Rusia lui Petru cel Mare: primii paşi spre transformarea în mare putere mondială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petru cel Mare, în viziunea pictorului Paul Delaroche (1838) FOTO wikipedia.org
Petru cel Mare, în viziunea pictorului Paul Delaroche (1838) FOTO wikipedia.org

Rusia în care se naşte viitorul ţar Petru cel Mare, în 1672, şi al cărei conducător va deveni 10 ani mai târziu, era o ţară înapoiată, săracă şi slab populată. Avea puţine oraşe, iar acelea erau oricum subdezvoltate; nu avea o industrie adevărată, iar viaţa economică se baza în principal pe o agricultură ineficientă.

Deşi era o ţară vastă, majoritatea zonelor regiunilor ruseşti erau încă slab dezvoltate şi populate, iar singura legătură geografică directă cu Occidentul era portul Arhanghelsk (îngheţat jumătate din an). În plus, în acel moment, Rusia era încă despărţită de apele Balticii de posesiunile suedeze din Finlanda, Ingria, Estonia şi Livonia, iar în sud, până la Marea Neagră, se aflau teritoriile otomane.

Cu toate acestea, Rusia nu era totuşi complet străină de evoluţiile occidentale. Încă din a doua jumătate a secolului al XV-lea, soldaţi, doctori şi muncitori din mai multe state occidentale lucrau în Rusia, iar ideile şi tehnicile vestice îşi făceau încet loc. În secolul al XVII-lea, acest proces era deja mult mai accelerat, dar Rusia tot era departe de a se putea numi un stat modern sau chiar european. O izola nu doar distanţa geografică faţă de lumea modernă, ci şi evoluţia istorică, mândria naţională aproape arogantă şi, mai ales, diferenţele religioase. Biserica ortodoxă rusă, cea mai bogată şi influentă instituţie din stat, moştenise de la Bizanţ un sentiment al superiorităţii faţă de lumea creştină occidentală (catolică) şi se opunea cu vehemenţă influenţelor străine. De aceea, pentru observatorii din Vest, ruşii păreau mai degrabă un popor asiatic trăind într-un regim autocratic asemănător celor orientale şi nu statelor absolutiste din Europa.

Educaţia primită de Petru de la mama sa (tatăl său moare în 1676) nu a fost diferită de ceea ce se obişnuia în familiile nobiliare ruseşti. Era concentrată pe aritmetică şi citire elementară, accentul căzând mai degrabă pe cunoaşterea liturgiei şi a textelor religioase; limbile străine lipseau cu desăvârşire. Pe de o parte, tânărul ţarevici nu a fost niciodată pasionat de lumea cărţilor; pe de altă parte, a arătat o înclinaţie naturală către domeniul tehnic şi militar. Încă din adolescenţă a început să se joace cu organizarea de regimente, efectuarea de manevre şi asedii etc., începând să se gândească şi la construcţia unei forţe navale, din care va deriva ulterior unul din principalele sale ţeluri de politică externă.

După primii ani ai domniei sale,  în care ţara a fost practic administrată de către consilieri, Petru preia frâiele administraţiei în 1695, la vârsta de 23 de ani. Prima decizie importantă a fost de a ataca fortul otoman de la Azov, cheia către controlul Donului. Scopul iniţiativei era de a arăta puterilor occidentale aflate atunci în conflict cu otomanii (Austria, Polonia şi Veneţia) că Rusia este capabilă de a juca un rol important în acest război. Prima ofensivă a eşuat, însă în iulie 1696, ţarul rus (asistat de inginerii germani trimişi de împăratu Leopold) a reuşit să cucerească Azov-ul. Cu toate acestea, dorinţa lui Petru de a i se acorda un rol în războiul anti-otoman nu s-a concretizat: austriecii, veneţienii şi polonezii doreau să încheie rapid o pace cu turcii (Carlowitz, 1699), iar Rusia s-a găsit, din nou, izolată.

Reforme de inspiraţie occidentală, implantate într-o societate încă nepregătită pentru schimbare

În acea perioadă, la sfârşitul secolului XVII, Petru I a întreprins o lungă călătorie în Europa occidentală. Călătoria prin Anglia, Ţările de Jos şi spaţiul german a fost inspirată de două motive. Mai întâi, Petru era interesat de dobândirea unor cunoştinţe avansate în tehnologia modernă, cu precădere în industria construcţiei de nave şi nagivaţie. Din acest punct de vedere, călătoria a avut succes, ţarul negociind angajarea unui număr foarte mare de specialişti străini (marinari, artilerişti, constructori de nave, matematicieni, ingineri, medici, muncitori etc.), a căror contribuţie la dezvoltarea Rusiei va fi esenţială. Cel de-al doilea obiectiv al călătoriei a eşuat: ţarul urmărea formarea unei noi coailiţii antiotomane, însă la momentul respectiv inamicii Imperiului otoman erau mai interesaţi în menţinerea păcii.

Citeşte continuarea pe historia.ro

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite