„Sinuciderea“ lui Chivu Stoica, consilierul Pacepa şi traducătorul „savantei“ Lenuţa

„Sinuciderea“ lui Chivu
Stoica, consilierul Pacepa şi traducătorul „savantei“ Lenuţa

Generalul Pacepa (în plan secund, în costum negru) a fost consilierul Ceauşeştilor pentru securitate naţională şi dezvoltare tehnologică în anii '70. Foto: Arhivele Naţionale

La începutul anilor ’70, Ceauşeştii au scăpat de foştii ilegalişti. Noi personaje le-au oferit extraordinare servicii. Unul a fost consilierul Pacepa pentru securitate naţională şi dezvoltare tehnologică. Altul, fizicianul Ion Ursu care „traducea“ bălmăjelile „savantei“ în răspunsuri adecvate la întâlnirile cu străinii.

Ştiri pe aceeaşi temă

În vara lui 1974 a decedat şi Miron Constantinescu, încercat şi el în multe feluri de viaţă. Deţinea în momentul morţii funcţia de preşedinte al Marii Adunări Naţionale. A fost primit, în primăvara ultimului an de viaţă, în Academia Română după o serie de scrieri de sociologie şi istoriografie, apreciate, în epocă, infailibile îndreptare de „punere a problemei“ în chestiunile spinoase ale istoriei Transilvaniei ori ale evoluţiei satului românesc. Titlul de academician a fost, probabil, ultima jubilaţie pentru fiul natural al unui savant, nerecunoscut niciodată de tatăl său.

Moartea „barosului lui Dej“

În primăvara anului 1975 s-a petrecut din această lume şi Chivu Stoica, alt camarad de închisoare şi lagăr a lui Ceauşescu şi susţinător al lui în luarea puterii. Moartea acestui veteran comunist i-a deconcertat pe vechii tovarăşi: nu era Chivu omul care să se sinucidă, a fost concluzia lor.
„Bon viveur“ şi om dintr-o bucată, fără vocaţie pentru reflecţii conceptuale şi tendinţe introspective, în versiunea pusă în circulaţie pentru cercul puterii, Chivu Stoica îşi trăsese un glonţ în gură, apăsând trăgaciul puştii de vânătoare cu piciorul. În faţa camerei sale, se aflaseră însă soţia şi două vecine. Dar nu femeile despărţite printr-un perete de sinucigaş auziseră zgomotul puştii, ci şoferul din curte. După mărturia ultimei sale soţii, cadavrul a fost ridicat imediat din reşedinţă din ordinul unor personaje înalte în Securitate, apărute mult prea repede şi ca din întâmplare la locul faptei.
Fostului şef de stat care-l propusese pe Ceauşescu să-i ia locul în 1967, i s-au făcut funeralii naţionale. N-au venit însă să-şi ia ultimul rămas-bun de la acest vechi tovarăş nici Ceauşescu, nici premierul în funcţie Manea Mănescu, nici fostul prim-ministru Maurer.

„Nepoată“ de Securitate

Printre locatarii din Primăverii se răspândise zvonul că afemeiatul Chivu s-a sinucis din cauza unei ,,nepoate“.
Îndrăgostit nebuneşte la bătrâneţe, şi-ar fi pus capăt zilelelor de necaz şi ruşine că nu mai satisface pretenţiile junei ce-i luase minţile. Un zvon răspândit pentru a-l acoperi definitiv de ridicol pe cel care fusese o legendă vie a „jertfei muncitorimii în lupta cu burghezo-moşierimea“.
„Nepoata“ făcea parte dintr-o „combinaţie“ a Securităţii iar printre cei implicaţi direct în aceste aranjamente l-a recunsocut pe Pacepa, care îndeplinea atunci şi funcţia de consilier personal al lui Ceauşescu, a susţinut însă Maria Manolescu-Chivu (Lavinia Betea, „Poveşti din Cartierul Primăverii“, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2010). Soţul ei suferise în 1971 un infarct astfel că slăbiciunile sale pentru femei erau de domeniul trecutului. Discreditarea fostului şef al statului a fost însă programată, soţiei şi fetiţei fiindu-le interzis să-l viziteze la spital unde el se afla internat cu „nepoata“. Ca să facă şi mai credibile zvonurile despre imoralitatea bătrânului „doftanist“, soţiei i s-a cerut să părăsească reşedinţa şi să divorţeze.

Cearta cu Ceauşescu

Printre cei mai apropiaţi de sursele originare ale acestui caz, se zvonise însă că, în ajunul morţii lui Chivu, între el şi Ceauşescu a fost o ceartă, după mărturia lui Alexandru Bârlădeanu (Lavinia Betea, „Partea lor de adevăr“, Compania, Bucureşti, 2008).  Se pare că, pe bază de „nepoată“, secretarul general al partidului l-a acuzat pe cel care fusese „barosul“ lui Dej de imoralitate. Înfuriat, fostul membru al comisiei care anchetase atragerea altor tineri la homosexualitate de către Şmil Marcovici în închisoarea Doftana, i-ar fi amintit acel episod. Cert este că în autobiografia cerută de Ceauşescu liderilor cu trecut de ilegalist, în vederea scrierii unei noi istorii a partidului, Chivu Stoica a consemnat momentul acela. Fără a-l numi pe Ceauşescu dar putând fi subînţeles, de către cunoscători, la categoria „şi alţi tineri“.        

„Limba“ Lenuţei Ceauşescu

Ajutat şi de specializarea de chimist, Pacepa se afla în relaţii privilegiate cu ambii Ceauşeşti. Camarazii săi de breaslă au povestit despre el că-i adusese Elenei Ceauşescu  geamantane de literatură şi documente de specialitate, procurate prin subordonaţi (Neagu Cosma, Ion Stănescu, „Adevăruri“ demontate, Editura Paco, Bucureşti). Din astfel de documentări specialiştii  compuneau opera ,,savantei“. Acelaşi Pacepa a iscodit, manevrat şi plătit titlurile ei ştiinţifice acordate de foruri internaţionale.
S-a găsit şi un instrument de dialog între femeia ce deţinea cinstit doar diploma de şcoală primară şi oamenii de ştiinţă străini programaţi s-o întâlnească. Fizicianul clujean Ion Ursu – promovat şi el din decembrie 1965 în Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, iar din 1969 director al Institutului de Fizică Atomică – îşi asumase misiunea de „limbă“. După aceiaşi autori, foşti generali de Securitate, soaţa lui Ceauşescu bălmăjea ceva, orice, pe româneşte, iar Ursu îi „interpreta“ declaraţiile vide de conţinuturi ştiinţifice, în engleză, rusă sau franceză, după cum era cazul, adecvându-le nivelului de expectanţe al interlocutorilor.

Contribuţii de anvergură

Cât despre contribuţia lui Pacepa în evoluţia Ceauşeştilor, elocvente sunt dovezile de apreciere primite de la aceştia. Începând din 1972, Pacepa a fost ridicat la rangul de consilier al lui Ceauşescu pentru securitate naţională şi dezvoltare tehnologică, prim-adjunct al şefului Departamentului de Informaţii Externe (DIE), apoi secretar de stat la Consiliul Securităţii Statului, conferindu-i-se şi grad de general.
Urmare a sfaturilor sale, au menţionat Neagu Cosma şi Ion Stănescu, toate reşedinţele lui Ceauşescu au fost dotate cu tehnologii de ultimă generaţie pentru detectarea radiaţiilor iar Direcţia a V-a cu armament ultrasofisticat. A mers atât de departe cu afişarea fidelităţii faţă de dictatura lui Ceauşescu încât i-a propus acestuia să achiziţioneze centrale şi echipamente telefonice care să permită interceptări la scară naţională.

citeste totul despre: