Scriitorii de la „Adevĕrul”

Cei mai mari oameni de litere români au scris la „Adevĕrul” pe parcursul timpului. De la începuturile sale, „Adevĕrul” a servit drept punte de legătură între scriitori şi cititori, contribuind la trezirea gustului pentru lectură.

Cronică literară, romane în foileton sau publicate în broşuri, nuvele, poezii, articole redactate de oameni de litere, debuturi ale diverşilor scriitori în gazetă, opere, dar şi manuale şcolare, publicate la editura „Adevĕrul”, numeroase suplimente ale publicaţiei, pline de articole culturale.

O dezbatere pe tema „Adevĕrul şi literatura” ar face să curgă multă cerneală şi ar umple multe pagini.

Ziarul, intermediar între scriitori şi public

Cu toate dificultăţile începutului de drum, când scriitorilor momentului le lipsea „temelia pe care o dă pătura de cititori”, „Adevĕrul” s-a aventurat, însă, să publice lucrările acestora, contribuind, pe parcursul anilor, într-o măsură determinantă, la trezirea şi întreţinerea gustului pentru lectură.

Au gândit curajos Beldiman şi oamenii de care s-a înconjurat în primii ani de viaţă ai ziarului: „Ziarul, prin însăşi natura lui, e menit să trăiască numai douăzeci şi patru de ceasuri, ba nici măcar atît, deoarece unele ziare apar în două sau chiar trei ediţii pe zi.

În înfrigurarea cu care se desfăşoară viaţa modernă, ziarul e consacrat în primul rând noutăţilor. În orele libere, însă, cititorul, după ce şi-a săturat curiozitatea cu evenimentele cari sunt la ordinea zilei, găseşte o recreaţie sufletească în rubrica literară a ziarului.

Oameni, cari n’ar strica un gologan pentru o tipăritură literară, citesc totuşi literatura cînd o găsesc la îndemînă, în ziarul cumpărat pentru informaţiunile lui. Şi astfel, cititorul e introdus în literatură, se familiarizează cu ea, ba de la un timp o caută ca o trebuinţă sufletească.

Ziarul face deci, oarecum, oficiu de curier între scriitorul care caută cititori şi între publicul cel mare. Prin mijlocirea jurnalelor mulţi scriitori ajung cunoscuţi şi citiţi, şi se răspîndeşte astfel în pături tot mai largi dragostea de literatură”, aşa cum se precizează în lucrarea „25 de ani de acţiune. Adevĕrul (1888-1913)”.

Debutul lui Şt. O. Iosif

Aşadar, „Adevĕrul” şi-a pus de la bun început coloanele la dispoziţia scriitorilor şi mulţi dintre ei au debutat chiar la gazeta lui Beldiman. Şt. O. Iosif, de pildă, a venit prima dată la redacţia „Adevĕrul”, în septembrie 1892, când era numai un adolescent, să lase două poezii de-ale lui.

Ioan N. Roman îşi aminteşte momentul: „În redacţia Adevĕrului, instalată pe atunci în apartamentul din stînga pasagiului Vilacros, spre Banca Naţională, activitate febrilă: toţi lucrau pe capete pentru numărul de a doua zi al ziarului.

De odată uşa ce da în pasagiu se deschise, şi un tînăr, mai de grabă un copil, de vre-o 16-18 ani, îmbrăcat sărăcăcios, palid, cu privire blîndă, avînd aerul că sufere, întră înlăuntru, veni la biuroul meu, îmi întinse un plic şi îmi spuse: «V’am adus cîteva încercări de ale mele... şi vi le las... să vedeţi dacă sînt publicabile»”.

Cele două poezii aduse de Şt. O. Iosif - – „Clătinîndu-şi...” şi „Şi nu mă vei lăsa...?” – au apărut chiar a doua zi în „Adevĕrul”, pe 14 septembrie 1892.

Numeroase suplimente literare

Începuturile sunt modeste, dar „Adevĕrul” consacră, încă din primii ani, numărul său de duminică literaturii, în care se publică poezii, nuvele, schiţe. Printre colaboratorii literari de atunci îi găsim pe Ioan N. Roman, pe George Coşbuc, pe Haralamb G. Lecca...

În 1894, „Adevĕrul” mai face un pas să impulsioneze mişcarea literară: editează o publicaţie specială dedicată literaturii: „Adevĕrul Literar”, pe care o conducea Anton (Tony) Bacalbaşa. Scriau aici, printre alţii: Artur Stavri, Ion Gorun, Traian Demetrescu, S. Sanielevici, H. Sanielevici, C. Stere (care semna „Un observator ipohondric”), Artur Gorovei, C.D. Anghel...

„Multe talente s’au putut impune atenţiei cititorilor datorită Adevĕrului Literar, dar şi mulţi nechemaţi au fost alungaţi din literatură în urma causticelor critici ale lui Toni Bacalbaşa”, notează Iosif Nădejde.

După doi ani de apariţie, „Adevĕrul Literar” e înlocuit de „Adevĕrul Ilustrat” care se transformă şi el în „Adevĕrul de Joi”, foaie literară condusă de poetul Artur Stavri.

Cum vremurile nu erau prielnice revistelor literare, dispare şi „Adevĕrul de Joi”, iar ziarul mare face loc literaturii în paginile sale. În 1897, de pildă, în fiecare joi, ziarul publică un foileton în pagina întâi semnat I. L. Caragiale şi o bună parte din „Momente şi schiţe” apare mai întâi în „Adevĕrul”. Dar în foiletonul „Adevĕrului” apare şi „Contele de Monte-Cristo” de Alexandre Dumas.

Mai apoi, în perioada când „Adevĕrul” are în fiecare zi câte un supliment, există şi unul dedicat în întregime literaturii, „Litere şi Arte”, la care colaborează numeroşi scriitori ai timpului.

Mai târziu, în 1905, „Adevĕrul” editează revista „Viaţa Literară”, condusă de Ilarie Chendi, George Coşbuc şi I. Gorun, iar scriitorii umoristici poţi să-şi dovedească virtuţile literare şi în publicaţiile „Belgia Orientului” şi „Nea Ghiţă”, alte două suplimente.

Şi surata de dimineaţă a „Adevĕrului”, „Dimineaţa” găzduieşte, din 1909, o rubrică literară permanentă, în care sunt publicate zilnic versuri şi proză de Victor Eftimiu, Radu Rosetti, Cincinat Pavelescu, G. Millian...

„Adevĕrul Literar şi Artistic”, din 1920

În 1920, apare un alt supliment, cel cu viaţa cea mai lungă, „Adevĕrul Literar şi Artistic”, continuând programul suplimentelor precedente. Suplimentul îşi deschide coloanele „deopotrivă pentru toate talentele”, publicând „tot ce este esenţial în artă şi cugetare”, notează I. Hangiu în „Dicţionarul presei literare româneşti”.

Adică: „fragmente de roman, nuvele, povestiri, schiţe, versuri, texte dramatice, critică şi istorie literară, cronici plastice, cronici muzicale şi cinematografice, interviuri privind viaţa literară şi artistică din ţară şi din străinătate, amintiri, scrisori inedite, note de călătorie, reportaje, folclor, traduceri din literatura universală, articole de filozofie, sociologie, morală, drept, economie, politică, pedagogie, etc., fără să omită cronica mondenă, cronica gastronomică, polemica, anecdota, caricatira şi jocurile distractive (cuvinte încrucişate, bridge, etc.)”.

Dac-ar fi numai să-i enumerăm pe cei care au publicat în supliment opere de-ale lor sau fragemente de opere, ne-ar lua pagini întregi. Iată numai câţiva: Otilia Cazimir, Tudor Muşatescu, Ion Minulescu, Ion Pillat, George Topârceanu, Zaharia Stancu (debut în 1920), Ion Agârbiceanu, Mircea Eliade, Gala Galaction, Panait Istrati....

În supliment sunt publicate şi fragmente din romane precum „Enigma Otiliei” de George Călinescu, „Cordun” de Eusebiu Camilar, „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, „Rusoaica” de Gib I. Mihăiescu, „Corigent la limba română” de I. Minulescu...

Editura „Adevĕrul”

Merită amintit şi faptul că „Adevĕrul” a încercat permanent să promoveze literatura autohtonă şi a înlocuit, la un moment dat, romanul-foileton tradus din alte limbi cu romane originale româneşti.

Trebuie spus şi că, atunci când a fost posibil, „Adevĕrul” a şi editat diverse scrieri: aşa au apărut, de pildă, „Schiţe Nouă” de I. L. Caragiale, „Amintiri de la Junimea”, de G. Panu, „Letopiseţi”, „Dinu Millian”, „O viaţă”, „Impresii şi palavre”, toate ale lui Constantin Mille. Pe de altă parte, „1907” a lui Caragiale a apărut în broşură şi a fost editat în zeci de mii de exemplare.

Nu putem trece, însă, atât de repede, peste menirea editurii „Adevĕrul”, care-a constituit o altă decizie curajoasă pentru perioada cu pricina: „Adevĕrul a editat o mulţime de lucrări în chiar primii ani ai apariţiei sale”, se precizează în broşura „25 de ani de acţiune”.

„La început editura Adevĕrului era mică, timidă, ca orice început, mai pe urmă, a luat o dezvoltare destul de însemnată. Tendinţa acestei edituri era să popularizeze literatura romînă şi străină, cum şi diferite cunoştinţi practice, folosindu-se de organizaţia de distribuire a ziarului.

Scrieri literare, apoi legile ţărei votate de parlament, discursurile oamenilor mari rostite la diferite ocaziuni, lucrări de specialitate sau de popularizare ale scriitorilor de seamă, în diferite chestii politice, sociale, etc., formau de cele mai multe ori subiectul acestei edituri”.

Până în 1935, editura „Adevĕrul” publicase deja opere precum „Răscoala” şi „Jar” de Liviu Rebreanu, „Adela” de G. Ibrăileanu, „Locul unde nu s-a întâmplat nimic” de Mihail Sadoveanu, „Papucii lui Mahmud” şi „Clopotele din Mânăstirea Neamţu” de Gala Galaction, „Regine Încoronate” şi „Memoriile Reginei Maria” de Regina Maria a României, „Europolis” de Jean Bart, „Cartea Nunţii” de G. Călinescu, „Titanic Vals” de T. Muşatescu. În 1934, editura „Adevĕrul” a intrat şi în rândul editurilor de carte şcolară, după ce a publicat manuale pentru cursul primar.

Articole de fond, redactate de scriitori

Dacă în primele două decenii ale sec. al XX – lea, preocupările pentru problemele culturii şi literaturii stau în centrul atenţiei redacţiei, după primul război mondial, priorităţile se schimbă serios şi ziarele „Adevĕrul”, „Dimineaţa” şi suplimentele lor culturale şi literare „apără drepturile şi libertăţile democratice, demască pericolul de fascizare a ţării, presa de dreapta, sprijină ideologia clasei mujcitoare şi, implicit, presa de stânga”, aşa cum notează I. Hangiu în „Dicţionarul presei literare româneşti”.

Astfel, în anii interbelici, articolele de fond sunt semnate de ziarişti şi scriitori de prestigiu, ca Tudor Teodorescu – Branişte, Constantin Mille, B. Brănişteanu, Mihail Sadoveanu, Petre Pandrea.

Istorie şi ideologie literară

Începând din 1920, „Cronica săptămânală” este semnată de Constantin Bacalbaşa, „Cronica literară” de I. Vinea, „Cronica ideilor”, de B. Fundoianu, „Cronica teatrală” de Emil D. Fagure şi Iosif Nădejde.

Sunt publicate şi numeroase articole de istorie literară şi de ideologie literară: N. Batzaria, (Citind pe Caragiale. Elemente arabe şi persane în „Kir Ianulea”,1932), Mihail Sadoveanu (Ceva despre Matei Millo, 1932, Informaţii despre Ion Creangă, 1933), Camil Petrescu (Temperamentul artistic = personalitatea, 1924), Paul Zarifopol (Trepte istorice, 1924), Şerban Cioculescu (Latinitatea noastră, 1929), Eugen Lovinescu (Poziţia tradiţionalismului ortodox, 1937).

Începând din 1928 şi până în 1937, cronicile literare din „Adevĕrul” sunt semnat de Şerban Cioculescu, Eugen Lovinescu şi F. Aderca. Cioculescu, de pildă, este cel care scrie cronici pentru romanele „Zodia cancerului” (Mihail Sadoveanu), „Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război” (Camil Petrescu), „Răscoala” (Liviu Rebreanu). Semnează cronici şi Victor Eftimiu, Demostene Botez, Jean Bart, Petru Comarnescu, Eugen Jebeleanu.

Tudor Arghezi şi „Adevĕrul”

În 1937, scriitorul Mihail Sadoveanu devine director al ambelor gazete, „Adevĕrul” şi „Dimineaţa” şi îi ia apărarea lui Tudor Arghezi, a cărui poezie era acuzată de pornografie în publicaţiile lui Nicolae Iorga. În luna decembrie, ziarele sunt interzise de Guvernul Goga-Cuza.

Numai „Adevĕrul” reapare în 1946, în jurul gazetarului B. Brănişteanu. Sunt publicate în continuare articole şi cronici literare semnate de autori de seamă ai perioadei şi continuă să publice în „Adevĕrul” gazetarul Brunea –Fox, renumit pentru reportajele sale.

În perioada 1947 – 1948, Tudor Arghezi semnează pe prima pagină a „Adevĕrului”, sub titlul „Tablete”, articole diverse, care puteau să ia „accente de la vers, clarităţi de la satiră, arome şi culori de la poezie”, după cum punctează chiar autorul.

În 1948, însă, e publicat în „Scînteia”, celebrul articol al lui Sorin Toma, „Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei”, cu referiri directe la Tudor Arghezi. Imediat după acest episod, Arghezi este eliminat din viaţa literară şi se retrage la Mărţişor.

LEGĂTURĂ

„Adevĕrul” face „oficiu de curier între scriitorul care caută cititori şi publicul cel mare”. Prin intermediului ziarului, mulţi scriitori ajung cunoscuţi şi citiţi.

Şt. O. Iosif a debutat în „Adevĕrul” pe 14 septembrie 1892, când avea 17 ani

În 1934, editura „Adevĕrul” a intrat în rândul editurilor de carte şcolară

Următorul episod: Gazetari celebri de la „Adevĕrul”