S-au creat premisele reUnirii mai favorabile decât în 1918

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suntem foarte aproape de un eveniment istoric important pentru poporul român. Evoluţiile geopolitice din ultima perioadă împing practic România şi Republica Moldova spre această variantă de soluţionare şi securizare a graniţelor NATO şi EU.

România se află mai aproape decât oricând de reunirea cu Republica Moldova, al doilea stat românesc.

Fidelitatea demonstrată de armata română pe teatrele de operaţiuni, modificările democratice din Republica Moldova, răcirea relaţiilor dintre Moscova şi Washington, strategia SUA de consolidare  a flancului Estic al Europei (Polonia-România-Turcia), dezinteresul Europei faţă de alte probleme decât cele interne, o puternică şi activă mişcare civică unionistă pe cele două maluri ale Prutului, activitatea culturală susţinută de statul român dincolo de Prut, au realizat premisele favorabile reunirii mai mult decât au existat ele vreodată.

Reunirea nu se putea face în 1989 şi este foarte bine că ea nu s-a făcut. Aducerea de acuze asupra factorilor de decizie din acea perioadă reprezintă un semn de laşitate politică, deoarece nu doar Ion Iliescu conducea România, ci şi cei care au dus la formarea partidelor principale din perioada post-comunistă (excepţie PNL şi UDMR, toate au ieşit din barca lui Ion Iliescu). Cu toţii poartă răspunderea acestui lucru, fapt ce dovedeşte că nu eram pregătiţi pentru un astfel de demers, inclusiv la nivel de societate civilă care nu a reacţionat defel.

O astfel de polemică este negativă şi nu aduce beneficii, şi e nevoie să se renunţe la o astfel de atitudine distructivă.

În acea perioadă sistemul democratic proaspăt instalat la Bucureşti nu ar fi putut face faţă unei ofensive a serviciilor sovietice de informaţii, şi am fi putut ajunge în situaţia Iugoslaviei. Total ruptă de scena internaţională, România a fost obligată să facă paşi mărunţi prin care să îşi găsească adevăraţii prieteni şi să se integreze într-un scut economic şi de securitate.

Dacă România s-ar fi unit în 1989 cu Republica Moldova, fără ca independenţa acesteia să fie recunoscută, Rusia ar fi putut pretinde permanent că am atentat la un teritoriu care îi aparţine. Ne-am fi trezit în situaţia din perioada 1918-1940 în care aceasta permanent a atentat la teritoriul românesc şi a susţinut puternic slăbirea statului român. Ştim prea bine că acest lucru a dus până la urmă la marea dezmembrare din 1940. Aceşti mai bine de 20 de ani scurşi de la recunoaşterea internaţională a independenţei, sunt suficienţi pentru a permite ca problema reunirii să devină una între România şi Republica Moldova, fără a Rusia să mai poată emite pretenţii justificate. Republica Moldova, cu bunele şi cu relele ei, este acum un stat recunoscut ONU. Dacă Rusia ar fi acţionat pentru destabilizarea României cu siguranţă acum nu am mai fi vorbit de NATO sau de Uniunea Europeană.

România înainte de a porni spre un astfel de proces avea nevoie de un scut. Intrarea în Uniunea Europeană şi Alianţa Nord-Atlantică au reprezentat tocmai pârghiile necesare asigurării securităţii ţării.

Aceste două procese au reprezentat confirmarea importanţei geo-strategice a României dar şi necesitatea unui stat de graniţă puternic, ori o Românie mai mare va fi o Românie mai puternică.

Am dovedit în teatrele de operaţiuni din întreaga lume că suntem aliaţi fideli în lupta pentru apărarea valorilor democraţiei, iar SUA a recunoscut public acest lucru. Răcirea relaţiilor dintre această din urmă şi Rusia, precum şi opoziţia acesteia la avansul democraţiei europene spre Estul continentului, aduc pe români iar în prim-plan, aşa cum de altfel am reuşit să devenim de multe ori în istoria ultimilor 200 de ani.

Europa are nevoie de o graniţă imediată şi sigură pe Nistru, ori imediată se poate face prin integrarea europeană a Republicii Moldova, dar sigură în nici un caz, deoarece marea majoritate a politicienilor de la Chişinău nu răspund solicitărilor democratice ale poporului român, ci intereselor personale ce au răspuns la Moscova. Ori în aceste condiţii Uniunea Europeană nu poate risca, tot aşa cum nici America nu poate risca. În cazul primeia este vorba şi de o orgoliu personal, deoarece peste trei milioane de europeni vorbitori de limba latină sunt prinşi în afara Uniunii Europene, lucru care nu poate rămâne astfel.

Neîncrederea factorilor occidentali în clasa politică de la Chişinău, mai ales acum când Ucraina s-a dovedit că este extrem de şubredă, concomitent cu încrederea SUA în capacitatea României de a fi principalul factor de stabilitate şi securitate în această parte a Europei, au creat cadrul necesar reunirii celor două state româneşti.

Unirea nu ţine doar de voinţa românilor ci şi de necesitatea geostrategică a Europei de a avea o graniţă sigură pe Nistru.

Pregătirea Marii Uniri din 1918 a durat mai puţin de 1 an, ce ar fi dacă până la sfârşitul lui 2014 ne vom trezi într-un stat mai mare, un stat mai puternic, într-o Europa întregită. Parlamentari din toate partidele politice şi-au asumat prin semnătura un astfel de demers, iar preşedinţia României a confirmat noul obiectiv strategic al statului român.

La solicitarea Societăţii Civile, reprezentanţi din toate partidele politice se vor întâlni Marţi, ora 10.30, în Parlamentul României pentru a discuta un posibil Calendar al Reunirii celor două state româneşti. Problema nu se mai pune în termeni de dacă, ci când şi cum. Au fost invitaţi la eveniment membri ai reprezentanţilor diplomatice ai principalilor aliaţi occidentali, deoarece se ia în discuţie o măsură rapidă de securizare a graniţelor Europei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite