Societatea românească sub ocupaţia nemţilor, văzută de un soldat german. „Pe mulţi ne surprinde dantura lor puternică, de animale de pradă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recent, la editura Humanitas, a fost publicat volumul „În spatele frontului. Marele Război aşa cum l-am văzut eu, decembrie 1916- iunie 1918”, de Gerhard Velburg, în traducerea lui Ştefan Colceriu. Cu un simţ al observaţiei extrem de dezvoltat, intelectualul Vleburg, ajuns soldat de ocazie, prezintă realităţile societăţii româneşti cu umor, descriind atmosfera de pe Calea Victoriei sau relaţiile dintre trupele de ocupaţie şi populaţia românească.

Gerhard Velburg este pseudonimul lui Bogislav Tilka, născut în 12 august 1887, după cum reiese dintr-o notiţă scrisă de mână aflată în catalogul regional special al Bibliotecii Municipale din Potsdam, datând din perioada interbelică. 

Mobilizat ca rezervist în administraţia de război, îşi consemnează impresiile începând cu luna iulie 1914, la început sporadic, apoi în mod consecvent, odată cu sosirea în România, în decembrie 1916. În iulie 1918 ajunge pe frontul de vest, moment în care, în urma unui ordin militar strict, toate jurnalele soldaţilor au fost trimise acasă. În acel punct se încheie şi prezentele însemnări, pe care autorul se pare că nu a considerat necesar să le completeze în anul 1930, când a apărut prima şi singura ediţie a cărţii sale.

Velburg era un intelectual, de profesie jurist, care, timp de doi ani, a fost forţat să locuiască în ţară, cu precădere la Feteşti. În această perioadă, a început să înveţe limba română, fiind un individ care „are nu doar ochi pentru nuanţe, dar şi o înţelegere pentru realitatea în care e forţat să locuiască”, după cum a spus istoricul Daniel Cain, la evenimentul de lansare a cărţii. 

Printre însemnările soldatului german, regăsim lucruri notate cu umor, dar care trimit cu gândul şi la societatea românească de astăzi, cum ar fi haosul birocratic sau nivelul ridicat al celor care erau analfabeţi. Birocraţia era coşmarul germanilor, mai ales că în acte, o persoană figura cu mai multe nume.

Relaţiile extraconjugale în vreme de război 

Unul dintre elementele pe care soldatul german îşi concentrează atenţia este şi cel al felului în care funcţionau relaţiile extraconjugale în perioada de ocupaţie germană. Cain a punctat că, de regulă, despre ceea ce s-a întâmplat în perioada respectivă, în societatea românească, s-a vorbit cu perdea.

„Velburg  aduce lucrurile la un nivel extrem de uman. Este pur şi simplu o nevoie în vremuri de război despre care şi el vorbeşte la un moment dat cu perdea, dar putem înţelege destule şi despre aventurile lui amoroase în perioada pe care a petrecut-o România”- Daniel Cain. 

Societatea românească din această perioadă percepea aceste relaţii „cu o anumită naturaleţe”, văzându-le ca legături care îşi aveau origine într-o anumită nevoie, de supravieţuire, o nevoie de a avea un fel de protecţie. 

„Este un fel de <<îţi dau ceva ca să primesc ceva>>. Este un mod funcţional al societăţii româneşti aflată sub ocupaţie...Relaţiile dintre populaţia românească şi trupele de ocupaţie nu au fost atât de contondente pe cât şi-ar imagina unii, au contraire”-Daniel Cain. 

Umorul lui Velburg. „Româncele cer alocaţii înainte să se fi născut copiii”

„Armatei de ocupaţie i se aduce la cunoştiinţă următorul ordin de zi: 

1. De azi se instituie cenzura în toate oficiile poştale ale armatei....

2. S-au prezentat românce care cer pensii alimentare pentru copii de la autorităţile germane. Este sub demnitatea soldatului german să se lase ademenit de dame de companie din teritoriul inamic....Şi acest ordin dă seama de prăbuşirea măreţiei germane. Abia la începutul lunii vitoare se împlinesc nouă luni de la ocuparea Ţării Româneşti, aşa că ordinul de mai sus nu se poate explica decât prin aceea că româncele cer alocaţii înainte să se fi născut copiii.”- Velburg, în jurnalul său (Copyright: Editura Humanitas)

Soldaţii români demobilizaţi, cerşetori

Soldaţii germani care ocupau Bucureştiul, veneau după doi ani de foamete. Ajunşi în România, aveau să găsească lucrurile de care duceau lipsă în ţara lor, precum pâine sau carne. Alimentele sunt un soi de laitmotiv al jurnalului lui Gerhard Velburg, scenele din satele româneşti fiind greu de citit pe stomacul gol. 

„ (6 iulie 1917) Florica tocmai se întoarce de la câmp, de la o procesiune, în care oamenii tocmai s-au rugat lui Dumnezeu pentru ploaie. Femeia a cântat cu însufleţire la slujbă. Bătrânul, care şi-a îngăduit din nou câteva păhărele, îşi proferează blestemele....la adresa regelui Ferdinand..a lui Brătianu. Îl implor din toţi sfinii să îşi ţină gura....Ne dau ce am mai mâncat şi în alte părţi zilele astea, gâscă tânără, gătită excepţional, adică gătită cu pepene şi dovleac într-un sos picant”- Velburg (Copyright: Editura Humanitas)

Pe istoricul Bogdan Popa, o scenă care l-a impresionat este cea a întoarcerii soldaţilor români demobilizaţi, la Bucureşti. Velburg îi înregistrează, le oferă permisele- „de fapt o colecţie de permise pe care fiecare om trebuia să o poarte în fiecare zi”-Popa-, şi realizează că nu au unde să se ducă. Istoricul apreciază această scenă pentru că este unul dintre cazurile în care simţul fin al observaţiei pe care germanul îl poseda este evident. 

Soldaţii demobilizaţi nu aveau unde să se ducă, nu aveau de lucru, nu mai aveau familii, aşa că alternativa era să cerşească la colţ de stradă. Iar Velburg observa că cele mai multe pomeni pe care soldaţii le primeau erau de la prostituate.

Se conturau astfel cele două categorii care nu puteau supravieţui fără protecţie: prostituatele şi soldaţii demobilizaţi, uitaţi de autorităţi şi de guvern care rămăseseră la Iaşi. 

„Avem în Velburg un om care vine şi se îndrăgosteşte de România, şi de femei românce, dar în primul rând de România”- Bogdan Popa, istoric.

Soldaţii care nu luptă niciodată 

În „Marele Război aşa cum l-am văzut eu, decembrie 1916–iunie 1918. Însemnările unui soldat german în România ocupată”, evenimentele sunt îmbrăcate doar de umor, în rest, autorul nu ezită să prezinte detalii absurde, neconforme cu imaginea istorică a ideii de soldat. 

„Toată această absurditate a războiului....soldaţii care n-au ce face, fac bişniţă...Sunt soldaţi care nu luptă niciodată. Avem în faţă militari care, la un moment dat, îşi uită arma.”- Popa

Velburg consemnează şi astfel de detalii, notând despre soldaţi germani care, plecând de la Bucureşti la Feteşti, îşi uită arma pe care o recuperează după câteva luni, sau despre soldaţi care nu ştiu despre bătălia de la  Mărăşeşti şi nici chiar despre cea în urma căreia a fost ocupat Bucureştiul. 

„Ne cam arată pe noi aşa cum nu vrem să ne vedem, că ceea ce au spus contemporanii români evenimentelor stă în picioare, că aveam o administraţie şi o armată care nu erau pregătite de război, cu o societate cu nişte falii fantastice”, a mai spus Popa. 

Aşa cum fac şi mulţi dintre români astăzi, dar şi mulţi dintre străinii care vizitează ţara,- deopotrivă îndrăgostiţi de România- şi Gerhard Velburg vrea să transmită aceeaşi idee: ţara arată într-un fel, dar ar putea să arate complet diferit. 

Velburg, în vizită pe Calea Victoriei

„Din păcate portofelele noastre suferă serios de artrofie musculară....Astăzi hoinărim îndelung pe Calea Victoriei. Sunt multe de văzut. Germanii, de pildă, se dau în vânt după vitrinele magazinelor. Despre alimentele expuse, mai bine să nu mai vorbesc. Toate obiectele de uz curent care în Germania sunt oprite de mult, se pot cumpăra aici fără probleme. Uşile batante ale bijuteriilor nu stau mult timp în loc...

Pe Calea Victoriei, care pe alocuri e foarte îngustă, este un etern du-te-vino. Toţi nobili, bărbaţi şi femei deopotrivă, se fâţâie de colo-colo.Româncele sunt scunde, dar graţioase şi foarte elegante. Pe mulţi ne surprinde dantura lor puternică, de animale de pradă. Valurile de parfum se revarsă pe trotuar, chipurile strălucesc de boiala de război, blănurile se etalează cu mare lux. La modă sunt ghetele înalte cu şiret, aşa cum nu am văzut încă în Germania, cel puţin nu la dimensiunile astea.

La colţ cu bulevardul Elisabeta stau şi astăzi 2 locotenenţi unguri şi nu fac nimic altceva decât să studieze ghetele cele înalte...se holbează la picioarele femeilor, restul corpului şi chipurile doamnelor fiindu-le indiferente.”- „Marele Război aşa cum l-am văzut eu, decembrie 1916–iunie 1918. Însemnările unui soldat german în România ocupată”, de Gerhard Velburg (Editura Humanitas). 

 

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite