Regina Maria, un spirit prea puţin cunoscut

Regina Maria a României (1875 - 1938) a fost a doua regină a României,  soţie a principelui de coroană devenit ulterior regele Ferdinand I al României. A fost mama regelui Carol al II-lea

Cât crezi că poţi afla despre un personaj istoric care deşi nu a văzut lumina zilei pe pământ românesc l-a iubit infinit mai profund decât foarte mulţi dintre cei care s-au bătut cu pumnul în piept strigând că-şi iubesc ţărişoara?

Tu, omule de rând, nu ai învăţat la şcoală despre ea, era interzis oricum înainte de revoluţie. Dar, poate că bunicii încălcau regulile des povestindu-ţi ţie, un neînsemnat „şoim al patriei” în ochii autorităţilor, însă nepreţuit odor al familiei, despre regina aceea care adora culoarea mov şi a cărei dorinţă înainte să moară a fost de a fi înmormântată purtând această culoare. O poveste care era puţin pe lângă adevăr, dar aşa ştiau bătrânii a o spune.

Personajul istoric despre care vorbesc era Regina Maria a României, deloc unul obişnuit. De fapt, a spart toate canoanele impuse ale vremurilor, căci spiritul său luminat era oricum cu mult înaintea acestora. Frumuseţea sa a răpit liniştea multora dintre contemporani. Şi atunci, ca şi acum se comenta mult pe seama capetelor încoronate. Despre viaţa sa particulară s-a scris enorm, însă adevărul gol-goluţ numai sufletul său îl cunoştea. „Pe vremea aceea, fetele nu cunoşteau planurile de căsătorie ale părinţilor”, scrie Regina Maria în „Povestea vieţii mele”. Prinţul moştenitor Ferdinand, născut pe 24 august 1865, la Sigmaringen, în sud-vestul Germaniei, locul de baştină al familiei Hohenzollern, a fost desemnat să fie soţul prinţesei în 1893, aranjament matrimonial al unei verişoare germane. Cum Ferdinand era catolic şi Maria anglicană, au avut loc două ceremonii de căsătorie în castelul medieval de la Sigmaringen, la care au participat toate feţele regale europene. O „zi de miere” le-a acordat regele Carol I, apoi, cu un tren regal, Prinţesa şi Ferdinand s-au îndreptat spre România. Nu aveau să se potrivească vreodată, dar dintre capetele încoronate ale epocii cine a avut parte cu adevărat de iubire?

Venită dintr-o ţară unde a fost crescută într-o libertate deplină, iubind florile, animalele, viaţa în aer liber, Maria a ajuns într-o ţară unde, cu toate tradiţiile rigide, aristocraţia se bucura de o libertate a moravurilor. Cum a pus piciorul pe pământ românesc, visele de fericire conjugală s-au spulberat. Regele Carol I a prezentat-o protipendadei româneşti, dar a avut intenţia să o izoleze de restul lumii, să o spioneze şi să o formeze ca viitoare regină. Izolată la Cotroceni în primii ani de căsătorie, ca să fie ferită de intrigile ţesute de protipendadă, Prinţesa Maria clădea, dărâma, transforma câte ceva prin curte, grădină, palat. Sub pomii înalţi a plantat un câmp de irişi şi alte nenumărate flori. Prinţesei i se permitea să călătorească şi evada frecvent dintre zidurile Palatului Cotroceni. În felul acesta, parcă înflorea. După 30 de ani de căsnicie, între Maria şi Ferdinand se stabilise o benefică toleranţă. În public, ea se închina în faţa superiorităţii sale ca rege şi bărbat. El se pleca în faţa ei în viaţa particulară, pentru că ştia că înţelegea lumea mai bine decât el. Toaletele comandate la diferite case de modă cunoscute, dar şi bijuteriile ei erau menite să-i pună în valoare frumuseţea. Parfumurile veneau să completeze toate acestea. Încă de când era la Curtea Regală britanică, Maria prefera Casa Houbigant. Notele de vârf ale parfumurilor lui Houbigant erau Crinii, care, pe lângă violetele de Parma, erau florile ei preferate.

Regina Maria a avut o personalitate puternică şi un rol deosebit de important în timpul Primului Război Mondial. Regele Ferdinand a rugat-o pe regină să intervină urgent pentru că sacrificiul Armatei Române risca să nu fie luat în calcule de marile puteri ale Antantei. Inteligenţa ieşită din comun a reginei i-a impresionat pe aliaţii occidentali şi în urma semnării Tratatului de la Versailles a rezultat România Mare, care reunea vechile provincii istorice Transilvania, Bucovina, Moldova, Basarabia, Muntenia şi Dobrogea. Cantautoarea Maria Gheorghiu, posesoarea unui glas într-atât de aparte încât te călăuzeşte până la Cer de infinit de multe ori, are o compoziţie care pe mine mă tulbură de fiecare dată. Şi la finalul acesteia un vers reuşeşte să-mi convingă ochii că fără lacrimi nu se poate: „Armata Română salută cu puştile-n jos”... Ca jurnalist cu 25 de ani de experienţă în scotocitul prin biblioteci şi anticariate, ca un om care a adorat omul şi o femeie care a apreciat femeia ştiu foarte bine că ea a stat în spatele Marii Uniri de la 1918, lucru ţinut secret mult prea multă vreme. Deşi nu s-a născut în România, Regina şi-a iubit ţara de adopţie şi nu a lăsat nimic să o oprească în drumul ei de a o reîntregi. A adunat cu trudă bucăţile din carnea României şi a făcut-o MARE la loc, aşa cum a fost dintru începuturi. Poate că gestul ei a fost uitat, dar adevărul are tendinţa de a ieşi mereu la lumină. Câţi dintre români ştiu că Regina Maria a găsit timp să scrie nuvele şi poveşti şi că mărturie a educaţiei pline de naturaleţe şi firesc pe care a dat-o copiilor săi stau sutele de fotografii în care apare alături de Carol, Elisabeta, Mărioara, Nicolae, Ileana şi Mircea. A botezat copiii sărmanilor, ai celor care nu aveau nimic pe lume, dăruia câte ceva la fiecare sărbătoare tuturor pruncilor pe care îi întâlnea şi tocmai pentru bunătatea ei şi apropierea de popor a fost atât de iubită. Copiii ei, de la cea mai fragedă vârstă, au fost învăţaţi să ia parte la ceremoniile oficiale; li se părea ceva cu totul firesc şi îi obişnuise să le facă plăcere şi nu repulsie.

După 1935, Regina a petrecut foarte mult timp la Balcic. Îmbrăcată în alb, colinda localităţile din jur într-o maşină decapotabilă. Stătea de vorbă cu oamenii, le asculta păsurile. Câţi dintre români ştiu că regina le dăruia copiilor câte un ou de ciocolată legat cu fundiţă mov sau că trecerea ei prin satele din jurul Balcicului era anunţată mereu prin jandarmi. A avut credinţa că i-a priceput pe români, nu i-a judecat, i-a iubit. Nu i-au plăcut formele şi formulele, nu prea lua uneori seama la cuvintele pe care le rostea, dar a iubit adevărul şi a visat să trăiască în lumina soarelui (se cunoaşte credinţa şi apartenenţa sa la cultul Ba’hai). A îndrăgit viaţa şi frumuseţea, a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. Dar şi-a dorit să odihnească „la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aş dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă”, aşa cum scria în Testamentul său. Trupul ei odihneşte la Curtea de Argeş, iar inima şi-a găsit liniştea în sfârşit la Pelişor, locul pe care l-a avut cel mai aproape de suflet, mai înainte de Balcic.

Şi peste tot şi toate nu pot să trec cu vederea faptul că Regina Maria a făcut din costumul popular o modă. Datorită ei, portul tradiţional românesc a devenit cunoscut în întreaga lume, plus că toate familiile din Capitală o copiau, iar astfel zestrea fetelor trebuia să cuprindă şi un asemenea costum, dacă voia să iasă în evidenţă. Nu cunosc multe femei într-atât de puternice precum această Regină a Tuturor Românilor ce purta numele sfânt al Maicii lui Hristos, Maria. Va veni poate şi ziua în care acest popor îi va aduce recunoştinţa pe care o merită deplin. Până atunci Regina Maria rămâne un spirit luminat prea puţin cunoscut românilor.