod cert, plonezii au tradiţia libertăţii mai îndelungată decât a noastră. Stalin mereu s-a temut de polonezi. Nu vreau să spun că sunt construiţi altfel. Dar ne uităm concret la intelectualii din perioada comunistă şi apoi comparăm cu acelaşi segment în varianta românească şi vedem că foarte puţini intelectuali de la noi au fost capabili să producă acest salt, odată ce din ce în ce mai mulţi oameni şi-au dat seama de inerţia sistemului totalitar.

Mie nu-mi place formula de "teren fertil" folosit în România pentru instaurarea regimului. Evident, a fost ceva impus ceva din afară. Erau sub 1.000 de comunişti în perioada interbelică, deci nu puutem să spunem că a fost o mişcare de masă, armatele sovietice au părăsit în '58 teritoriul României, au urmat valurile de represiune din '50 care au eliminat, practic, burghezia, intelectualii, preoţimea. De aceea, a folosi sintagma de "teren fertic" e problematic.

Cred că ideologia de acum este cea a  unei democraţii nenăscute încă, cu tot ce vine din urmă ca bagaj, în avuţiei peste noapte, ceea ce se confundă cu capitalismul, cred că este idologia micii căpătuieli, a falsului intelectual. Nu vin din partea unui om foarte optimist, încerc să găsesc bula mea mea existenţială, să produc cărţi să fac ce-mi place. Din punctul meu de vedere, lucrurile trebuie mişcate la bază, indiferent de domeniu, pentru că de sus nu cred că vor apărea schimbări.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările