Salvatorul bisericilor condamnate de Ceauşescu a fost decorat de Patriarhie. Are 87 de ani, a fost inginer în comunism şi se numeşte Eugeniu Iordăchescu
0
Inginerul Eugeniu Iordăchescu, cel care a translat 12 biserici şi le-a ferit de ordinul crunt al dictatorului Nicolae Ceauşescu, de a fi demolate în anii ‘80, a povestit că cel mai mare „prăpăd“ era în Bucureşti şi că nu crede că munca sa va fi apreciată în timpul vieţii sale.
Marţi, la Muzeul Naţional de Istorie a României, inginerul Eugeniu Iordăchescu a primit din partea Patriarhului Daniel cea mai înaltă distincţie în Biserica Ortodoxă Română, ”Crucea Patriarhală”, ca semn de preţuire şi mulţumire pentru ceea ce a realizat.
În vârstă de 87 de ani, Eugeniu Iordăchescu spune că ordinul de demolare a bisericii Enei din centrul Capitalei a reprezentat un moment de cotitură. La acea vreme, el era director tehnic al Institutului Prelucrări.
”În Bucureşti, a fost un bloc în care stăteau artiştii, Dunărea, care s-a prăpădit. În spatele acestui bloc se afla biserica Enei, una dintre cele mai importante pentru oamenii din centrul oraşului şi care a primit dispoziţie de demolare. Atunci a fost un moment de mare cotitură. Eu eram director tehnic al Institutului Prelucrări şi trebuia să fiu permanent în toate punctele, pentru că Ceauşescu vizita tot şi a vrut să rezolve rapid urgia care s-a abătut asupra oraşului la cutremurul din 1977”, şi-a început istorisirea.
Biserica Schitul Maicilor, monument de secol XVII, a fost prima pe care inginerul a tanslatat-o. Pe atunci, era atelier al Patriarhiei, utilizat pentru diversele nevoi. Aici erau cinci măicuţe.
”Cum să o dărâm? Era de o frumuseţe rară. Intimă. Nu se poate muta? M-am gândit. L-am chemat pe şeful de proiect pe zona respectivă şi l-am rugat să analizeze dacă această biserică poate fi mutată din loc. S-a uitat la mine strâmb şi s-a gândit cum ar putea fi dărâmată şi reconstruită în alt loc, nicidecum să fie mutată. Ideea mea pornea de la ceva foarte simplu. Cum merge un chelner într-un local plin de lume cu o tavă plină de pahare pline. Cum aş putea să fac eu un element atât de rigid care să susţină toată structura. Am convocat un grup de colaboratori. M-au crezut nebun. Am început să-i conving. În final, mi-au acceptat ideea”, a povestit inginerul.
Ceauşescu, care trecea zilnic pe Calea Victoriei de la locuinţa din Primăverii, se întâlnea cu viceprimarul Iordache şi analiza. ”Într-una dintre zile în care mă tot chinuiau de ce nu încep suprastructura... Terminasem fundaţiile. N-a trecut mult de la această vizită şi m-am plâns că nu am macarale. Erau blocuri înalte. Ceauşescu şi Iordache se întâlnesc în Piaţa Victoriei şi Iordache îi spune că nu am macarale. Câte îţi trebuie?, îl întreabă Ceauşescu. 15. Să vină Dincă. A venit şi a primit ordin să aducă 15 macarale. Ştiţi, dar mai avem şi o biserică, care ar trebui mutată. Mut-o!, i-a strigat Ceauşescu. Aşa am primit aprobare”, a dezvăluit inginerul Iordăchescu cum şi-a pus în aplicare planul.
În decurs de trei săptămâni, inginerul a primit termen de a muta biserica şi lăcaşul a fost ridicat faţă de amplasamentul nou cu 1,68 metri. Pentru ca acţiunea lui să nu fie sabotată, în afară de cele două măsuri de siguranţă pe care le avea mecanismul, Eugeniu Iordăchescu a mai avut o cheie, pe care numai el ştia să o folosească. ”În aceste condiţii, am ridicat biserica şi am dus-o 268 de metri pe noul amplasament. În una din zile, după ce parcursesem 60 de metri, a venit pe şantier, la ora 4, Ceauşescu, împreună cu prim-secretarul Bucureştiului, Gheorghe Pană. Elena Ceauşescu i-a spus: Ai văzut că au reuşit ăştia?! Ăştia eram noi şi cei care nu i-au spus Elenei Ceauşescu erau cei din jurul ei”, a relatat specialistul.
Tot mecanismul gândit de inginer a fost cel care a ajutat şi la mutarea blocului din Aurel Vlaicu, în anii '80, circa 6-7 metri, pentru ca bulevardul Ştefan cel Mare să poată fi lărgit.
Biserica Mihai Vodă a fost un alt lăcaş condamnat, însă, cu multe eforturi, ea a fost salvată. ”Au putut să fie salvate şi biserici şi blocuri care au creat un nou drum. Nu pot să spun că a fost o muncă uşoară. A fost salvată, tot aşa, dintr-o discuţie aprinsă, şi Mănăstirea Antim. Această lucrare a fost făcută în condiţii total nefavorabile. S-a lucrat la minus 20 de grade Celsius, cu şubă, cu mănuşi pe elementele de metal. Construcţia Palatului Sinodal de 9.000 de tone a putut fi salvată şi retrasă de la vederea dictatorului”, a povestit Eugeniu Iordăchescu.
Eugeniu Iordăchescu a declarat pentru agenţia de Presă News.ro că ”prăpădul cel mare era în Bucureşti”.
”Nu cred că asta se va aprecia în timpul vieţii mele, ci întotdeauna după”, a mai spus el.
Pentru fiecare biserică a existat o justificare ca să nu fie demolată.
Citeşte şi: Inginerul care a mutat biserici din calea buldozerelor
Istoricul Georgeta Filitti a amintit, la Muzeul Naţional de Istorie a României, de timpurile revolute, pe care nu trebuie să le uite generaţiile viitoare.
”Am trăit acei ani îngrozitori pe care nu trebuie să-i uităm, pentru că vom fi obligaţi să-i repetăm. Mai mult decât atât, lumea trebuie să înţeleagă ce s-a întâmplat. Un tânăr m-a întrebat deunăzi: voi ce aţi făcut, de ce nu aţi protestat? Trebuie să vă daţi seama cât de cumplită a fost această dictatură, pentru că a lovit în punctele cele mai sfinte ale acestei naţiuni. Dincolo de privaţiuni, de lipsa laptelui, de frig, de raţionalizarea alimentelor, s-a mai întâmplat ceva. - Georgeta Filitti, istoric
Noi suntem un popor creştin şi, de multe sute de ani, credinţa a fost cea care ne-a susţinut. Tocmai acel punct esenţial, suport moral, ni l-a distrus. A făcut ceva de două ori perfid. Toate monumentele sunt emblematice pentru ţara noastră, niciunul nu e mai presus de altul. Dar la Sfânta Vineri s-a întâmplat ceva. Cu doi ani înainte de a fi distrusă, a fost restaurată şi noi cei care locuiam acolo am tras nădejde, am crezut că ceva bun se va petrece. Că ne sunt lăsate lăcaşurile. Nu s-a întâmplat. Ne-am aproipiat de biserica care se dărâma şi am stat cu lumânări aprinse până a venit miliţia. Nu ştiu dacă a fost vreunul dintre noi arestat. Văcăreştii, o podoabă a întregului sud-est european, a fost dărâmată barbar şi nici astăzi nu e rezolvată situaţia. Asta a caracterizat anii 80”.
Istoricul a mai evocat şi locuri dragi, dar şi rezistenţa prin cultură a românilor, o rezistenţă care s-a tradus prin stăruinţă: ”Biserica «Cuibul cu Barză» pentru mine reprezintă un punct cu care voi închide ochii. Biserica Sfânta Vineri, unde m-am mutat mai târziu, acelaşi lucru. Bucureştiul este oraşul care a avut cel mai mult de suferit din lume în vreme de pace. A fost oraşul cel mai traumatizat. Ni se reproşează că n-am avut o rezistenţă, că n-am ştiut să ne opunem. Nu aveam cum. Trimişii Satanei, care au fost Elena şi Nicolae Ceauşescu, au îngăduit aceste operaţii. Ceea ce a făcut Eugen Iordăchescu a fost cea mai sublimă rezistenţă prin această translare a aşezămintelor bisericeşti”.
Comunismul a lăsat urme adânci în toate generaţiile care au urmat. Conferenţiarul Daniel Cristea Enache, critic literar, a vorbit despre generaţia care a cunoscut epoca de dinainte de '90, generaţia ”decreţeilor” din care face parte, ”Epoca de Aur”, regimul în care s-au născut şi s-au sfârşit părinţii săi.
”Am observat, empiric că, de la an la an, ne mai dispărea ceva de pe masă. Într-un an, a dispărut cafeaua, se găsea numai nechezol. În '81 mi-a dispărut mama, victimă a acelui decret sinistru de scoatere a avortului în afara legii. Mama a fost una dintre victimele acelei politici. În '84, a început să dispară carnea, şerbetul pe care l-am prins în copilărie. Ce rău făcea şerbetul comunismului şi lui Ceauşescu personal, mi-e greu să spun. Treptat s-au introdus raţiile. Am stat la cozi monstruoase pentru două sticle de lapte şi două de iaurt (...) Sunt unul dintre cobaii acelor vremuri, şi, din fericire, am apucat capătul acelei epoci”, a spus criticul literar Daniel Cristea-Enache.
Nicolae Ceuşescu nutrea iluzia că el e întruchiparea românescului, a mai spus criticul. ”La această invitaţie «gentilă» a dictatorului intelectualitatea a răspuns prin rezistenţă în cultură, ca şi biserica. Este şansa generaţiei tinere de azi că nu a apucat acea dictatură, este neşansa istorică a generaţiilor istorice că timpul tinereţii şi maturităţii lor s-a suprapus cu acea epocă oribilă. De fiecare dată mă gândesc ce şansă am avut eu ca, la 15 ani, să devin liber, şi ce nefericire a avut generaţia lui Dinu Pillat sau a lui Nicolae Steinhardt sau Ion D. Sîrbu să se nască în libertate, iar la tinereţe să intre în acest totalitarism comunist”, a mai spus criticul literar la întâlnirea de marţi.
”Este foarte important, în acest context istoric, să existe asemenea mărturii care să arate publicului liber şi, de multe ori, ingenuu felul în care reprezentanţii lor au rezistat acelui regim. Exemple precum cel al domnului Iordăchescu sunt foarte preţioase pentru că ele demonstrează că s-a putut rezista, s-au putut articula soluţii, scenarii, variante mai temerare de rezistenţă la aberaţiile regimului”, a încheiat Daniel Cristea Enache.
Eugeniu Iordăchescu a salvat Schitul Maicilor, biserica Olari, biserica Sfântul Ilie, biserica Mihai Vodă, clopotniţa bisericii Mihai Vodă, Palatul Sinodal, Mănăstirea Antim, biserica Petru Iacob din Reşiţa, biserica Sfântul Ioan, biserica Sfântul Gheorghe, biserica Sfântul Ştefan ”Cuibul cu barză”, ansamblul statuar de la biserica Domniţa Bălaşa, biserica Mănăstirii Râmeţ.
Poveşti şi mărturii audio şi video despre aceste lăcaşuri sunt adunate pe DVD-ul ”Salvatorul bisericilor condamnate”, un documentar despre lăcaşurile salvate prin metoda inginerului Eugeniu Iordăchescu de translaţie a monumentelor istorice. Acesta a fost lansat, marţi, la MNIR. ”Salvatorul bisericilor condamnate” este un documentar realizat de televiziunea Patriarhiei Române care conţine mărturii adunate de-a lungul timpului în producţiile sale despre cum au fost salvate o parte a lăcaşurilor de cult ortodox în ultimii ani ai dictaturii ceauşiste.
Eugeniu Iordăchescu (foto jos) s-a născut la Brăila, în anul 1929, şi a absolvit Institutul de Construcţii din Bucureşti. A ocupat mai multe funcţii în institute de proiectare, a fost cadru didactic. Este autor a trei brevete de invenţie. Inginerul este căsătorit şi are doi copii, care l-au urmat profesional.
Se încarcă comentariile...
