Rolul telefonului mobil şi al iPodului în filajul de azi

Filmul sud-coreean „Cold Eyes“ e prezentat de enciclopediile cinematografice drept o peliculă poliţistă despre operaţiunea de prindere a unei bande jefuitoare de bănci de către Unitatea de crime speciale din Seul. Titlul trimite la şeful Bandei, James, poreclit Ochi-reci.

Pentru publicul obişnuit, filmul, ieşit pe piaţă în iulie 2013 şi devenit rapid un veritabil succes comercial, rămâne o producţie tipic poliţistă reuşită prin dinamica acţiunii.

Spectatorul urmăreşte cu sufletul la gură confruntarea dintre echipa condusă de Hwang, un veteran al unităţii, în care e încadrată şi tânăra absolventă Ha Yoon-Joo, şi mult experimentatul şi mult sângerosul James.

Pentru lucrătorii din Serviciile secrete şi pentru cei care studiază vastul şi complicatul teritoriu al Intelligence, filmul e o lecţie – o lecţie pasionantă – despre culmile atinse azi de Filaj.

Unitatea dispune de o echipă de filaj, alcătuită din persoane supuse în prealabil unui examen pe viu, menit a verifica înzestrările pentru profesia de filor.

Care sunt însuşirile unui filor? Răspunsul ni-l dă chiar debutul fimului, în coreeană intitulat, totuşi, „Supravegherea“.

Tânăra Ha Yoon-Joo, care vrea să devină membru al Unităţii, e supusă unui examen în realitate de filaj. Examenul prevede urmărirea  unei ţinte, care e tocmai şeful unităţii. Hwang, şeful unităţii, călătoreşte cu metroul. Fără a şti despre cine-i vorba, tânăra primeşte proba de a-l fila şi de a reda apoi tot ce-a făcut el, pe minute şi secunde. Ţinta se trezeşte din somn brusc (se face că se trezeşte) înaintea unei staţii. Sare-n sus de pe scaun, ca şi orice ins speriat c-ar putea rata coborârea şi  dă buzna spre uşă. Pe parcurs, pierde un ziar, recuperat de un membru al echipei, şi loveşte zdravăn o călătoare (tot o membră a echipei), care scapă jos sacoşa, nu fără a-l face dobitoc. După ce coboară, ţinta vorbeşte la mobil un timp, după care intră într-o cabină telefonică.

E ceea ce vedem în deschiderea filmului. O descoperim apoi  pe examinată la o masă, la un fast-food, aşa cum scria în bileţel, prefăcându-se că ascultă muzică la căşti. La masa vecină, un bărbat, şeful unităţii, ţinta,  mănâncă zgomotos, ca un necioplit. Bărbatul se ridică de la masă, se îndreaptă spre tânără şi, trântindu-se pe scaun o întreabă dacă nu cumva e Ho Yoon-Jo, sora lui nu ştiu cui. Tânăra chiar aşa se numeşte şi are o soră, pe care  chiar aşa o cheamă. Printre probele examenului se numără şi teatrul disimulării în clipa când ţinta te ia la întrebări.  Examinata trebuie să facă pe uluita, pe deranjata, astfel încât să nu-şi dezvăluie identitatea.

Odată trecut momentul, bărbatul (şeful unităţii) îi dezvăluie cine e şi-i spune c-a trecut proba disimulării. Urmează să vadă dacă are talent de filor. Pentru asta trebuie să-şi amintească şi să-i spună Şefului, pe minute şi pe secunde chiar, ce-a observat în metrou şi la suprafaţă.

Ce se verifică prin asta? Ascuţimea observaţiei (filorului nu trebuie să-i scape nimic) şi memoria fenomenală (filorul trebuie să reţină tot).

De ce e nevoie de aceste două însuşiri? Ne răspunde partea cea mai grea a verificării. Ţinta lăsase dinadins să-i scape pe podelele metroului ziarul pe care-l avusese pînă atunci. Ziarul fusese luat tot de un membru al echipei, care şedea  pe scaun în chip de călător şi care se apucă să-l citească.

O asemenea scenă e banală într-un metrou. Un tip se grăbeşte să coboare. În precipitarea sa, scapă ziarul din mână. Nu se întoarce să-l ia, deoarece e un ziar inutil.

Un călător de pe scaun se apleacă, ridică ziarul şi şi-l  însuseşte în chip firesc, încântat c-a făcut rost de un ziar plătit de altcineva.

În realitate, această scenă banală poate fi una prin care urmăritul (un spion, un criminal) transmite un mesaj (prin intermediul ziarului) unui complice (de spionaj, de jaf).

Oricărui filor i se dă misiunea de a urmări şi de a reţine tot ceea ce face ţinta până în cele mai mici amănunte. De precizat că filorul nu ştie nimic dincolo de bucata care-i revine. Nu ştie cine e ţinta şi de ce e urmărită.

Se întâmplă aşa pentru ca filorul să nu apuce să disocieze el, cu de la sine putere, ce-i important şi ce nu-i important în amănuntele văzute şi reţinute.

Urmărind  filmul, pe lângă confirmarea că a fila cere însuşiri native, am remarcat rolul uriaş al telefonului mobil în supravegherea modernă.

Finalul filmului surprinde o operaţiune de identificare a unei persoane reale. Unitatea primise prin Interpol informaţia că într-o anume zi, la o anumită  oră, dintr-un tren anume, va coborî la Seul un criminal periculos. Pe e-mail i s-a trimis şi fotografia. Unitatea de Crimă specială (la fel de bine poate fi şi una de Contraspionaj) organizează o operaţiune de identificare a urmăritului.

Pe baza fotografiei e recuperat, la descinderea din tren, un anume ins. Pe drumul către ieşire, insul coboară cu scara rulantă. De pe scara care urcă e observat de doi membri ai unităţii sub acoperirea de tineri care se giugiulesc.

Aceştia trimit Centralei  precizarea Identificare 50%, deoarece n-au avut răgazul să-l privească în ochi. Urmăritul ajunge pe un coridor.

În faţa lui păşeşte, ciripind la telefonul mobil, cu o pungă în mânuţă, sub acoperirea de jună zglobie, proaspăta admisă în unitate. Poartă o rochiţă scurtă, înflorată, sandale de vară şi părul lăsat pe umeri. O jună simpatică, zglobie, care vorbeşte la telefon.

Din sens invers, un tip (un bădăran) o loveşte ca din greşeală şi o face să scape punga. Tipul e coleg de unitate cu juna. Urmăritul, venind din urmă, simte nevoia să fie cavaler.

Sare s-o ajute să culeagă din pungă lucrurile risipite pe jos. Timp suficient pentru a fi identificat. Filoarea transmite imediat centralei: Identificare sută la sută.

Urmăritul  e preluat chiar de şeful echipei, deghizat în tip care stă pe bancă şi are un aer de zăpăuc.

Asta deoarece, filajul presupune preluarea pe rând a  ţintei de către membrii echipei,  deseori şi  pentru că  filorul a  fost mirosit de către urmărit.

Vorbitului la telefon i se adaugă, pentru disimulare, ascultatul de muzică la căşti. Pe teren, proaspăt admisa e o jună modernă, care ascultă muzică la căşti, bătând din cap. Când e abordată de cineva, ridică o cască de pe ureche şi-şi compune mutra cuiva deranjat din plăcerea ascultării.

Telefonul mobil şi i-podul sunt astfel o contribuţie importantă a tehnologiei la străvechea meserie de a fila.