Secretul construcţiei piramidelor din Egipt, rezolvat de un poştaş francez?

Secretul construcţiei piramidelor din Egipt, rezolvat de un poştaş francez?

Imagine cu piramidele

Un fost postaş francez susţine că a desluşit misterul construirii piramidelor din Egipt. Acesta şi-a petrecut ultimii 40 de ani făcând cercetari în acest sens.

Ştiri pe aceeaşi temă

Michel Michel, care studiază de câteva decenii istoria şi arhitectura Egiptului, a lansat recent o teorie despre construirea piramidelor, care se bucura de susţinerea mai multor experţi din domeniu.

Într-un interviu acordat recent unei publicaţii franceze, Michel a declarat că este fascinat de piramidele din Egipt înca din anul 1972, de când a văzut filmul "Land of the Pharaohs".

Explicând de ce alte teorii formulate până acum sunt greşite, arheologul amator a precizat că observaţiile şi calculele făcute pe o piramida rareori pot fi aplicate la alta.

Acesta a detaliat că metoda descoperită de el este una bazată pe un sistem de rampe. "Este adaptată pentru piramidele de toate marimile. Este simplă, intuitivă, economică, solidă şi uşor de verificat", a spus el. Michel arată astfel că egiptenii au ridicat piramidele cu ajutorul unor rampe, pe care au fost trase sănii încărcate cu pietre. Rampele au fost utilizate ulterior pentru construirea acoperişurilor piramidelor.

Continuarea pe historia.ro

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările