Regele Mihai a murit. Istoria celor 66 de ani de monarhie. Cel din urmă suveran al românilor: „Am plecat cu moartea-n suflet”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Mihai in 2013 FOTO Eduard Enea
Regele Mihai in 2013 FOTO Eduard Enea

Regele Mihai I a murit marţi, 5 decembrie, după o lungă şi grea suferinţă. Adevarul.ro vă prezintă istoria monarhiei - de la proclamarea Regatului din 1881 până în data de 3 ianuarie 1948, când Regele Mihai şi mama lui ajung pe peronul gării Sinaia şi se urcă în tren, cu destinaţia Lausanne, după ce suveranul a fost forţat să abdice. „Am plecat cu moartea-n suflet”, avea să declare cel din urmă rege al românilor.

La proclamarea regatului, în 1881, regele Carol I şi soţia sa Elisabeta nu aveau nici un urmaş direct, aşa încât succesiunea s-a făcut din rândurile familiei regale. În urma acesteia, desemnat să ocupe tronul României a fost Ferdinand I de Hohenzollern, fiul cel mare al lui Leopold, fratele lui Carol I. 

Ferdinand se stabileşte la Bucureşti în 1889. Aici se îndrăgosteşte fulgerător de Elena Văcărescu, una dintre domnişoarele de onoare ale reginei Elisabeta. Dar Consiliul de miniştri se împotriveşte cu vehemenţă acestei legături. 

Carol I îl expediază pe Ferdinand la Castelul din Sigmaringen, iar prea frumoasa poetesă Elena este exilată în Franţa.

Regele Mihai a murit. Cel din urmă suveran al românilor avea 96 de ani FOTO

Regele Mihai a murit. Povestea de iubire fără egal dintre ultimul suveran al României şi aleasa inimii sale

Casa Regală a prezentat linia de succesiune: cine va prelua conducerea

Dar iubirea celor doi va dăinui toată viaţa. Chiar dacă, spre a respecta Constituţia, Ferdinand se va căsători, la 3 octombrie 1875, cu prinţesa Maria, primul copil al ducelui de Edinburg şi al ducesei Maria. 

image

Primul dintre cei şase copii ai cuplului Ferdinand de Hohenzollern şi Maria de Edinburg, Carol, apare pe lume la 16 octombrie 1893, în Apartamentul Princiar al Castelului Peleş, de la Sinaia. Marele eveniment este salutat cu o sută de salve de tun. A fost întâiul prunc al dinastiei Hohenzollern care s-a născut în România şi care a fost botezat ortodox, conform Constituţiei. Anii copilăriei şi i-a petrecut sub supravegherea afectuoasă a lui Carol I (dreapta), care se ocupă îndeaproape de instrucţia sa. 

Cu timpul, Carol devine un tânăr înalt, subţire, cultivat, plin de prestanţă. Dar, în acelaşi timp, înzestrat cu o inimă zburdalnică şi cu o personalitate vulcanică. Decizia lui de a se căsători în taină, la Odessa, cu Ioana (Zizi) Lambrino, o româncă descendentă dintr-o familie de aristocraţi greco-bizantini, şi faptul că a renunţat la prerogativele sale de prinţ moştenitor la 1 august 1919 au provocat un scandal imens la Curte. 

VIDEO Ultimul discurs al Regelui Mihai I al României în Parlament

Din această iubire damnată, se va naşte Carol Mircea, care este tatăl prinţului Paul de Hohenzollern. Ca şi Elena Văcărescu, cu pruncul în braţe, Zizi este obligată să ia calea exilului. Nu se va mai întoarce niciodată în ţară. În data de 13 octombrie 1920,  Casa Regală anunţă că principesa Elisabeta, sora lui Carol, s-a logodit cu principele Gheorghe, fiul cel mare al fostului rege al Greciei iar în noiembrie 1920, preşedinţia Consiliului de miniştri anunţă că „prinţul Carol, moştenitorul tronului s-a logodit la Lucerna, în Elveţia, cu principesa Elena a Greciei”. 

image

Octombrie 1921. Monitorul Oficial publică următorul  buletin medical semnat de prof. Dr. Lauros, dna dr. Manicatide-Venert şi dr. Romalo : „ În seara de 24 octombrie ivindu-se în starea sănătăţii Alteţei Sale Regale Moştenitoare simptome cari puteau aduce repede complicaţii serioase, o intervenţie a fost judecată indispensabilă. Ea a avut  loc cu succes în ziua de 25 Oct. după amiază. Alteţa Sa Regală a dat naştere al orele 19,40 unui principe de constituţie destul de satisfăcătoare. Starea Augustei Mame este ameliorată”. Era vorba despre Mihai, viitorul rege al României. 

Din luna mai 1921, se intră în febra pregătirilor pentru încoronarea regelui Ferdinand. În data de 15 octombrie 1922, la Catedrala din Alba Iulia se desfăşoară somptuoasele serbări regale. Din18 aprilie 1925, regele Ferdinand va pleca în străinătate, în staţiunea balneară Bagnolle sur l'Orme din Franţa, pentru a se trata de varice. 

Problema de sănătate a regelui Ferdinand era însă alta, cu mult mai teribilă: cancer la intestine. Pe deasupra, liniştea conjugală dintre Carol şi Elena se deteriorează rapid. O dată cu aceasta, şi tihna familiei regale. În februarie 1925, Carol începe o nouă relaţie cu Elena Magda Lupescu, o femeie suspectată de moravuri îndoielnice.  La 20 noiembrie 1925, moare la Palatul Winsor regina Alexandra a Marii Britanii, mătuşa lui Carol. Ca să-l îndepărteze de „Duduia”, cum o alinta el pe Lupeasca, părinţii hotărăsc să-l trimită pe Carol ca să-i reprezinte la ceremoniile funerare. El acceptă şi promite solemn că se va întoarce acasă până la Crăciun.

image

Însă, la o săptămână după înmormântare, traversează Canalul Mânecii, ia trenul de la Calais spre Paris, unde este aşteptat de Elena Lupescu. Cu care pleacă în Italia, la Milano, apoi la Veneţia. De aici, îi trimite o scrisoare tatălui său, prin care îl anunţă cu răceală că renunţă irevocabil la toate drepturile sale de principe moştenitor al României, cere să fie şters dintre membrii familiei domnitoare şi să i se acorde numele sub care să-şi alcătuiască o nouă stare civilă (Carol Caraiman), apoi se angajează să nu se mai întoarcă în ţară timp de 10 ani, „fără a fi chemat de cei în drept şi fără autorizaţia suveranului”. La 21 decembrie, scrisoarea ajunge la Cotroceni. 

Mihai, proclamat Principe Moştenitor

1 ianuarie 1926. La Sinaia, se întruneşte de urgenţă Consiliul de Coroană. Ferdinand (dreapta) acceptă cu durere şi această cerere expediată de fiul său. A doua zi, Regele îi invită pe liderii politici la Cotroceni şi Camerele Parlamentului se reunesc într-o atmosferă tensionată. 

Mihai, în vîrstă de cinci ani, este proclamat Principe Moştenitor, sub o regenţă, alcătuită din principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi George Buzdugan, preşedintele Curţii de Casaţie şi Justiţie. În august 1926, Carol se întâlneşte în secret la Paris cu Regele Ferdinand, apoi în octombrie-cu regina-mamă.

presa-monarhie FOTO Arhivă Adevărul

Luni, 18 iulie 1927, starea suveranului se înrăutăţeşte, iar după miezul nopţii, în castelul Pelişor, cu o carte de rugăciuni pe genunchi, regele Ferdinand I trece în nefiinţă (dreapta). În 21 iulie 1928,  se pronunţă divorţul lui Carol de principesa Elena.

Într-un interviu acordat „British United Press”, îşi exprimă dorinţa de a fi lăsat în pace şi arată că a luat hotărârea după o matură chibzuinţă. La Sinaia, se deschide testamentul olograf al regelui. Fusese scris la 2 iunie 1925, pe 12 pagini legate între ele cu un şnur alb, şi avea ca anexă un codicil conceput în data de 11 ianuarie 1926. Prin acesta din urmă, Ferdinand face o modificare dramatică a dispoziţilor testamentare iniţiale: „ A vroit Domnul să încerce ţara şi pe Mine şi pe Regina o mare durere prin renunţarea la tron a Principelui Carol. Până la sfârşitul vieţii mele nu se va şterge din inima mea jalea care m-a cuprins când m-am văzut silit să iau act de această hotărâre a primului meu născut, contatând că din nenorocire această măsură se impunea. (...) Anulez dispoziţia mea cuprinsă în acest testament prin care lăsam fiului meu Carol toată cotitatea disponibilă şi hotărârea de a cuprinde în partea sa de moştenire întreaga moşie Sinaia-Predeal împreună cu Castelul Peleş şi celelalte castele, clădiri şi stabilimente cu sarcinile prevăzute în acest testament”. 

image

Prima domnie a Regelui Mihai: 1926-1930

   

La numai 6 ani, Mihai este proclamat rege, iar regenţa depune jurământul. La Sinaia, se oficiază un serviciu funebru, apoi trupul regelui este adus, prin gări cernite, la Cotroceni şi depus în sala mare, unde va fi expus spre a i se aduce un ultim omagiu. După câteva zile, de la Gara de Nord, trenul mortuar porneşte spre Curtea de Argeş, iar Ferdinand este înmormântat cu fastul care i se cuvenea  în necropola regală.

Foto dreapta: Micuţul Rege, rămas fără Marele Rege

În 8 octombrie 1929, presa anunţă moartea regentului Gh. Buzdugan. A doua zi, se întruneşte Reprezentanţa naţională care, la insistenţele lui Iuliu Maniu, acceptă numirea lui Constantin Sărăţeanu în locul defunctului Buzdugan. În acest fel, Maniu, care era preşedintele Consiliului de Miniştri, va avea control şi asupra regenţei. Criza politică se adânceşte continuu, iar curentul care promova revenirea lui Carol ia amploare. În 27 mai 1930, în Franţa, după o consfătuire cu camarila, Carol ia decizia: va reveni prin surprindere în România. În 8 iunie 1930, ziarele anunţă sosirea în ţară a prinţului Carol, iar evenimentele se suced cu viteză. 

image

La doar 48 de ore, într-o stare de confuzie politică generală, actul de la 4 ianuarie 1926 este abrogat. În 10 iunie 1930, se anunţă: „Carol II proclamat rege!”. Votul a fost dat aproape în unanimitate. Proaspăt detronatul rege Mihai este numit „Mare Voevod de Alba Iulia”. 

Carol al II-lea şi apropierea treptată de Germania Nazistă

Pe 21 noiembrie 1937, au loc alegeri parlamentare. La 23 decembrie 1937, se constată că nici un partid nu a întrunit peste 40% din voturile electoratului. Regele Carol II numeşte guvernul condus de Octavian Goga, preşedintele Partidului Naţional-Creştin, care câştigase doar 9,15 % şi pe Armand Călinescu ca ministru de interne. Pe „lista probabilă” a noului guvern Goga, la Comunicaţii, apare nominalizat generalul Ion Antonescu.

În data de 10 februarie 1938, Carol demite guvernul Goga, constituie un guvern în frunte cu patriarhul Miron Cristea, suspendă Constituţia din 1923, şi-şi subordonează instituţiile statului. Pe 30 martie 1938, desfiinţează prin decret-lege partidele politice şi numeşte el însuşi membrii în Consiliul de Coroană. Tot în 1938,  iniţiază o reformă administrativă de tip fascist, prin care împarte teritoriul României în zece ţinuturi. 

image


Carol al II-lea, alături de Miron Cristea, pe 4 ianuarie 1937 FOTO AP

În 24 noiembrie 1938, se întâlneşte cu Adolf Hitler, care îi cere ultimativ ca România să se retragă din Societatea Naţiunilor, să se alieze cu Germania, să orienteze politica externă spre puterile Axei şi să aducă la putere Garda de Fier. Carol refuză categoric. La 16 decembrie 1938, înfiinţează Frontul Renaşterii Naţionale, ca „unică organizaţie politică în stat”, iar pe 22 iunie 1940, FRN se transformă în Partidul Naţiunii, decretat, fără echivoc, „partid unic şi totalitar”. 

În august 1939, între Germania hitleristă şi URSS se semnează un protocol secret, care, printre altele, prevedea divizarea României. Un an mai târziu, URSS ocupă Basarabia şi Bucovina de nord, iar Ungaria, sprijinită de germani, Ardealul de nord-vest. Prin Tratatul impus cu Bulgaria, vom pierde şi Cadrilaterul, inclusiv Balcicul. 

Fuga lui Carol al II-lea

Incapabil să mai controleze dezordinea din ţară, Carol îl cheamă la putere pe generalul Ion Antonescu şi îl investeşte cu puteri depline în stat. Pe 6 septembrie 1940, abdică în favoarea fiului său Mihai I. Mihail Manoilescu, pe atunci ministru de Externe, susţine că regele ar fi condiţionat abdicarea de plata unei rente anuale de 20 de milioane de lei în valută şi de garantarea întregii sale averi. Apoi, împreună cu Elena Lupescu, sub gloanţele legionarilor, care îl urmăresc până la graniţă, părăseşte ţara într-un tren cu special, cu 12 vagoane în care îndesase bogăţii imense, între care 41 de tablouri, unele semnate de Tizian, de El Greco sau de Grigorescu. 

În 3 iunie 1947, Carol se căsătoreşte cu Elena Lupescu la Rio de Janeiro, transformând-o în Prinţesa Elena de Hohenzollern  În 3 aprilie 1953, la 59 de ani, suferind de cancer, Carol II moare, lăsând averea Duduii, care îi supravieţuieşte 25 de ani. Este înmormântat în Capela Regilor Portugaliei, din Estoril. În 2003, la iniţiativa prinţului Paul al României, rămăşiţele sale pământeşti sunt aduse în România şi sunt reînhumate într-o capelă din apropierea bisericii unde se odihnesc regii României, iar Elena Lupescu-într-un cimitir din apropiere. 

Mihai, rege al României mai mult simbolic

În septembrie 1940, după renunţarea la tron şi plecarea din ţară a tatălui său, Carol al II-lea, Mihai, voievod de Alba Iulia, în vârstă de doar 18 ani, este proclamat şi uns rege al României de către patriarhul Nicodim Munteanu. Fără să jure pe Constituţie, care fusese abrogată, şi fără să primească girul Parlamentului, care fusese, de asemenea, dizolvat. Astfel, doar „prin graţia lui Dumnezeu”, Mihai îşi începea cea de-a doua domnie, ca rege de drept divin, dar nu şi constituţional. Era o funcţie mai mult simbolică, autoritatea sa se rezuma la titlul de şef suprem al oştirii şi la putinţa de a-l desemna pe prim-ministrul ţării. 

Regele Mihai îl înlătură pe Ion Antonescu de la putere

La 24 iunie 1944, PNŢ, PNL, PSD  şi PCR au hotărât să formeze o coaliţie naţională, numită „Blocul Naţional Democrat”, care avea ca principale obiective răsturnarea regimului Antonescu, încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite şi readucerea unui regim democratic în România. Regele Mihai I a fost de acord ca, dacă Ion Antonescu refuză să semneze actul armistiţiului, acesta să fie înlăturat prin forţă. Fiindcă Antonescu nu este de acord, la 23 august 1944, regele Mihai îl destituie şi dispune  ca mareşalul să fie arestat şi-l numeşte pe generalul locotenent Constantin Sănătescu în fruntea guvernului. Ion Antonescu este predat apoi sovieticilor, este deţinut aproape doi ani în URSS şi readus în ţară, pentru a fi judecat. În primăvara lui 1946, are loc procesul-spectacol intentat de comunişti împotriva „lotului Antonescu”, în urma căruia „Mareşalul” a fost executat în „Valea piersicilor”, de la Fortul Jilava”, în data de 1 iunie 1946. 

Deşi mulţi taxează gestul Lui Mihai I drept o „capitulare” în faţa comuniştilor sovietici, trebuie menţionat că astfel Al Doilea Război Mondial s-a terminat cu şase luni mai devreme, iar nordul Transilvaniei a fost eliberat de sub ocupaţia ungurească. În martie 1945, obligat de ruşi, Mihai I este nevoit să  accepte un guvern comunist, condus de Petru Groza. 

La data de 6 august 1945, guvernul Petru Groza fusese recunoscut unilateral de Uniunea Sovietică. La 21 august, regele Mihai îl somează pe premier să-şi dea demisia, dar Groza refuză. Mihai I intră în grevă regală şi refuză, la rândul său, să semneze documentele primite de la executiv. În decembrie 1945, la Conferinţa de la Moscova a miniştrilor de externe aliaţi, SUA şi Anglia ridică două condiţii: guvernul Groza va fi recunoscut numai dacă va coopta în structura sa şi reprezentanţi ai principalelor partide de opoziţie (PNL şi PNŢ) şi dacă va anunţa că va organiza alegeri libere. La mijlocul lunii decembrie 1945, reprezentanţii Puterilor aliate vizitează România şi recomandă ca alegerile generale să aibă loc în luna mai a următorului an. Ele trebuiau să recunoască primul guvern al României postbelice.  

Pe 7 ianuarie 1946, Groza admite în guvern doi miniştri fără portofoliu din partea opoziţiei: ţărănistul Emil Haţieganu şi liberalul Mihail Romniceanu. Cei doi vor avea, evident, un rol pur decorativ, dar de a doua zi Mihai I se vede nevoit să renunţe la greva regală şi să revină la colaborarea cu Groza, iar pe 5 februarie Anglia şi SUA recunosc guvernul şi reiau contactele diplomatice cu România. Însă Groza ignoră cu lejeritate recomandările aliaţilor. La sfârşitul lunii februarie, anunţă că „alegerile vor avea loc după strângerea recoltei” (data fixată ulterior va fi 19 noiembrie: se presupunea că atunci ţăranii vor fi mulţumiţi şi vor vota guvernul; dar seceta a lovit fără milă România şi a adus-o în pragul foametei). Între timp, relaţiile dintre URSS şi Occident se degradează abrupt: la 5 martie, Churchil îşi expune celebrul discurs „Cortina de fier”, care marchează izbucnirea „Războiului rece”. 

La sfârşitul lunii noiembrie 1947, regele Mihai pleacă în Anglia, unde a fost invitat să participe la ceremonia nupţială a fiicei regelui George al VI-lea, prinţesa Elisabeta. După alegerile din 1946, câştigate fraudulos de comunişti, partidele istorice intră în agonie şi se autodizolvă, iar liderii lor sunt aruncaţi în puşcării. În această atmosferă încordată, se pare că regele a luat în calcul ipoteza de a nu se mai întoarce în ţară. Conducătorii comunişti înşişi trăgeau nădejdea ca asta să se întâmple: incomoda problemă a monarhiei s-ar fi rezolvat de la sine. Între timp, Tito vizitase România, unde a fost primit cu urale şi i-a asigurat pe tovarăşii săi de la Bucureşti de sprijinul său în chestiunea abolirii monarhiei şi instaurării republicii. 

Prinţesa Ana de Burbon-Parma, viitoarea Regină

Mai mult, la nuntă, Mihai I o cunoaşte pe prinţesa Ana de Burbon-Parma, de care se îndrăgosteşte fulgerător. O cere pe loc în căsătorie, iar logodna se oficiază imediat după plecarea de la Londra, în Elveţia, la Laussane. Evenimentul este anunţat guvernului prin mareşalul palatului, Dimitrie Negel. Deşi varianta de a arunca pe piaţă ideea că, asemenea tatălui său, şi-a abandonat ţara din amor pentru o femeie i se potrivea ca o mănuşă, dar şi ca să-i ofere un motiv în plus ca să rămână peste graniţă, guvernul răspunde că nu este de acord cu această căsătorie. Dar, sfătuit de personalităţi  britanice şi americane, între care Winston Churchill, regele decide totuşi să revină în România, către sfârşitul lunii decembrie 1946. La întoarcere, Mihai I este primit cu ostilitate de membrii guvernului. 

presa-monarhie FOTO Arhivă Adevărul


Regele Mihai, între Regina Mamă, prim ministrul Petru Groza şi Dimitrie Negel, mareşalul Palatului, la revenirea din Anglia

Abdicarea forţată a Regelui Mihai

Regele Mihai petrece un Crăciun tensionat la Sinaia, alături de mama sa Elena. Era clar că urmează să se petreacă evenimente dramatice. În seara de 29  decembrie, Negel îl anunţă pe rege că este invitat urgent de Petru Groza la Bucureşti, pentru a discuta o „problemă de familie”. A doua zi, de dimineaţă, Mihai şi mama sa se prezintă la Palatul Elisabeta. Fără să bănuiască faptul că garda regală fusese arestată şi înlocuită cu trupe ale Ministerul Afacerilor Interne şi cu soldaţi ai diviziei „Tudor Vladimirescu”, alcătuită în URSS, că toate legăturile telefonice fuseseră tăiate sau că întregi coloane de blindate încojuraseră zona. La întâlnire, Groza vine însoţit de Gheorghe Gheorghiu Dej, liderul PCR. Premierul poartă ostentativ la vedere un revolver. 

„Problema de familie” era propunerea unui „divorţ prin înţelegere”. „Divorţul” regelui de ţară. 

Scoate din buzunar actul de abdicare şi îi acordă monarhului 10 minute spre a-l semna. Regele se retrage şi studiază documentul, apoi revine şi îi cere lămuriri prim-ministrului. Acesta îi răspunde tăios că, dacă nu semnează abdicarea, 1.000 de studenţi  arestaţi în urma unei demonstraţii promonarhice vor fi executaţi. Sub presiunea acestui şantaj, regele semnează. Împreună cu mama sa, se întoarce la Sinaia şi încep să-şi facă bagajele. 

presa-monarhie FOTO Arhivă Adevărul

În prima zi de după Anul Nou, joi, 1 ianuarie 1948, presa publică ştirea bombă, însoţită de facsimilul actului de renunţare la tron:

„Abdicarea Regelui Mihai I. Proclamarea Republicii Populare Române”

„Dinastia străină, instaurată pe tronul României în 1866, a încetat a mai exista. Regele Mihai a abdicat eri, în numele său şi al urmaşilor săi, renunţând pentru sine şi pentru ei la toate prerogativele exercitate în numele Constituţiei din 1866. Actul îndeplinit eri este concluzia unui adânc şir de adânci prefaceri: politice, economice şi sociale cari au schimbat înfăţişarea ţărei şi au creiat noui raporturi între puterile Statului. (...) 

Direcţia acestei desvoltări a fost desenată mai de mult: ea duce spre democraţia populară. Eri a fost consacrată însă forma de stat pe care o va lua democraţia noastră populară: Republica Populară Română. (...) 

