Ziua de 15 noiembrie a reprezentat începutul sfărşitului regimului comunist din România şi hotărârea românilor din ţară de a nu mai îndura foamea, frigul şi represiunea sistemului politic ceauşist.  Pentru mulţi dintre românii din exil, ziua de 15 noiembrie 1987 a însemnat, aşa cum relatează Emil Hurezeanu : „începutul unei acţiuni împotriva regimului care întrunea mai multe elemente. Era vorba de un protest muncitoresc, într-o citadelă ceauşistă, era vorba de un mesaj politic antidictatorial, era vorba de un context politic clar: presiunile Moscovei, refuzul lui Ceauşescu de a accepta cerinţele lui Gorbaciov, ruptura cu Occidentul, care-şi radicalizase poziţiile faţă de regim – toate acestea ne-au făcut să credem că e vorba de începutul sfârşitului” (Marius Oprea, Stejărel Olaru, Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Braşov, Editura Polirom, Iaşi, 2002).

În Occident, ştirile despre revolta de la Braşov, au apărut cu câteva zile întârziere,deoarece nu existau corespondenţi permanenţi la Bucureşti şi nici posibilităţi de a de putea verifica informaţiile primite. Pe de altă parte, „timp de câteva săptămâni, oraşul de la poalele Tâmpei  a fost un oraş asediat de trupele de Securitate şi Miliţie şi ţinut într-o izolare totală de restul ţării” (Caietele INMER, Anul I, Nr. 1, decembrie 2004).  Cu toate acestea, posturile de radio Europa Liberă, BBC, Vocea Americii, Deutsche Welle şi o parte a presei internaţionale au acordat importante pagini revoltei de la Braşov.

Printre primele ţări care au publicat despre revolta de la Braşov a fost Italia.  Erau lansate, atunci, puternice atacuri la adresa lui Ceauşescu şi a principalilor săi colaboratori din cadrul regimului în publicaţii de mare tiraj, cum ar fi: Il Giornale, Corriere della Serra, Avanti, La Republica ş.a.  Din Italia, corespondentul local al secţiei române al postului de radio „Europa Liberă”, Adrian Niculescu scria în ziarul „Il Giornale”  un articol intitulat „Manifestaţia muncitorească anti-Ceauşescu în timpul alegerilor” - o amplă analiză a protestelor de la Braşov: „duminică, 15 noiembrie a.c., în timp ce în întreaga ţară se desfăşurau operaţiunile de votare locale (pe lista unică), la Braşov, mare centru industrial al Transilvaniei, a izbucnit cea mai importantă manifestaţie spontană contra regimului [...]. S-au scandat sloganuri ostile regimului Ceauşescu: „Vrem pâine!”, „Vrem Libertate!”, „Jos tiranul!”, „Jos dictatura”, „Afară cu mişeii de la conducere!” (Il Giornale, 18 noiembrie 1987).

În Franţa, ziarele Le Point, Le Figaro, L’ Express, L’ Evénment de Jeudi, Le Matin au prezentat  situaţia  precară a românilor,  subliniindu-se, totodată, dificultăţile economice ale românilor, precum şi condiţiile de trai şi alimentaţie.  Spre exemplu,  Le Matin, din 24 noiembrie 1987 denumea revolta de la Braşov, „Revolta frigului, a foametei şi a sărăciei” – „La Roumanie: les revoltés des froid, de la faim et de la peur  témoignent”.  De asemenea, La Vie Internationale  susţinea că  „evenimentele de la Braşov sunt un semn  al unei rupture irevocabile entre le people et Ceausescu, între popor şi  fiul cel mai iubit, cel mai mare şi cel mai glorios al naţiunii(Caietele INMER, Anul I, Nr. 1, decembrie 2004). 

Presa din Germania (Frankfurter Allgemeine Zeitung,  Bild am Sonntag,  Süddeutsche Zeitung) a relatat, cu o întârziere de câteva zile, despre semnificaţia evenimentelor desfăşurate la Braşov, „făcând o legătură în timp cu greva minerilor din Valea Jiului, din 1977, dar şi cu mişcările de protest ce au avut loc în celelalte ţări din blocul comunist” (Caietele INMER, Anul I, Nr. 1, decembrie 2004). 

Publicaţiile din exil,  B.I.R.E, Lupta, Dialog, Săptămâna müncheneză, Cuvântul Românesc etc, au analizat în numeroase pagini nemulţumirea generală şi cauzele care i-au determinat pe românii din ţară să iasă în stradă. Dinu Zamfirescu nota într-un articol publicat în revista Dialog despre revolta de la Braşov că „acest fapt era rezultatul unei susţinute activităţi a unui grup restrâns de intelectuali români aflaţi în exil, care s-au străduit şi înainte de momentul 1987, dar şi ulterior, să sensibilizeze opinia publică internaţională faţă de situaţia existentă în România. În tot acest timp, organizaţiile şi presa românească din exil au desfăşurat o susţinută activitate de protest faţă de autorităţile române şi de solidaritate cu populaţia din ţară, înrobită şi ţinută în întuneric” (Dialog nr. 82, decembrie 1987).

Evenimentele de la Braşov au produs momente de solidaritate covârşitoare cu oamenii din lumea întreagă care, la rândul lor, au organizat întruniri şi manifestaţii pentru a susţine cauza mişcărilor de protest ale muncitorilor de la Braşov. Fără îndoială, 15 noiembrie 1987 a consemnat pentru pentru politica sistemului din România, momentul de cotitură care a declanşat ruptura faţă de regimul de la Bucureşti, un început pentru ce a urmat  în decembrie 1989.

De asemenea, la 15 noiembrie 1988,  exilaţii românii au organizat la Londra şi Paris demonstraţii cu ocazia împlinirii unui an de la revolta de la Braşov. Tot cu acest prilej s-a desfăşurat o demonstraţie şi la Viena ( în faţa Ambasadei Române), dedicată revoltei de la Braşov, ziua, de 15 noiembrie,  fiind declarată, ulterior, în exil, Ziua României.