Sacrificiile umane practicate de geto-daci

În lumea antică, relaţia cu divinitatea era reglementată prin aducerea de ofrande sau sacrificii, uneori chiar umane. Sacrificiul animal sau uman era înfăptuit de un preot în cadrul unui ritual religios.

  Sacrificiul uman era considerată jerta supremă adusă divinităţii, având scopul de a arăta veneraţia, a cere iertarea sau înduplecarea. De asemenea, sacrificiile mai aveau un şi rol în cadrul ritualului funerar. Decedatului, o personalitate pentru societatea lui, i se arăta astfel respectul cuvenit ca urmare a faptelor sale în cadrul societăţii din care a făcut parte. Sacrificiile umane se întâlnesc din cele mai vechi timpuri la mesopotamiemi, indo-europeni sau azteci. Ele vor fi preluate ulterior şi de greco-romani, germani, celţi sau traci având un scop religios.

 Dovezi ale sacrificiului uman pe teritoriul nostru sunt încă din epoca bronzului (cazul necropolei de la Cândeşti, cultura Monteoru).[1]Prin urmare, ele nu sunt lipsite nici în societatea tracă sau geto-dacă. Despre sacrificiile umane din lumea getică avem puţine informaţii scrise. Herodot şi Iordanes ne prezintă obiceiul dacilor de a trimite un „mesager” Marelui Zeu şi faptul că dacii îşi sacrificau prizonierii. Alte surse, precum Pomponius Mella sau Eustathius povestesc despre sacrificiile practicate în context funerar, în special obiceiul de a înjunghia soţia pe mormântul bărbatului.

Informaţiile scrise sunt completate însă de documentaţia arheologică care a permis studierea unor situaţii considerate inedite până acum şi au stabilit că geţii practicau sacrificii umane în mai multe cazuri.

Continuarea pe Historia.ro