Nouile raporturi internaţionale ca şi marile ţeluri constructive ce şi le propune democraţia populară impun o deplină unitate de vederi între puterile Statului. În acest sens, proclamaţia guvernului către ţară constată că monarhia constituia o piedică în calea desvoltării ţării noastre spre un regim de democraţie populară, care să asigure tuturor celor ce muncesc bunăstarea materială şi culturală, să asigure independenţa şi suveranitatea României. O nouă fază a istoriei româneşti a început eri. Ceea ce continuă este Statul român, cari azi ca şi mâine are nevoe de munca disciplinată şi încordată a tuturora”. 

Iată şi conţinutul actului de abdicare: „Mihai I-iu, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţă naţională Rege al României. La toţi de faţă şi viitori, sănătate! În viaţa Statului român s-au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice şi sociale, care au creat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de Stat. Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiunilor stabilite de Pactul fundamental-Constituţia ţării-ele cerând o grabnică şi fundamentală schimbare. În faţa acestei situaţiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere ai Ţării, conştient de răspunderea ce-mi revine, consider că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României. În consecinţă, pe deplin conştient de importanţa actului ce fac în interesul poporului român ABDIC,  pentru mine şi pentru urmaşii mei dela Tron, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României. Las poporului român libertatea de a-şi alege noua formă de Stat. Mihai. Dat la Bucureşti, astăzi 30 decembrie 1947”.

Concomitent, este publicată şi  „Proclamaţia Guvernului către popor”: „(...) Astfel, poporul român a dobândit libertatea de a-şi clădi o formă nouă de stat: Republica Populară. (...) În frunte cu forţa organizată conştientă şi neşovăitoare a clasei muncitoare, aliată cu ţărănimea muncitoare, poporul român a înlăturat jugul moşierilor  şi a pedepsit pe trădătorii intereselor sale, alungând de la cârma ţării pe cei care apărau interesele jefuitorilor ei. (...) Prin înlăturarea monarhiei, se deschid democraţiei noastre populare căi noui de măreţe înfăptuiri. Muncitori, ţărani şi intelectuali, ostaşi , subofiţeri şi ofiţeri, cetăţene şi cetăţeni! Să înălţăm noua formă de viaţă a statului nostru, Republica Populară Română, Patria tuturor celor muncesc cu braţele şi cu mintea, dela oraşe şi dela sate”. 

Proclamaţia este semnată de toţi membrii guvernului Petru Groza. Petru Groza citeşte în plen actul abdicării şi proclamaţia guvernului către ţară. Se supune la vot „proiectul de lege din iniţiativă parlamentară”: votata în unanimitate şi printre aplauze furtunoase şi ovaţii, România devine Republica Populară Română (RPR)

În ziarul „Scânteia”, apare un  articol „despre rolul monarhiei în trecut”, semnat de Vasile Luca:  „Monarhia a fost creiată pentru a opri desăvârşirea revoluţiei burghezo democratice în România şi pentru a aservi ţara cu ajutorul acestei dinastii germanice intereselor capitalului străin. Dinastia Hohenzolern în România şi-a îndeplinit rolul în măcelărirea ţărănimii răsculate pentru pământ, servind intereselor moşierilor, regele însuşi fiinde cel mai mare moşier, stăpân pe mii de hectare de pământ. Dinastia servea deasemenea interesele capitaliştilor, regele însuşi fiind cel mai mare acţionar al băncilor şi întreprinderilor industriale. (...) Anul 1948 trebuie să fie începutul trecerii de la economia anarhică, ce mai domină în mare parte la noi, la economia planificată în care rolul hotărâtor să-l joace industria de Stat”.

În seara de 3 ianuarie 1948, regele Mihai şi mama sa, escortaţi de ofiţeri ai Siguranţei, ajung pe peronul gării Sinaia, păzit de două rânduri de ofiţeri care stau cu spatele, ca să nu-i poată privi. Cei doi monarhi urcă în tren, cu destinaţia Lausanne. Vor fi urmaţi, peste o săptămână, de principesele Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg. „Am plecat cu moartea-n suflet”, avea să declare cel din urmă rege al românilor. 

Se închide astfel un capitol fundamental al istoriei noastre. Urmează infernul comunist.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite